Evanghelizează, nu prozelitizează

THE imaginea de mai sus rezumă destul de mult modul în care necredincioșii abordează astăzi mesajul central al Evangheliei în cultura noastră contemporană. De la emisiunile de discuții târzii de noapte până sâmbătă seara în direct la Simpson, creștinismul este în mod obișnuit batjocorit, Scripturile sunt reduse și mesajul central al Evangheliei, că „Isus mântuiește” sau „Dumnezeu a iubit atât de mult lumea ...” a fost redus la simple epitete pe autocolante și bare de protecție pentru baseball. Adăugați la faptul că catolicismul a fost afectat de scandal după scandal în preoție; Protestantismul este plin de nesfârșite despărțiri bisericești și relativism moral; iar creștinismul evanghelic este uneori un spectacol televizat de emoție cu substanță discutabilă.

Într-adevăr, internetul, radioul și canalele de cablu de 24 de ore creează un flux de cuvinte sfinte care se amestecă în curând în cacofonia zgomotului care este un semn distinctiv al erei noastre tehnologice. Cel mai îngrijorător dintre toate, este că există o adevărată criză de credință în lume în care mulți oameni „cred în Dumnezeu” – dar nu ai ști niciodată ce zeu, după cum trăiesc.

Drept urmare, credința ca atare devine de necrezut și Biserica nu se mai poate prezenta credibil ca vestitor al Domnului. - BENEFICIUL POPULUI XVI, Lumina lumii, Papa, Biserica și semnele vremurilor: o conversație cu Peter Seewald, p. 23-25

În acest context, atât Papa Benedict al XVI-lea, cât și Francisc au făcut directive pastorale incitante, dacă nu chiar controversate, cu privire la modul de evanghelizare a unei culturi care a devenit plictisită de Cuvântul lui Dumnezeu.

ATRACȚIE, NU COMPULSIE

Papa Francisc a zdruncinat nu puțini catolici când ar fi spus într-un interviu cu ateul Dr. Eugenio Scalfari:

Proselitismul este o prostie solemnă, nu are sens. Trebuie să ne cunoaștem, să ne ascultăm și să ne îmbunătățim cunoștințele despre lumea din jur.—interviu, 1 oct. 2013; repubblica.it

Spun presupus pentru că Scalfari a recunoscut după aceea că interviul nu a fost înregistrat și nici nu a luat notițe. „Încerc să înțeleg persoana pe care o intervievez”, a spus el, „și după aceea, îi scriu răspunsurile cu propriile mele cuvinte”. ^[1]Registrul Național Catolic, Noiembrie 12, 2013 În calitate de fost reporter de știri, am fost puțin uimit de acea revelație. Într-adevăr, interviul a fost suficient de inexact încât Vaticanul, care a postat inițial interviul pe site-ul său, l-a retras ulterior. ^[2]Ibid.

Cu toate acestea, mai târziu, Papa nu a lăsat nicio îndoială cu privire la felul în care a simțit „prozelitism” atunci când a spus în Piața Sf. Petru:

Domnul nu face prozelitism; El dă dragoste. Și această iubire te caută și te așteaptă, tu care în acest moment nu crezi sau ești departe. Și aceasta este iubirea lui Dumnezeu. —PAPA FRANCIS, Angelus, Piața Sf. Petru, 6 ianuarie 2014; Știri catolice independente

Pentru unii, aceste cuvinte sunt „pistolul fumegător” care dovedi Francis este un modernist, dacă nu un francmason, care încearcă să creeze o religie generică, un amestec unificat de frumusețe fără formă de adevăr. Desigur, nu spunea nimic din ceea ce nu a fost deja spus de predecesorul său:

Biserica nu se angajează în prozelitism. În schimb, ea crește prin „atracție”: așa cum Hristos „îi atrage pe toți către el” prin puterea iubirii sale, culminând cu jertfa Crucii, tot așa Biserica își îndeplinește misiunea în măsura în care, în unire cu Hristos, ea își îndeplinește fiecare lucrare în plan spiritual și imitație practică a iubirii Domnului ei. —BENEDICT XVI, Omilie pentru deschiderea celei de-a cincea Conferințe generale a episcopilor din America Latină și Caraibe, 13 mai 2007; vatican.va

Când am subliniat asta în ultimul meu scris, ^[3]Cine a spus asta? răspunsul unora a fost că eu doar dovedeam că Benedict al XVI-lea, Ioan Paul al II-lea etc. erau și ei moderniști. Oricât de bizar și aproape calomnios sună, mă întreb dacă acești catolici au pur și simplu o altă definiție a prozelitismului decât cea prezentată? Totuși, nu sunt sigur. Văd o prăpastie între modul în care unii percep că ar trebui să evanghelizam și ceea ce învață papii, iar acea prăpastie, în opinia mea, este una periculoasă. Pentru că fundamentalismul creștin poate fi la fel de dăunător precum păstrarea adevărului ascuns.

LIBERTATE, NU FORȚĂ

În cadrul Notă doctrinară despre unele aspecte ale evanghelizării, Congregația Doctrinei Credinței a clarificat contextul termenului „prozelitism” ca nu se mai referă doar la „activitate misionară”.

Mai recent ... termenul a luat o conotație negativă, pentru a însemna promovarea unei religii prin utilizarea mijloacelor și pentru motive, contrare spiritului Evangheliei; adică care nu protejează libertatea și demnitatea persoanei umane. —Cf. nota de subsol n. 49

Așadar, acesta este ceea ce înseamnă, atunci când Francisc spune: „evanghelizarea nu înseamnă prozelitism”: ^[4]predică, 8 mai 2013; Radio Vatican că noi trebuie să construim poduri, nu ziduri. Aceste poduri devin, deci, mijloacele peste care trece plinătatea adevărului.

Cu toate acestea, unii catolici aud asta ca „compromis, nu evanghelizare”. Dar asta înseamnă să punem în gura Pontifului cuvinte care nu există. Căci el a fost foarte clar cu privire la intenția misiunii noastre creștine când a spus:

...transmiterea credinţei creştine este scopul noii evanghelizări și al întregii misiuni evanghelizatoare a Bisericii care există tocmai din acest motiv. În plus, expresia „nouă evanghelizare” pune în lumină conștientizarea tot mai clară că țările cu o veche tradiție creștină au nevoie și de o proclamare reînnoită a Evangheliei pentru a-i conduce înapoi la o întâlnire cu Hristos care transformă cu adevărat viața și este nu superficialal, marcat de rutină. —PAPA FRANCIS, Discurs la Consiliul al XIII-lea ordinar al Secretarului General al Sinodului Episcopilor, 13 iunie 13; vatican.va (accentul meu)

Oare Fericitul Ioan Paul al II-lea nu a chemat și Biserica la „mijloace noi și metode noi” și expresii ale Evangheliei? Da, pentru că mergând la cineva în păcat de moarte care a fost crescut în ignoranța credinței și moralei Bisericii și spunându-i că se va duce în iad, probabil că îi va ține de ușile Bisericii pentru o perioadă foarte lungă de timp. Vedeți, cultura noastră de astăzi este marcată de o ignoranță masivă în care liniile dintre rău și bine au fost șterse, ceea ce duce la „pierderea simțului păcatului”. Trebuie să începem din nou de la început, de a apela la natura spirituală a celorlalți, aducându-i într-o întâlnire cu Isus. America de Nord este din nou teritoriu misionar.

Nu mă înțelege greșit (și cumva, cineva o va face): iadul există; păcatul este real; pocăința este intrinsecă mântuirii. Dar trăim într-o societate despre care Paul al VI-lea spunea că nu este însetată de cuvinte – suntem inundați de cuvinte – ci de „autenticitate”. A fi un creștin autentic înseamnă, într-un cuvânt, a fi dragoste în sine. Acesta devine „primul” cuvânt care dă apoi credibilitate cuvintelor noastre verbale, care sunt și ele esențiale, dar sunt purtate de vehiculul iubirii autentice.

Cum pot ei să creadă în Acela de care nu au auzit? Și cum pot auzi fără cineva care să predice? (Romani 10:14)

DRAGOSTEA CÂNDĂ PODURI…

De când se apropie un tânăr de o tânără drăguță, îi prezintă un inel și îi cere acestui străin complet să se căsătorească cu el? La fel, Evanghelia nu este despre prezentarea unei liste de adevăruri cu o linie punctată în partea de jos pe care trebuie să-l semneze, ci despre introducerea altora într-un relaţie. De fapt, chiar inviti pe cineva să devină mireasa lui Hristos. Adevărata evanghelizare are loc atunci când îl văd pe Mire în tine.

Isus a petrecut trei ani cu apostolii. Din punct de vedere tehnic, el ar fi putut petrece trei zile, pentru că Hristos nu a venit să propovăduiască lumii întregi înainte de Patimile Sale (aceasta, El a însărcinat Biserica să facă). Isus a construit relații oriunde a mers. Nu a ezitat niciodată să spună adevărul, chiar și adevărul dur. Dar a fost întotdeauna în contextul celuilalt știind că sunt iubiți și acceptați, nu condamnați. ^[5]cf. Ioan 3:17 Acesta este ceea ce a dat o asemenea putere cuvintelor Sale, „Du-te și nu mai păcătui”: păcătosa a fost atât de atrasă de dragostea Lui, încât a vrut să-L urmeze. Biserica, a spus Benedict, este chemată la această „imitare practică a iubirii Domnului ei” care dă adevărului avantajul său real.

…BUCURIA ÎI INVITĂ PE ALȚII LA TRECUCE

Dacă este vital să-i accepti pe ceilalți acolo unde se află și să-i iubești în acel moment în toate slăbiciunile și greșelile lor, astfel încât să stabilești o relație, o punte, atunci bucuria este cea care îi invită să înceapă să treacă pe puntea mântuirii.

Dr. Mulholland, profesor asistent la Colegiul Benedictin din Kansas, a spus succint:

Ceea ce fac, în mod ideal, când îmi împărtășesc credința nu este să mă cert despre bine sau rău. Ceea ce fac este să mărturisesc împlinirea, faptul că viața în Hristos aduce bucurie și împlinire vieții mele. Și împotriva unor astfel de fapte, nu există argumente. „Biserica are dreptate în ceea ce privește contracepția și păcătuiești de moarte mergând împotriva ei” este mai puțin convingător decât „Urmarea învățăturii Bisericii despre contracepție a adus o imensă bucurie și împlinire căsniciei mele”. — „Martori contra Arguing”, 29 ianuarie 2014, gregorian.org

Îndemnul apostolic al Papei Francisc începe cu un apel frumos și uns pentru creștini să se întoarcă la bucurie a mântuirii noastre. Dar nu este vorba despre formarea de grupuri mici și prefacerea veseliei. Nu! Bucuria este un fruct al Duhului Sfânt! Bucuria, deci, are puterea de a pătrunde în inima altuia care, atunci când gustă acel fruct supranatural, vrea mai mult din ceea ce ai tu.

... un evanghelizator nu trebuie să arate niciodată ca cineva care tocmai s-a întors de la o înmormântare! Să ne recuperăm și să ne aprofundăm entuziasmul, acea „bucurie încântătoare și reconfortantă a evanghelizării, chiar și atunci când trebuie să semănăm în lacrimi ... Și să fie permisă lumea timpului nostru, care caută, uneori cu angoasă, alteori cu speranță, să primească vestea bună nu de la evanghelizatori abătați, descurajați, nerăbdători sau anxioși, ci de la slujitori ai Evangheliei ale căror vieți strălucesc cu fervoare, care au primit mai întâi bucuria lui Hristos ”. —PAPA FRANCIS, Evangelii Gaudium, nu. 10

Unii creștini susțin că oamenii au nevoie de adevăr, pentru că adevărul ne eliberează. Absolut. Hristos is Adevarul. Dar întrebarea este cum prezentăm adevărul — cu lovitură sau ca o invitație la Calea si Viata?

O ICOANĂ A EVANGELIZĂRII

Meditează la modul în care Iisus s-a apropiat de Zaccaheus și acolo vei găsi diferența dintre prozelitism și evanghelizare. Isus nu a făcut-o doar uită-te la el și spune: „Ești pe calea rapidă către iad. Urmați-mă." Mai degrabă, a spus: „azi trebuie să stau la tine acasă. " Tocmai asta a fost investiție de timp asta l-a mișcat pe Zaccaheus, cel care se credea lipsit de valoare și de neiubit. Câți dintre noi simțim și așa! Și este întărit doar de faptul că toți acești creștini care stau lângă mine la Liturghie nu au niciun interes să mă cunoască, să mă iubească, să petreacă timp cu mine — sau viceversa. Vedeți, a fost faptul că Isus a fost dispus să facă pur și simplu be cu Zaccaheus care i-a deschis inima către Evanghelie.

Cât timp este necesar? Uneori, doar câteva minute deschid ușa către Evanghelie. Uneori sunt ani. Indiferent de motiv, unii creștini se îndepărtează întotdeauna de exemplul lui Isus care îi aruncă pe farisei adevărul greu; că aceasta, cumva, justifică abordarea lor combativă a evanghelizării. Dar ei uită că Isus a cheltuit trei ani dialogând cu ei înainte de a-i pedepsi pentru ipocrizia și împietrirea lor cu câteva zile înainte de a intra în patima Sa (pentru a lăsa moartea Lui să spună ceea ce cuvintele Sale nu au spus.)

„Timpul este mesagerul lui Dumnezeu”, a spus Fericitul Peter Faber.

Trebuie să exersăm arta de a asculta, care este mai mult decât pur și simplu a auzi. Ascultarea, în comunicare, este o deschidere a inimii care face posibilă acea apropiere fără de care nu poate avea loc o adevărată întâlnire spirituală. —PAPA FRANCIS, Evangelii Gaudium, nu. 171

Ce crezi că a făcut Isus când era în casa lui Zaccaheus? Poți fi sigur că Domnul nostru a făcut ceea ce a făcut întotdeauna când a făcut-o a construit un pod: ascultă-l pe celălalt și apoi spune adevărul.

Asta e tocmai ce înțeleg papii prin evanghelizare, nu prozelitism.

Trebuie să-i vindeci rănile. Apoi putem vorbi despre orice altceva. Vindecă rănile, vindecă rănile... Și trebuie să începi de la sol. —PAPA FRANCIS, americamagazine.org, 30 septembrie 2013

ÎNTREBĂRI LEGATE