Sexualitatea și libertatea umană - Partea a II-a

 

DESPRE BUNĂ ȘI ALEGERI

 

ACOLO este altceva care trebuie spus despre creația bărbatului și a femeii care a fost determinată „la început”. Și dacă nu înțelegem acest lucru, dacă nu înțelegem acest lucru, atunci orice discuție despre moralitate, despre alegeri corecte sau greșite, despre urmarea planurilor lui Dumnezeu, riscă să arunce discuția despre sexualitatea umană într-o listă sterilă de interdicții. Și acest lucru, sunt sigur, ar servi doar pentru a aprofunda diviziunea dintre frumoasele și bogatele învățături ale Bisericii despre sexualitate și cei care se simt înstrăinați de ea.

Adevărul este că nu toți suntem creați după chipul lui Dumnezeu, ci și:

Dumnezeu s-a uitat la tot ce a făcut și a găsit-o foarte bună. (Gen 1:31)

 

SUNTEM BUNI, DAR CAZUTI

Suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu și, prin urmare, făcuți după chipul Celui care este însuși Bunătatea. Așa cum a scris psalmistul:

Tu mi-ai format ființa cea mai profundă; m-ai tricotat în pântecele mamei. Te laud, pentru că sunt minunat făcut. (Psalmul 139: 13-14)

Preafericita Fecioară Maria se uita la reflexia perfectă a ei însăși când l-a ținut pe Hristos în brațe, deoarece întreaga ei viață era în perfectă armonie cu Creatorul ei. Dumnezeu vrea această armonie și pentru noi.

Acum, noi toți, în diferite grade, avem capacitatea de a face ceea ce face orice altă creatură din creație: mâncăm, dormim, vânăm, adunăm etc. Dar pentru că suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu, avem și capacitatea de a iubi. Astfel, nu ar trebui să fie o surpriză să găsești un cuplu care trăiește în afara căsătoriei și care să fie și părinți buni. Sau doi homosexuali care locuiesc împreună, care sunt foarte generoși. Sau un soț dependent de pornografie care este un muncitor cinstit. Sau un ateu care este un slujitor altruist într-un orfelinat, etc. Evoluționiștii nu au reușit adesea să dea seama, dincolo de speculații și domeniul limitat al științei, de ce dorim să fim buni sau chiar ce este iubirea. Răspunsul Bisericii este că suntem creați după chipul Celui care este în același timp Bun și însuși Iubirea și, astfel, există o lege naturală în noi care ne ghidează spre aceste scopuri. [1]cf. Sexualitatea și libertatea umană-Partea I Așa cum gravitația ține pământul pe orbită în jurul soarelui, tocmai această bunătate - „gravitația” iubirii - ține omenirea în armonie cu Dumnezeu și cu toată creația.

Cu toate acestea, acea armonie cu Dumnezeu, unii cu alții și toată creația a fost ruptă odată cu căderea lui Adam și a Evei. Și astfel vedem un alt principiu la lucru: abilitatea de a face rău, de a fi conduși spre slujirea scopurilor egoiste. Tocmai în această bătălie interioară dintre dorința de a face bine și dorința de a face rău, Isus a intrat pentru a ne „mântui”. Și ceea ce ne eliberează este adevărul.

Fără adevăr, caritatea degenerează în sentimentalism. Iubirea devine o coajă goală, pentru a fi umplută într-un mod arbitrar. Într-o cultură fără adevăr, acesta este riscul fatal cu care se confruntă iubirea. Cade pradă emoțiilor și opiniilor subiective contingente, cuvântul „dragoste” este abuzat și denaturat, până la punctul în care ajunge să însemne contrariul. - BENEFICIUL POPULUI XVI, Caritas în Veritate, nu. 3

Pornografia este icoana unei „civilizații a iubirii” fără adevăr. Este dorința de a iubi, de a fi iubit și de a avea relații - dar fără adevărul sexualității noastre și al sensului său intrinsec. La fel și alte forme de exprimare sexuală, în timp ce caută să fie „bune”, pot fi, de asemenea, o denaturare a adevărului. Ceea ce suntem chemați să facem este să aducem ceea ce este în „dezordine” în „ordine”. Iar mila și harul Domnului nostru sunt acolo pentru a ne ajuta.

Aceasta înseamnă că trebuie să recunoaștem și să încurajăm binele în ceilalți. Dar, de asemenea, nu putem lăsa binele pe care îl vedem să transforme compasiunea în „sentimentalism” unde ceea ce este imoral este pur și simplu măturat sub covor. Misiunea Domnului este și cea a Bisericii: să participe la mântuirea altora. Acest lucru nu poate fi realizat în auto-înșelăciune, ci doar în adevărul.

 

REDESCOPERIREA ABSOLUTELOR MORALE

Și acolo este moralitate morala, adică legile sau regulile, ajută la iluminarea conștiinței noastre și ne ghidează acțiunile în conformitate cu binele comun. Totuși, de ce există noțiunea în vremurile noastre că sexualitatea noastră este un „liber pentru toți” care ar trebui să fie complet dezarmat de orice fel de moralitate?

La fel ca toate celelalte funcții ale noastre corporale, există legi care să ne guverneze sexualitatea și să o ordoneze spre sănătate și fericire? De exemplu, știm dacă bem prea multă apă, hiponatremia se poate instala și chiar te poate ucide. Dacă mănânci prea mult, obezitatea te poate ucide. Dacă respirați chiar prea repede, hiperventilația vă poate provoca a se prabusi. Așa că vedeți, trebuie să guvernăm chiar și aportul nostru de bunuri precum apa, alimentele și aerul. De ce credem, deci, că guvernarea necorespunzătoare a poftei noastre sexuale nu are și consecințe grave? Faptele spun o altă poveste. Bolile cu transmitere sexuală au devenit epidemice, ratele divorțurilor cresc, pornografia distruge căsătoriile, iar traficul de persoane a explodat în aproape toate părțile lumii. S-ar putea ca sexualitatea noastră să aibă și limite care o mențin în echilibru cu sănătatea noastră spirituală, emoțională și fizică? Mai mult, ce și cine determină aceste granițe?

Morala există pentru a ghida comportamentul uman către propriul bine și spre binele comun. Dar nu sunt derivate în mod arbitrar, așa cum am discutat în Partea I. Ele decurg din legea naturală care „exprimă demnitatea persoanei și stabilește baza drepturilor și îndatoririlor sale fundamentale”. [2]cf. Catehismul Bisericii Catolice, n. 1956

Dar pericolul grav din timpul nostru este separarea eticii și moralei de legea naturală. Acest pericol este mai mult ascuns atunci când „drepturile” sunt garantate Numai prin „vot popular”. Istoria poartă faptul că chiar majoritatea populațiilor pot începe să îmbrățișeze ca „moral” ceva care este contrar „bunătății”. Nu căutați mai departe decât secolul trecut. Sclavia era justificată; la fel a fost restricționarea dreptului femeilor la vot; și, desigur, nazismul a fost implementat democratic de către oameni. Acest lucru înseamnă că nu există nimic atât de nestingherit ca opinia majorității.

Acesta este rezultatul sinistru al unui relativism care domnește fără opoziție: „dreptul” încetează să mai fie așa, deoarece nu mai este întemeiat ferm pe demnitatea inviolabilă a persoanei, ci este supus voinței părții mai puternice. În acest fel, democrația, contrazicându-și propriile principii, se îndreaptă efectiv către o formă de totalitarism. —POPUL JOHN PAUL II, Evangelium Vitae, „Evanghelia vieții”, n. 18, 20

Sunt vremuri ciudate când un auto-proclamat „ateist gay” pune la îndoială Biserica Catolică din Irlanda, nu pentru învățăturile ei, ci pentru „mizeria filozofică pe care conservatorii religioși o fac în cazul lor”. El continuă să pună întrebări:

Nu pot acești creștini să vadă că baza morală a credinței lor nu poate fi căutată în aritmetica sondajelor? ... poate o preponderență a opiniei publice să inverseze polaritatea dintre virtute și viciu? S-ar fi întâmplat pentru o clipă lui Moise (să nu mai vorbim de Dumnezeu) că ar fi mai bine să se îndrepte spre închinarea la Moloh, pentru că asta au vrut să facă majoritatea israeliților? Cu siguranță trebuie să fie implicit în afirmația oricăreia dintre marile religii ale lumii că, în ceea ce privește moralitatea, o majoritate poate fi greșită ... — Matthew Parris, Spectatorul, Mai 30th, 2015

Parris are perfectă dreptate. Faptul că fundamentele morale ale societății moderne se schimbă cu abia o luptă se datorează faptului că adevărul și rațiunea au fost eclipsate de oamenii Bisericii slabi care au compromis adevărul din frică sau câștig de sine.

... avem nevoie de cunoaștere, avem nevoie de adevăr, pentru că fără acestea nu putem rămâne fermi, nu putem merge mai departe. Credința fără adevăr nu salvează, nu oferă o bază sigură. Rămâne o poveste frumoasă, proiecția dorinței noastre profunde de fericire, ceva capabil de a ne satisface în măsura în care suntem dispuși să ne amăgim pe noi înșine. —PAPA FRANCIS, Lumen Fidei, Scrisoarea enciclică, n. 24

Această serie despre sexualitatea și libertatea umană este menită să ne provoace pe toți să ne întrebăm dacă, de fapt, ne înșelăm pe noi înșine, dacă ne-am convins că „libertatea” pe care o exprimăm prin sexualitatea noastră în mass-media, în muzică, în felul în care ne îmbrăcăm, în conversațiile noastre și în dormitoarele noastre, este mai degrabă aservit atât noi, cât și ceilalți? Singura modalitate de a răspunde la această întrebare este să „trezim” adevărul despre cine suntem și să redescoperim bazele moralei. După cum a avertizat Papa Benedict:

Constituțiile și legea pot funcționa numai dacă există un astfel de consens asupra elementelor esențiale. Acest consens fundamental derivat din moștenirea creștină este în pericol ... În realitate, acest lucru face ca rațiunea să fie oarbă față de ceea ce este esențial. A rezista acestei eclipse de rațiune și a-și păstra capacitatea de a vedea esențialul, de a-l vedea pe Dumnezeu și pe om, pentru a vedea ce este bine și ce este adevărat, este interesul comun care trebuie să unească toți oamenii de bunăvoință. În joc este chiar viitorul lumii. —PAPA BENEDICT XVI, Adresă Curiei Romane, 20 decembrie 2010

Da! Trebuie să trezim adevărul despre bunătatea noastră. Creștinii trebuie să meargă dincolo de dezbatere și să iasă în lume alături de cei pierduți, sângerați și chiar de cei care ne resping, și lasă-i să ne vadă contemplând bunătatea lor. În acest fel, prin iubire, putem găsi un teren comun pentru semințele adevărului. S-ar putea să găsim posibilitatea de a trezi la alții „amintirea” a ceea ce suntem: fii și fiice făcute după chipul lui Dumnezeu. Căci așa cum a spus Papa Francisc, suferim de „o amnezie masivă în lumea noastră contemporană”:

Întrebarea adevărului este într-adevăr o chestiune de memorie, memorie profundă, pentru că se ocupă de ceva anterioară noastră și poate reuși să ne unească într-un mod care transcende conștiința noastră meschină și limitată individuală. Este o întrebare despre originea a tot ceea ce este, în lumina căruia putem întrezări scopul și, astfel, sensul căii noastre comune. —PAPA FRANCIS, Lumen Fidei, Scrisoare enciclică, 25

 

MOTIVUL ȘI MORALITATEA OMULUI

"Noi trebuie să asculte de Dumnezeu mai degrabă decât de oameni. ”

Acesta a fost răspunsul lui Petru și al Apostolilor către conducătorii poporului lor când li s-a ordonat să-și oprească învățăturile. [3]cf. Fapte 5: 29 Ar trebui să fie și răspunsul curților, legislativelor și parlamentarilor noștri de astăzi. Pentru legea naturală pe care am discutat-o ​​în Partea I nu este o invenție a omului și nici a Bisericii. Este, din nou, „nimic altceva decât lumina înțelegerii plasată în noi de Dumnezeu”. [4]cf. Catehismul Bisericii Catolice, nu. 1955 Desigur, unii ar putea replica că nu cred în Dumnezeu și, prin urmare, nu sunt legați de legea naturală. Cu toate acestea, „codul moral” scris în creație însuși transcende toate religiile și poate fi perceput doar de rațiunea umană.

Luați de exemplu un băiețel. Nu are nicio idee de ce are acel „lucru” acolo jos. Nu are niciun sens pentru el. Cu toate acestea, când ajunge la vârsta rațiunii, află că acel „lucru” continuă să nu aibă sens în afară de organele genitale feminine. La fel și o tânără poate considera că sexualitatea ei nu are sens în afară de sexul masculin. Ei sunt complementar. Acest lucru poate fi înțeles numai de rațiunea umană. Adică, dacă un copil de un an se poate învăța să pună un cuier de jucărie rotund într-o gaură rotundă, ideea că educația sexuală explicită în sălile de clasă este „esențială” devine un pic farsă, expunând o agendă de alt gen ...

Acestea fiind spuse, rațiunea noastră umană a devenit întunecată de păcat. Și astfel adevărurile sexualității noastre umane sunt adesea ascunse.

Preceptele legii naturale nu sunt percepute de toată lumea în mod clar și imediat. În situația actuală, omul păcătos are nevoie de har și revelație, astfel încât adevărurile morale și religioase pot fi cunoscute „de toată lumea cu ușurință, cu certitudine fermă și fără amestec de erori”. -Catehismul Bisericii Catolice (CCC), nu. 1960

Acesta este rolul, în parte, al Bisericii. Hristos i-a încredințat misiunea de a „învăța totul” pe care Domnul nostru l-a învățat. Aceasta include nu numai Evanghelia credinței, ci și Evanghelia morală. Căci dacă Isus a spus că adevărul ne va elibera, [5]cf. Ioan 8:32 s-ar părea imperativ să știm cu exactitate care sunt acele adevăruri care ne eliberează și pe cele care ne înrobesc. Astfel, Biserica a fost însărcinată să învețe atât „credința, cât și morala”. O face infailibil prin Duhul Sfânt, care este „memoria vie a Bisericii”, [6]cf. CCC, nu. 1099 în virtutea făgăduinței lui Hristos:

... când va veni, Duhul adevărului, te va călăuzi către tot adevărul. (Ioan 16:13)

Din nou, de ce indic acest lucru într-o discuție despre sexualitatea umană? Pentru că la ce este bine să discutăm ceea ce este de fapt „corect” sau „greșit” moral din perspectiva Bisericii dacă nu înțelegem care este punctul de referință al Bisericii? După cum a declarat arhiepiscopul Salvatore Cordileone din San Francisco:

Când cultura nu mai poate înțelege aceste adevăruri naturale, atunci chiar fundamentul învățăturii noastre se evaporă și nimic din ceea ce avem de oferit nu va avea sens. -Cruxnow.com, 3rd iunie, 2015

 

VOCEA BISERICII DE ASTĂZI

Punctul de referință al Bisericii este legea naturală și revelația lui Dumnezeu prin Iisus Hristos. Ele nu se exclud reciproc, ci cuprind o unitate a adevărului dintr-o sursă comună: Creatorul.

Legea naturală, lucrarea foarte bună a Creatorului, prevede temelia solidă pe care omul poate construi structura regulilor morale pentru a-și ghida alegerile. De asemenea, oferă fundamentul moral indispensabil pentru construirea comunității umane. În cele din urmă, oferă baza necesară dreptului civil cu care este legat, fie printr-o reflecție care trage concluzii din principiile sale, fie prin adăugiri de natură pozitivă și juridică. -CCC, nu. 1959

Rolul Bisericii atunci nu este în competiție cu statul. Mai degrabă, este de a oferi statului o lumină de ghidare morală infailibilă pentru funcția sa de a asigura, organiza și guverna binele comun al societății. Îmi place să spun că Biserica este „mama fericirii”. Căci în centrul misiunii sale este aducerea bărbaților și femeilor în „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu”. [7] Rom 8: 21 pentru că „pentru libertate Hristos ne-a eliberat”. [8]Gal 5: 1

Domnul este preocupat nu numai de bunăstarea noastră spirituală, ci și de trupul nostru (pentru că sufletul și trupul constituie o singură natură) și, prin urmare, îngrijirea maternă a Bisericii se extinde și la sexualitatea noastră. Sau s-ar putea spune, înțelepciunea ei se extinde la „dormitor”, deoarece „nu există nimic ascuns decât să fie făcut vizibil; nimic nu este secret decât să iasă la lumină ”. [9]Marcu 4: 22 Adică ceea ce se întâmplă în dormitor is o preocupare a Bisericii deoarece toate acțiunile noastre afectează modul în care ne raportăm și interacționăm cu ceilalți la alte niveluri, spiritual și psihologic, exterior a dormitorului. Astfel, „libertatea sexuală” autentică este, de asemenea, o parte a planului lui Dumnezeu pentru fericirea noastră și că fericirea este intrinsec legată la adevăr.

Biserica [prin urmare] intenționează să continue să-și ridice vocea în apărarea omenirii, chiar și atunci când politicile statelor și majoritatea opiniei publice se îndreaptă în direcția opusă. Adevărul, într-adevăr, atrage forța din sine și nu din cantitatea de consimțământ pe care o trezește. —PAPA BENEDICTUL XVI, Vatican, 20 martie 2006

 

În partea a III-a, o discuție despre sex în contextul demnității noastre inerente.

 

ÎNTREBĂRI LEGATE

 

Vă mulțumim că ați sprijinit acest minister cu normă întreagă.

 

Mă abonez

 

Print Friendly, PDF & Email

Note de subsol

Note de subsol
1 cf. Sexualitatea și libertatea umană-Partea I
2 cf. Catehismul Bisericii Catolice, n. 1956
3 cf. Fapte 5: 29
4 cf. Catehismul Bisericii Catolice, nu. 1955
5 cf. Ioan 8:32
6 cf. CCC, nu. 1099
7 Rom 8: 21
8 Gal 5: 1
9 Marcu 4: 22
postat în ACASA, CREDINȚĂ ȘI MORALE, SEXUALITATE UMANĂ ȘI LIBERTATE şi etichetate , , , , , , , , , , , , , , .

Comentariile sunt închise.