Papii și Noua Ordine Mondială

 

THE concluzia seriei pe Noul păgânism este unul destul de sobru. Un fals ecologism, în cele din urmă organizat și promovat de Națiunile Unite, conduce lumea pe calea către o „nouă ordine mondială” din ce în ce mai lipsită de Dumnezeu. Așadar, de ce, s-ar putea să vă întrebați, Papa Francisc susține ONU? De ce și-au făcut eco alți papi obiectivele lor? Nu ar trebui Biserica să aibă nimic de-a face cu această globalizare care apare rapid?

 

VIZII URGENTE

De fapt, Isus a fost un „globalist”. S-a rugat ca națiunile să ...

... ascultă-mi vocea și va fi o singură turmă, un singur păstor. (Ioan 10:16)

Papa Leon al XIII-lea a afirmat că și acesta a fost scopul succesorilor Sfântului Petru - un obiectiv care vizează nu numai creștinul, ci și ordinea civilă:

Am încercat și am realizat în mod persistent în timpul unui lung pontificat către două scopuri principale: în primul rând, spre restaurarea, atât la conducători, cât și la popoare, a principiilor vieții creștine în societatea civilă și domestică, deoarece nu există o viață adevărată pentru oameni, cu excepția lui Hristos; și, în al doilea rând, să promoveze reuniunea celor care s-au îndepărtat de Biserica Catolică fie prin erezie, fie prin schismă, deoarece este, fără îndoială, voința lui Hristos ca toți să fie uniți într-o singură turmă sub un singur Păstor. -Divinum Illud Munus, n. 10

Primul discurs rostit de Sfântul Pius al X-lea de pe tronul Sfântului Petru a fost o vestire profetică a iminenţă despre această „restaurare” prin declararea a ceea ce o precedă - Antihristul sau „Fiul Pădirii” despre care a spus el, „poate fi deja în lume”. Violența pe scară largă a făcut „să pară că luptele ar fi universale” și astfel:

Dorința de pace este cu siguranță adăpostită în fiecare sân și nu există nimeni care să nu o invoce cu ardoare. Dar a dori pacea fără Dumnezeu este un absurd, având în vedere că acolo unde Dumnezeu lipsește și acolo zboară și dreptatea, iar când dreptatea este luată, este zadarnic să prețuim speranța păcii. „Pacea este opera dreptății” (Is. 22: 17). -E Supremi, Octombrie 4th, 1903

Și astfel Sfântul Pius al X-lea adusese expresiile „dreptate și pace” sau „pace și dezvoltare” în secolul al XX-lea. Acest strigăt pentru restaurarea divină a devenit mult mai urgent în al său succesor atunci când, un deceniu mai târziu, a izbucnit primul război mondial.

„Și ei vor auzi vocea mea și va fi o singură turmă și un singur păstor” ... Dumnezeu să aducă la scurt timp împlinirea profeției Sale transformând această viziune consolatoare a viitorului într-o realitate prezentă ... Papa, indiferent cine va fi el , va repeta mereu cuvintele: „Cred că gândurile de pace nu de suferință” (Jeremiah 29: 11), gânduri la o adevărată pace care se bazează pe dreptate și care îi permit să spună cu sinceritate: „Dreptatea și pacea s-au sărutat.” (Psalmii 84:11) … Când va sosi, se va dovedi a fi o oră solemnă, una mare, cu consecințe nu numai pentru restaurarea Împărăției lui Hristos, ci și pentru pacificarea Italiei și a lumii. Ne rugăm cu cea mai mare înflăcărare și le cerem și altora să se roage pentru această mult dorită pacificare a societății ... —POPUL PIUS XI, Ubi Arcani dei Consilioi „Pe Pacea lui Hristos în Împărăția Sa”, Decembrie 23, 1922

În mod tragic, a urmat al doilea război mondial, lăsând națiunile divizate, neîncrezătoare și în căutarea fierbinte a unor arme de distrugere mai letale. A fost pe urmele imediate ale acelei catastrofe globale faptul că Organizația Națiunilor Unite s-a născut în 1945 cu scopul de a forma „cooperarea internațională în rezolvarea problemelor economice, sociale, culturale și umanitare din întreaga lume”. [1]History.com Acesta a fost prezidat de președintele Franklin Roosevelt, de premierul britanic Winston Churchill și de premierul sovietic Iosif Stalin. Toți trei erau francmasoni.

Acum, cel puțin după toate aparențele, nu era doar Biserica, ci o altă organizație „universală” care lucra spre „pacea mondială”.

Pavel al VI-lea a înțeles în mod clar că problema socială a devenit globală și a înțeles interconectarea dintre impulsul spre unificarea umanității și idealul creștin al unei singure familii de popoare în solidaritate și fraternitate.. —PAPA BENEDICTUL XVI, Caritas în Veritate, n. 13

 

VIZIUNI DIVERGENTE

Națiuni întregi se ciocniseră, nu numai prin război, ci și prin comunicarea în masă. Imprimarea, radioul, cinematograful, televiziunea ... și, în cele din urmă, internetul, ar transforma vasta lume într-un „sat global” în decurs de câteva decenii. Dintr-o dată, națiunile de la capetele opuse ale planetei s-au trezit ca vecini sau poate ca noi dușmani.

După toate aceste progrese științifice și tehnice și chiar din cauza acestuia, problema rămâne: cum să construim o nouă ordine a societății bazată pe o relație umană mai echilibrată între comunitățile politice la nivel național și internațional? —POPE ST. JOI XXIII, Mater et Magistra, Scrisoare enciclică, n. 212

Era o întrebare pentru care Biserica părea aproape nepregătită.

Principala caracteristică nouă a fost explozie a interdependenței mondiale, cunoscută sub numele de globalizare. Pavel al VI-lea o prevăzuse parțial, dar ritmul feroce în care a evoluat nu ar fi putut fi anticipat. - BENEFICIUL POPULUI XVI, Caritas în Veritate, n. 33

Totuși, el a observat: „Pe măsură ce societatea devine din ce în ce mai globalizată, ea ne face vecini, dar nu ne face frați”.[2]PAPA BENEDICTUL XVI, Caritas în Veritate, n. 19 Globalizarea a fost inevitabilă, dar nu neapărat rea.

Globalizare, a priori, nu este nici bun, nici rău. Va fi ceea ce fac oamenii despre asta. —POPE ST. Ioan Paul al II-lea, Adresă către Academia Pontifică de Științe Sociale, 27 aprilie 2001

În momentul în care Sfântul Ioan Paul al II-lea a urcat pe tronul lui Petru, Națiunile Unite au fost ferm stabilite ca un arbitru global, în principal prin misiuni de menținere a păcii. Dar odată cu noile conștientizări globale ale încălcărilor demnității umane care au loc pe ecranele noastre de televiziune, noțiunea „drepturilor omului” universale a evoluat rapid. Și aici este viziunea „dreptății și păcii”, așa cum este înțeleasă de Națiunile Unite contra cea a Bisericii, a început să divergă.

Cea mai remarcabilă a fost cererea ONU ca națiunile membre să recunoască „dreptul universal la sănătatea reproductivă”. Acesta a fost un eufemism pentru „dreptul” la avort și contracepție. Sfântul Ioan Paul al II-lea (și catolicii fideli implicați în ONU) s-au opus cu tărie acestui lucru. El a deplâns contradicția derizibilă că, însuși procesul care a condus la ideea de „drepturi ale omului”, a fost acum călcat în picioare „mai ales în momentele mai semnificative ale existenței: momentul nașterii și momentul morții”. Viitorul Sfânt a emis un avertisment profetic conducătorilor mondiali:

Aceasta se întâmplă și la nivel de politică și guvernare: dreptul original și inalienabil la viață este pus la îndoială sau refuzat pe baza unui vot parlamentar sau a voinței unei părți a poporului - chiar dacă este majoritară. Acesta este rezultatul sinistru al unui relativism care domnește fără opoziție: „dreptul” încetează să mai fie așa, deoarece nu mai este întemeiat ferm pe demnitatea inviolabilă a persoanei, ci este supus voinței părții mai puternice. În acest fel, democrația, contrazicându-și propriile principii, se îndreaptă efectiv către o formă de totalitarism. —PAPA IOAN PAUL II, Evangelium Vitae, n. 18, 20

Cu toate acestea, „îngrijirea sănătății reproducerii” nu a fost singurul obiectiv al Organizației Națiunilor Unite. De asemenea, au urmărit să pună capăt sărăciei și foametei și să promoveze accesul universal la apă, canalizare și energie fiabilă. Fără îndoială, acestea sunt obiective care converg cu propria misiune a Bisericii de a sluji lui Hristos în „Cel mai mic dintre frați”. [3]Matt 25: 40 Întrebarea de aici, totuși, nu este atât una de praxi, cât și o filozofie de bază. Mai succint, „Chiar și Satana se deghizează în înger de lumină”. [4]2 11 Corinteni: 14 În timp ce era încă un cardinal, Benedict al XVI-lea a vizat această preocupare fundamentală cu privire la agenda progresistă a Organizației Națiunilor Unite.

… Eforturile de construire a viitorului au fost făcute prin încercări care trag mai mult sau mai puțin profund din sursa tradiției liberale. Sub titlul Nouă Ordine Mondială, aceste eforturi iau o configurație; se raportează din ce în ce mai mult la ONU și la conferințele sale internaționale ... care dezvăluie în mod transparent o filozofie a omului nou și a lumii noi ... —Cardinalul Joseph Ratzinger (POPE BENEDICT XVI), Evanghelia: confruntarea cu tulburarea mondială, de mons. Michel Schooyans, 1997

Într-adevăr, pot coexista astfel de obiective contrare? Cum se poate promova dreptul unui copil la o ceașcă de apă curată, promovând în același timp dreapta să distrugi acel copil înainte să iasă din pântece?

 

UMANITATEA UNITĂ VS. FAMILIA GLOBALĂ

Răspunsul Magisteriului a fost să promoveze binele pe care îl văd în ONU, în timp ce denunță cu atenție răul. Presupun că asta face Mama Biserică cu fiecare dintre noi ca indivizi, încurajându-ne și îndemnându-ne în bine, dar chemându-ne la pocăință și convertire acolo unde nu suntem. Cu toate acestea, Ioan Paul al II-lea nu a fost naiv cu potenţial pentru răul pe scară largă pe măsură ce influența Națiunilor Unite a crescut.

Nu este momentul ca toți să lucrăm împreună pentru o nouă organizare constituțională a familiei umane, cu adevărat capabilă să asigure pacea și armonia între popoare, precum și dezvoltarea lor integrală? Dar să nu existe neînțelegere. Aceasta nu înseamnă scrierea constituției unui super-stat global. -Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii, 2003; vatican.va

Prin urmare, mulți catolici și creștini evanghelici au fost alarmați atunci când Papa Benedict părea să promoveze însăși ideea unui „super-stat global”. Iată ce a spus el în scrisoarea sa enciclică:

În fața creșterii neîncetate a interdependenței globale, există o nevoie puternic simțită, chiar și în mijlocul unei recesiuni globale, de o reformă a Organizația Națiunilor Unite, și la fel de instituții economice și finanțe internaționale, astfel încât conceptul familiei națiunilor să poată dobândi dinți reali. - BENEFICIUL POPULUI XVI, Caritas în Veritate, nr.67

Benedict nu a cerut așa ceva, desigur, mai degrabă o „reformă” a actualelor Națiuni Unite, astfel încât „familia națiunilor” să poată funcționa de fapt între ele în adevărata dreptate și pace. Nici o structură, oricât de mică (fie ea de familie) sau de mare (o comunitate de națiuni) nu poate funcționa împreună fără un consens moral care, în același timp, îi responsabilizează pe membrii săi. Acesta este doar bunul simț.

De asemenea, semnificativă (și profetică) a fost apelul lui Benedict la reforma întregului cadru economic global (care este în mare măsură controlat de francmasoni și bancherii lor internaționali). În mod clar, Benedict știa care dinți erau dăunători și care nu. Deși a recunoscut cum globalizarea a avut potențialul de a ajuta în continuare țările subdezvoltate, el a avertizat în limbaj apocaliptic (vezi Capitalismul și Bestia și Noua Bestie Rising):

... fără îndrumarea carității în adevăr, această forță globală ar putea provoca daune fără precedent și ar putea crea noi diviziuni în cadrul familiei umane ... umanitatea riscă noi riscuri de înrobire și manipulare. - BENEFICIUL POPULUI XVI, Caritas în Veritate, nr.33, 26

Și din nou,

Cartea Apocalipsei include printre marile păcate ale Babilonului - simbolul marilor orașe ireligioase ale lumii - faptul că tranzacționează cu trupuri și suflete și le tratează ca mărfuri (cf. Apocalipsa 18: 13)... —PAPA BENEDICT XVI, cu ocazia felicitării Crăciunului, 20 decembrie 2010; http://www.vatican.va/

Mai important, Benedict nu promova ideea unui organism internațional care să intervină în problemele regionale, ci mai degrabă doctrina socială catolică a „subsidiarității”: că fiecare nivel al societății ar trebui să fie responsabil pentru ceea ce poate fi.

Pentru a nu produce o putere universală periculoasă de natură tiranică, guvernarea globalizării trebuie să fie marcată de subsidiaritate, articulat în mai multe straturi și care implică diferite niveluri care pot funcționa împreună. Globalizarea necesită cu siguranță autoritate, în măsura în care pune problema unui bine comun global care trebuie urmărit. Cu toate acestea, această autoritate trebuie să fie organizată într-un mod subsidiar și stratificat, pentru a nu aduce atingere libertății.. -Caritas în Veritate, nr.57

Astfel, papii afirmaseră în mod consecvent că în centrul acestei noi organizații a societății trebuie să fie demnitatea și drepturile inerente ale persoanei umane. Prin urmare, este caritate, nu controlul, în centrul viziunii catolice a „unității globale” și deci a lui Dumnezeu însuși, pentru că „Dumnezeu este iubire”.

Un umanism care îl exclude pe Dumnezeu este un umanism inuman. —PAPA BENEDICTUL XVI, Caritas în Veritate, n. 78

Dacă până atunci papii păreau prudenți și irezoluiți față de obiectivele ONU, ce-i cu succesorul lor, Papa Francisc?

 

A FI CONTINUAT ... citiți Partea II.

 

Cuvântul Acum este un serviciu cu normă întreagă care
continuă prin sprijinul dumneavoastră.
Te binecuvântează și îți mulțumesc. 

 

Să călătorești cu Mark în  Acum Word,
faceți clic pe bannerul de mai jos pentru a subscrie.
E-mailul dvs. nu va fi distribuit nimănui.

Print Friendly, PDF & Email

Note de subsol

Note de subsol
1 History.com
2 PAPA BENEDICTUL XVI, Caritas în Veritate, n. 19
3 Matt 25: 40
4 2 11 Corinteni: 14
postat în ACASA, NOUUL PAGANISM.