Marele Pericol

CUVÂNTUL ACUM PE CITITURILE DE MASĂ
pentru 20 februarie 2014

Textele liturgice aici

Negarea lui Petru, de Michael D. O'Brien

ONE dintre cele mai mari pericole pentru viața creștină este dorința de a fi pe placul oamenilor mai degrabă decât lui Dumnezeu. Este o ispită care i-a urmat pe creștini de când apostolii au fugit din grădină și Petru L-a negat pe Isus.

De asemenea, una dintre cele mai mari crize din Biserica de astăzi este lipsa reală a bărbaților și femeilor care se asociază cu curaj și fără rușine cu Isus Hristos. Poate că cardinalul Ratzinger (Benedict al XVI-lea) a dat cel mai convingător motiv pentru care din ce în ce mai mulți creștini abandonează Barca lui Petru: se prăbușesc într-un...

... dictatura relativismului care nu recunoaște nimic ca fiind definit și care lasă ca măsură finală doar ego-ul și dorințele cuiva. A avea o credință clară, conform credo-ului Bisericii, este adesea etichetat ca fundamentalism. Cu toate acestea, relativismul, adică lăsându-se aruncat și „măturat de fiecare vânt de învățătură”, apare singura atitudine acceptabilă pentru standardele actuale. —Cardinalul Ratzinger (POMA BENEDICT XVI) pre-conclavă Omilia, 18 aprilie 2005

Într-un cuvânt, mulți nu vor să fie văzuți ca „fundamentaliști”, adică să ia o poziție fermă față de orice. Auzim oameni care spun: „Sunt personal împotriva avortului, dar nu îmi forțez părerea asupra altora...”, sau „Sunt neutru în privința întregii chestiuni gay” sau „Credința mea este personală – poți crezi ce vrei.” Aceasta, desigur, este o încercare voalată de a ascunde lașitatea și de a părea „tolerantă”.

Toleranța este o virtute, dar cu siguranță nu este virtutea principală; virtutea principală este caritatea. Caritatea înseamnă a spune adevărul... —Cardinalul Raymond Burke, Brietbart.com, 22 septembrie 2013

În prima lectură de astăzi, Sfântul Iacob subliniază o ironie destul de bizară: de ce, întreabă el, îi liniștiți pe tocmai oamenii care v-ar persecuta?

Nu te asupresc bogații? Și ei înșiși nu te trag în judecată? Nu sunt ei cei care hulesc nobilul nume care a fost invocat asupra ta?

Când tăcem cu privire la problemele morale, pentru a nu zdrobi penele necredincioșilor, de fapt îi dăm putere să asuprească toți creștinii atunci când cineva face vorbeste.

Îmi cer acum favoarea oamenilor sau a lui Dumnezeu? Sau caut să fac pe plac oamenilor? Dacă aș încerca totuși să fac pe plac oamenilor, nu aș fi un sclav al lui Hristos. (Gal 1:10)

Pe de altă parte, cred că sunt mulți catolici care de fapt se simt confortabil să afirme adevărurile morale ale credinței noastre... dar rămân fără cuvinte când vine vorba de Isus Se. Tu rostești numele Lui în public? Ți-e frică să împărtășești cum te-a atins El, te-a schimbat, te-a vindecat? Împărtășești cuvintele Lui altora? Îl propui ca Mântuitor... sau ca opțiune între multe, cum ar fi în Evanghelie?

„Cine spun oamenii că sunt eu?” Ei au răspuns: „Ioan Botezătorul, alții Ilie, alții unul dintre prooroci”.

Cine zici că este Isus? Pentru că dacă crezi cine spune El că este – Dumnezeu, Creator, Mântuitor – atunci cum poți nu vorbesc despre El?

Oricine se rușinează de mine și de cuvintele mele în această generație necredincioasă și păcătoasă, Fiul Omului se va rușina când va veni în slava Tatălui său împreună cu sfinții îngeri. (Marcu 8:38)

Tocmai aceasta este ceea ce Papa Francisc provoacă încă o dată Biserica, să-și proclame „prima iubire”: Isus.

Slujirea pastorală a bisericii nu poate fi obsedată de transmiterea unei multitudini disjunse de doctrine care să fie impuse cu insistență... Propunerea Evangheliei trebuie să fie mai simplă, mai profundă, mai strălucitoare. Din această propoziție decurg apoi consecințele morale. — PAPA FRANCIS, AmericaMagazine.org, 30 septembrie 2013

Papa cheamă fiecare catolic la o întâlnire reînnoită cu Isus ^[1]cf. Evangelii Gaudium, nu. 3 care, la rândul său, ne obligă să-L aducem altora.

Dar este tentant să-și țină lampa ascunsă sub coșul de buchet, nu-i așa? Toată lumea este fericită. Există mai puține dezbateri și ceartă. Toți se tolerează unul pe altul... sau așa pare totul. Într-adevăr, un popor aflat în întuneric este un popor lipsit de adevărată pace, de lumină – și acest lucru nu duce decât la mai mult întuneric în indivizi, familii și națiuni. Nu este acest lucru evident că, pe măsură ce flacăra credinței se stinge în lume, imoralitatea și răul se răspândesc exponențial? Isus a spus: „Tu ești lumina lumii... La fel, lumina ta trebuie să strălucească înaintea altora.” ^[2]cf. Matei 5:14 Lumina care trebuie să strălucească înaintea altora nu sunt numai faptele noastre, ci și proclamarea că Isus Hristos este Domnul; că El este milostiv, iubitor și Mântuitorul personal al fiecărui individ.

… altfel chiar și edificiul moral al bisericii este probabil să cadă ca un castel de cărți, pierzând prospețimea și parfumul Evangheliei. — PAPA FRANCIS, ibid.

Dacă tu și cu mine ne este rușine, dacă ne este frică să vorbim, să-L proclamăm pe Isus „în sezon și afară”, ^[3]cf. 2 Tim 4: 2 atunci frica noastră poate fi numărată în sufletele pierdute — și noi, la rândul nostru, va trebui să dăm socoteală despre tăcerea noastră în Ziua Judecății.

Cea mai importantă întrebare este atunci, de ce mi-e rușine să vorbesc despre Isus? Sau, mai degrabă, cum pot depăși această frică? Răspunsul este să te îndrăgostești mai profund de El. După cum se spune în Psalmul de astăzi:

L-am căutat pe Domnul și El mi-a răspuns și m-a izbăvit de toate fricile mele... Priviți la el ca să străluciți de bucurie și fețele voastre să nu se înroșească de rușine.

„Dragostea perfectă alungă orice frică”, a spus Sf. Ioan. Când Îl urmăm pe Isus, renunțând la iubirea de sine, facem loc Celui care este iubire... iar frica începe să se evapore ca zăpada primăvara.

Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de lașitate, ci mai degrabă de putere, iubire și stăpânire de sine. Deci să nu vă fie rușine de mărturia voastră față de Domnul nostru... (2 Tim 1:7)

Aceasta este cheia râvnei sfinților și curajului martirilor: El a fost și este puterea lor.

Căci nu mi-e rușine de Evanghelie. Este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricui crede... Nu mi-e rușine, căci îl cunosc pe acela în care am crezut și sunt încrezător că poate păzi ceea ce mi-a fost încredințat... (Romani 1:16, 2 Tim 1:12)