AZI, familia noastră a stat pe cea a lui Dumnezeu daltă.
Noi nouă am fost duși pe vârful ghețarului Athabasca din Canada. A fost suprarealist când am stat pe gheață la fel de adânc pe cât este înalt turnul Eiffel. Spun „daltă”, pentru că se pare că ghețarii sunt cei care au sculptat peisajele pământului așa cum îl cunoaștem noi.
Se putea simți puterea uluitoare și aspra a lui Dumnezeu. Acest ghețar se scurge în trei oceane. Trimite torenți de apă în râurile majore, care nu numai că aduc apă dulce pentru milioane de oameni, dar alimentează hidrocentrale care aduc energie în marile orașe nord-americane. Și îi atrage pe oameni din întreaga lume să privească cu uimire la forțele naturii.
Dar mă întreb… a auzit cineva ghețarul vorbind? Ca o mare parte din natură de astăzi, și acest ghețar se confruntă cu „traumă” pe măsură ce se topește rapid... împreună cu inundațiile dramatice, tornadele devastatoare, cutremure violente, tsunami și valuri de căldură mortale care lovesc lumea. Și ce spunea exact acest ghețar, împreună cu toată natura?
Ever since the creation of the world, his invisible attributes of eternal power and divinity have been able to be understood and perceived in what he has made. As a result, they have no excuse...(Romani 1:20)
A nega existența lui Dumnezeu, evidentă în multitudinea de miracole supranaturale, apariții îngerești și, mai presus de toate, în înțelepciunea naturii, nu este nici intelectual, nici logic. Pavel continuă să spună în versetele 21-23:
...for although they knew God they did not accord him glory as God or give him thanks. Instead, they became vain in their reasoning, and their senseless minds were darkened. While claiming to be wise, they became fools and exchanged the glory of the immortal God for the likeness of an image of mortal man or of birds or of four-legged animals or of snakes.
Ghețarul Athabasca, Parcul Național Glacier, Canada
(luat chiar înainte de culcare)
