AS M-am rugat înaintea Sfintei Taine, am auzit clar cuvintele din inima mea:
Lumea se va schimba.
Sensul este că are loc un eveniment sau o întorsătură enormă care va schimba viața noastră de zi cu zi așa cum le cunoaștem. Dar ce? Pe măsură ce am meditat la această întrebare, câteva dintre scrierile mele mi-au venit în minte ...
DESFĂŞURAREA ÎN TIEMILE NOASTRE
La sfârșitul anului 2007, am auzit în inima mea cuvintele că 2008 va fi Anul desfășurării. Nu aia tot s-ar desfășura imediat, dar că ar exista definitiv începuturi. Într-adevăr, în toamna acelui an, am văzut începuturile unui colaps economic, atât de rapid, atât de profund, atât de larg, încât continuă să zdruncine bazele stabilității globale. Drept urmare, a stârnit o cerere deschisă din partea mai multor lideri mondiali pentru o „nouă ordine mondială”. Această cerere nu a scăzut, ci doar a crescut pe măsură ce liderii mondiali fac eforturi pentru „soluții globale” și chiar pentru „moneda globală.” Papa Benedict a avertizat în noua sa enciclică că astfel globalizarea trebuie ghidat corespunzător:
... fără îndrumarea carității în adevăr, această forță globală ar putea provoca daune fără precedent și ar putea crea noi diviziuni în cadrul familiei umane. - BENEFICIUL POPULUI XVI, Caritas in Veritate, Ch. 2, v.33x
Aici constă preocuparea: liderii mondiali sunt nu îndreptându-se spre o îmbrățișare a Evangheliei și a culturii vieții, dar o anti-evanghelie și o cultură a morții. Am scris despre asta în noua mea carte Confruntarea finală, explicând modul în care această bătălie a fost prevăzută de Sfinții Părinți și anunțată de Ioan Paul al II-lea (vezi și Benedict și Noua Ordine Mondială).
Cu toate acestea, nu cred că toți acești lideri mondiali sunt oameni răi cu un plan rău. De fapt, cred că sunt puțini oameni cu adevărat răi în lume, dar că există multe suflete care sunt cu adevărat înșelate. În acest sens, îmi revine continuu în minte o altă scriere în care aveam impresia în inimă că un înger striga peste pământ cuvintele:
CONTROL
Spiritul lumii, care este pe bună dreptate numit spirit al anticristului, este atât de groasă și răspândită, încât mulți nici măcar în Biserică nu o văd. Colectiv am fost amorțiți nu numai de realitatea a ceea ce se desfășoară în jurul nostru, dar noi „creștinii devotați” nu realizăm cât de departe am căzut. Cuvintele lui Isus îmi vin în minte:
-
Tin asta împotriva ta: ai pierdut dragostea pe care ai avut-o la început. Realizează cât de departe ai căzut. Pocăiți-vă și faceți lucrările pe care le-ați făcut la început. Altfel, voi veni la tine și voi scoate sfeșnicul tău de la locul lui, dacă nu te pocăiești. (Apocalipsa 2:4-5)
Care este dragostea pe care am avut-o la început? Era un zel arzător pentru suflete. Această sete de suflete este cea care l-a condus pe Mântuitorul nostru la Cruce, este ceea ce l-a împins pe Sf. Pavel peste pământ și mare, pe Sf. Ignatie la lei, pe Sf. Francisc la săraci, pe Sf. Faustina la genunchi. Bătăile inimii creștinului ar trebui să fie bătăile Mântuitorului: o dorință de a salva suflete de focul iadului. Când ne-am pierdut această dorință, ne-am pierdut bătăile inimii, iar creștinii, Biserica, vor părea aproape morți. Cum se face că am ajuns într-un moment în care „a merge la Liturghie” este echivalat cu a fi un bun catolic? Marea misiune a Bisericii – a fiecărui credincios – este „de a face ucenici din toate națiunile”. Papa Paul al VI-lea a spus că Biserica există pentru evangheliza. Nu ne spune Domnul astăzi:
De ce îmi spui „Doamne, Doamne”, dar nu faci ceea ce porunc eu? (Luca 6:46)
În acest climat, de fapt, un înger de la Dumnezeu ne avertizează acum pe tine și pe mine: Biserica a fost predată pentru purificarea ei, iar instrumentul acestei purificări va fi o ordine mondială care controale. Cum? Printr-un spirit de frică. Căci opusul iubirii este frica. Dragostea este gratuită, dăruiește, crede, are încredere. Frica înlănțuiește mintea, strânge libertatea, se îndoiește, refuză absoluturile și nu are încredere în nimeni. Astfel, cel mediu inconjurator, economie, ciumă și război vor deveni catalizatorii acestei purificări, adică sigiliile Apocalipsei. Ele devin mijloacele prin care omenirea va fi controlată, indiferent dacă crizele sunt reale sau făcut de om.
O „mistică” canadiană, pe care am ajuns să-l cunosc și pe care cred că îl aude cu adevărat pe Domnul, este o femeie care poartă numele „Pelianito„. Într-una dintre scurtele ei meditații, ea face ecou cuvinte pe care încep să le aud constant de la multe suflete din întreaga lume: Merită să discernem astfel de voci:
Copilul meu, roagă-te! Căci o tăcere și o tristețe vin asupra poporului meu. Copiii mei s-au întors împotriva mea. Sunt trădat încă o dată în mâinile inamicului. Cine va sta cu mine la picioarele crucii? Cine va alerga și va împrăștia? Copilule, roagă-te pentru har, harul de a sta la poalele crucii cu Maica noastră. Va veni o zi când tot ceea ce este familiar va fi schimbat sau va dispărea. Spun acest lucru nu pentru a vă stârni anxietate, ci pentru a vă pregăti inima pentru procesul care vine. Amintește-ți mereu că sunt cu tine. Adu-ți aminte de rugăciune și roagă-te des. Roagă-te cu Maica mea la picioarele crucii. Prin lacrimile și suferința ei nu și-a pierdut niciodată credința — „Iisuse, am încredere în tine -vedea www.pelianito.stblogs.com
nădejde în milostivirea lui
Dacă răspundem cu frică la acest mesaj, este pentru că încă nu ne încredem pe deplin în planul și prezența lui Dumnezeu în viața noastră. El este aici! El este cu noi! Cu el, Speranţă este mereu prezent! Dar nu este o speranță divorțată de realitate. Papa Benedict a reafirmat recent ceea ce a fost o temă centrală pe acest site: că Biserica Îl va urma pe Hristos în Patimile Sale.
Biserica merge pe aceeași cale și suferă același destin ca și Hristos, deoarece acţionează nu pe baza vreunei logici umane sau bazându-se pe propriile forţe, ci urmează calea crucii, devenind, în ascultare filială de Tatăl, un martor și un tovarăș de călătorie pentru întreaga umanitate. -Mesaj pentru cea de-a 83-a Zi Mondială a Misiunii; 7 septembrie 2009, Agentia de presa Zenit
Într-o singură propoziție, Sfântul Părinte plasează toate lucrurile în context. Biserica trebuie să-și asume „destinul” lui Hristos, dar, făcând astfel, ea va deveni „un martor și o tovarășă de călătorie pentru întreaga umanitate”. Cum
frumoase sunt aceste cuvinte. Căci când aceste ultime încercări ale erei noastre zguduie planeta până la temelii, când lumea, așa cum o cunoaștem tu și cu mine, dispare ca ceața într-un foc, să știi că va fi sosit ceasul celei mai mari mărturii a Bisericii. Iar strigătul nostru, cântecul nostru, cuvântul nostru trebuie să fie acesta: EL E MILA. EL ESTE TOT MILA. ÎNCREDERE ÎN CEL CE ESTE MILA. Vom asista la mila Lui, iar Mila va deveni tovarășul generos al tuturor celor care Îl îmbrățișează.
Timpul pregătirii noastre se va încheia, iar lumea așa cum o știm se va schimba. Dar când se va întâmpla și când Confruntarea Finală se va termina, lumea se va schimba în bine. Căci Hristos a câștigat deja bătălia.
Astăzi, dacă acordăm o atenție deosebită, dacă nu percepem doar întunericul, ci și ceea ce este lumină și bine în vremea noastră, vedem cum credința îi face pe bărbați și femeile puri și generoși și îi educă să iubească. Buruienile există și în sânul Bisericii și printre cei pe care Domnul i-a chemat la serviciul Său special. Dar lumina lui Dumnezeu nu s-a stins, grâul bun nu a fost sufocat de neghina răului... Este, deci, Biserica un loc de speranță? Da, pentru că de la ea vine Cuvântul lui Dumnezeu mereu și din nou, curățindu-ne și arătându-ne calea credinței. Ea este un loc de speranță pentru că în ea Domnul continuă să se dăruiască nouă în harul Sacramentelor, în cuvintele împăcării, în multiplele daruri ale mângâierii Sale. Nimic nu poate întuneca sau distruge toate acestea, așa că ar trebui să ne bucurăm în mijlocul tuturor necazurilor. — PAPA Benedict al XVI-lea, 15 mai 2010, Vatican, VIS
Această scriere a fost publicată pentru prima dată pe 26 septembrie 2009. A fost actualizată deoarece aceste cuvinte cresc doar în urgență și iminență.
