Rembrandt van Rijn, „Întoarcerea fiului risipitor”; c.1662
OF Desigur, se poate cere lui Dumnezeu direct să ne iertăm păcatele veniale și El va (cu condiția, desigur, să-i iertăm și pe alții. Iisus a fost clar în acest sens.) Putem opri imediat, pe loc, sângerarea din rana păcatului nostru.
Dar aici este atât de necesară Taina Spovedaniei. Căci rana, deși nu sângerează, poate fi încă infectată cu „sine”. Mărturisirea atrage mândria mândriei la suprafața unde Hristos, în persoana preotului (John 20: 23), îl șterge și aplică balsamul tămăduitor al Tatălui prin cuvinte, „... Dumnezeu să-ți dea iertare și pace și eu te absolv de păcatele tale ...” Haruri nevăzute scaldă rănirea, în timp ce - cu semnul crucii - preotul aplică îmbrăcămintea îndurării lui Dumnezeu.
Când mergi la un medic pentru o tăietură proastă, el oprește doar sângerarea sau nu îți sutură, curăță și îmbracă rana? Hristos, Marele Medic, știa că vom avea nevoie de asta și mai multă atenție asupra rănilor noastre spirituale.
Astfel, această Taină a fost antidotul său împotriva păcatului nostru.
În timp ce este în trup, omul nu poate să nu aibă cel puțin niște păcate ușoare. Dar nu disprețuiți aceste păcate pe care le numim „lumină”: dacă le luați ca lumină când le cântăriți, tremurați când le numărați. O serie de obiecte ușoare formează o masă mare; un număr de picături umple un râu; un număr de boabe face o grămadă. Care este atunci speranța noastră? Mai presus de toate, spovedanie. -Sf. Augustin, Catehismul Bisericii Catolice, n. 1863
Fără a fi strict necesară, mărturisirea greșelilor cotidiene (păcatele veniale) este totuși puternic recomandată de Biserică. Într-adevăr, mărturisirea regulată a păcatelor noastre veniale ne ajută să ne formăm conștiința, să luptăm împotriva tendințelor rele, să ne lăsăm vindecați de Hristos și să progresăm în viața Duhului.—Catehismul Bisericii Catolice, nu. 1458
