L-a iubit

Textele liturgice aici

Isus, privindu-l, l-a iubit...

AS Cugetez la aceste cuvinte din Evanghelie, este clar că atunci când Iisus s-a uitat la tânărul bogat, a fost o privire atât de plină de iubire încât a fost amintită de martori ani mai târziu când Sfântul Marcu a scris despre asta. Deși această privire de dragoste nu a pătruns în inima tânărului — cel puțin nu imediat, conform relatării — ea a pătruns în inima cineva acea zi astfel încât a fost prețuită și amintită.

Gândește-te la asta pentru o clipă. Isus s-a uitat la el și l-a iubit. Isus și-a cunoscut inima; știa că bogatul își iubea averea mai mult decât pe El. Și încă, Isus s-a uitat la el și l-a iubit. De ce? Pentru că Isus a putut să vadă că păcatul nu definește pe cineva, ci îl distorsionează. Pentru că omenirea a fost definită în Eden:

Să facem ființe umane după chipul nostru, după asemănarea noastră... Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse și a găsit că este foarte bun. (Geneza 1:26, 31)

Același Creator care s-a uitat în ochii lui Adam s-a uitat în ochii tânărului bogat și, fără să vorbească, a părut să spună din nou: Ești făcut după imaginea mea și mi se pare foarte bun. Nu, nu păcătoșenia, nu materialismul, lăcomia sau egoismul, ci spirit al tânărului, modelat și modelat după chipul Său — cu o singură excepție: a fost străpuns de păcatul originar. Parcă Isus spunea: Îți voi restaura inima, lăsând ca propria Inimă să fie străpunsă pentru păcatele tale. Și Isus S-a uitat la El și L-a iubit.

Poți, frate, să privești pe cineva în ochi, dincolo de distorsiunea păcatelor lui, spre frumusețea inimii? Poți, soră, să-l iubești pe cel care nu împărtășește toate credințele tale? Pentru că aceasta este însăși inima evanghelizării, însăși inima ecumenismului – să privim dincolo de diferențe, slăbiciuni, părtiniri și rupturi și pur și simplu să începem să iubești. În acel moment, încetezi să fii doar tu și devii un sacrament de dragoste. Devii un mijloc prin care altul poate întâlni pe Dumnezeul iubirii din tine.

Căci împărăția lui Dumnezeu nu este o chestiune de vorbire, ci de putere. Care preferați? Să vin la tine cu toiagul, sau cu dragoste și duh blând? (1 Corinteni 4:20-21)

Îmi amintesc o dată când un tânăr s-a așezat peste masă de mine. Ochii lui erau intensi în timp ce începu să-și treacă cunoștințele vaste despre apologetică. El cunoștea credința, cunoștea legea, cunoștea adevărul... dar părea să nu știe nimic despre iubire. Mi-a lăsat sufletul acoperit de o pătură de aer rece.

Anul trecut, eu și soția mea am cunoscut un cuplu evanghelic. Domnul începuse deja să se miște în viața lor într-un mod puternic, pe măsură ce ne-au împărtășit mărturia lor. Da, era clar că Dumnezeu avea grijă de aceste două vrăbii mici într-un mod profund. De-a lungul lunilor, am crescut să ne iubim unii pe alții, să ne rugăm împreună, să împărtășim mesele și să ne bucurăm de iubirea noastră reciprocă pentru Isus. Ei ne-au inspirat prin credința lor copilărească, înțelepciunea spirituală și acceptarea noastră – catolici și toate acestea. Dar nu am vorbit o dată despre diferențele noastre religioase. Nu este că nu vreau să împărtășesc cu ei tezaururile imense ale catolicismului, de la Sacramente până la spiritualitatea lui profundă. Dar chiar acum, în acest moment, Isus vrea să ne uităm pur și simplu unul la altul și să ne iubim. Căci dragostea construiește punți.

Cu toate acestea, tocmai din cauza lipsei noastre de iubire, Dumnezeu ne permite „diverse încercări” in vietile noastre. Încercările ne umilesc; ele dezvăluie lipsa noastră de încredere, iubirea noastră de sine, centrarea pe sine și ego-ul. Ei ne învață și pe noi că, în timp ce eșuăm și cădem, Isus încă se uită la noi și ne iubește. Această privire milostivă a Lui, care mă iubește atunci când sunt mai puțin decât perfectă, este cea care construiește o punte de încredere către inima mea. Nu pot să-i văd ochii, dar îi aud cuvintele și așa vrea să-l iubesc și să mă încred în El pentru că mai degrabă decât să mă condamne, El mă invită să încep din nou.

Deși nu l-ai văzut, îl iubești; chiar dacă nu-l vezi acum, totuși crezi în el... (Prima lectură)

Voi mulțumi DOMNULUI din toată inima mea în ceata și adunarea drepților. Mari sunt lucrările DOMNULUI, minunate în toate plăcerile lor. (Psalmul de azi)

Așadar, eu sunt în stare să-i iubesc pe alții cu toate greșelile și eșecurile lor: pentru că El m-a iubit cu toate păcatele și neajunsurile mele. Pot să-i iubesc pe alții care încă nu îmi împărtășesc toate credințele pentru că Isus m-a iubit înainte de a-mi înțelege toată credința. Dumnezeu m-a iubit primul. S-a uitat la mine și m-a iubit primul.

Deci dragostea este cea care se deschide posibilităţile de pentru orice altceva.

Pentru oameni este imposibil, dar nu pentru Dumnezeu. Toate lucrurile sunt posibile pentru Dumnezeu.

Posibil, când încep să-L las să acţioneze în mine — să-L las să privească pe alţii şi să-i iubească prin ochii mei şi prin inima mea.