Vindecarea rănii Edenului

CUVÂNTUL ACUM PE CITITURILE DE MASĂ
pentru vineri după Miercurea Cenușii, 20 februarie 2015

Textele liturgice aici

THE regnul animal este în esență conținut. Păsările sunt mulțumite. Peștii sunt mulțumiți. Dar inima omului nu este. Suntem neliniștiți și nemulțumiți, căutăm în mod constant împlinirea în nenumărate forme. Suntem într-o căutare nesfârșită a plăcerii pe măsură ce lumea își învârte reclamele promițând fericirea, dar oferind doar plăcere - plăcere trecătoare, ca și cum ar fi un scop în sine. De ce atunci, după ce am cumpărat minciuna, continuăm inevitabil să căutăm, să căutăm, să vânăm sensul și valoarea?

Acesta este rană al Edenului. Este durerea persistentă a unei vechi încrederi rupte. Este contuzia comuniunii pierdute cu Dumnezeu și unii cu alții. 

Ei mă caută zi de zi și doresc să-mi cunoască căile… „De ce postim și tu nu vezi asta? Ne supărăm pe noi înșine și nu țineți cont de asta?” (prima lectură)

Domnul nu vede postul nostru dacă este un scop în sine, de parcă am adăuga un scor. Chiar îi pasă lui Dumnezeu dacă renunți la ciocolată pentru Postul Mare? Mai degrabă, postul adevărat este actul de a-și întoarce ochii de la cele temporale la cele veșnice. Postul, ritualurile, simbolurile, rugăciunile... toate acestea sunt un mijloc de a ne ajuta să ne întoarcem inimile către Dumnezeu. Aproape fiecare religie din lume este pur și simplu o expresie a acestui dor înnăscut de comuniune cu Dumnezeu (și, în adevăr, un adevăr remarcabil, Dumnezeu ne dorește):

Rugăciunea este întâlnirea setii lui Dumnezeu cu a noastră. Dumnezeu sete ca să ne fie sete după el. -Catehismul Bisericii Catolice, nu. 2560

Și așa suntem răniți și strigăm în rugăciune... dar cui? Iisus Hristos este răspunsul la această rană: Prin rănile Lui suntem vindecați. ^[1]cf. 1 Pet 2: 24 Chipul lui Isus ne oferă un loc concret pentru a ne fixa ochii; prin Euharistie, un mijloc concret de a-L atinge; prin Spovedanie, un mijloc concret de a-L auzi rostind mila Sa. Inima începe să fim vindecați când ne dăm seama că suntem atât de iubiți de Dumnezeu încât El l-a trimis pe singurul Său Fiu și noi ne punem pe al nostru încredere în el:

Jertfa mea, Dumnezeule, este un duh smerit; o inimă smerită și smerită, Doamne, nu vei disprețui. (Psalmul de azi)

Cu toate acestea, Isus ne-a învățat că rana Edenului nu va fi niciodată vindecată complet doar printr-o privire lăuntrică, de parcă religia ar fi o căutare pur subiectivă. După cum a întrebat Papa Benedict:

Cum s-ar fi putut dezvolta ideea că mesajul lui Isus este strict individualist și se adresează numai fiecărei persoane singur? Cum am ajuns la această interpretare a „mântuirii sufletului” ca o fugă de la responsabilitatea întregului și cum am ajuns să concepem proiectul creștin ca o căutare egoistă a mântuirii care respinge ideea de a sluji altora? - BENEFICIUL POPULUI XVI, Spe Salvi, n. 16

Acesta este, mai degrabă, postul pe care îl doresc: eliberarea celor legați pe nedrept, dezlegarea curelei jugului; eliberând pe cei asupriți, rupând orice jug; împărțindu-ți pâinea cu cei flămânzi, adăpostind pe cei asupriți și pe cei fără adăpost; îmbrăcați-i pe cei goi când îi vedeți și nu vă întoarceți singuri cu spatele. Atunci lumina ta va izbucni ca zorii și rana ta se va vindeca repede... (Prima lectură)

Să-l iubești pe Dumnezeu și pe aproapele: acestea, a spus Isus, sunt cele mai mari porunci, pentru că numai în acestea inima omului va fi readusă la demnitatea sa deplină și își va găsi odihna.