SIMILAR zorii Soarelui, este renașterea Liturghiei latine.
PRIMELE SEMNE
Primele semne ale dimineții sunt ca un halou slab la orizont care crește din ce în ce mai luminos până când orizontul este cuprins de lumină. Și apoi vine Soarele.
La fel, această Liturghie latină semnalează zorii unei noi ere (vezi Spargerea sigiliilor). La început, efectele sale vor fi abia observate. Dar vor deveni din ce în ce mai strălucitori până când orizontul umanității va fi cuprins de Lumina lui Hristos.
Nu am avut ocazia să particip eu însumi la Ritul Latin; Scriu aici doar după inspirațiile pe care mă simt obligat să le scriu sub conducere spirituală. De la o cititoare care a participat recent la prima ei Liturghie Tridentină:
Am asistat recent la prima mea Liturghie în latină cu ocazia sărbătorii de ziua de naștere a Maicii noastre Binecuvântate. A fost o Liturghie specială care a fost înregistrată de dieceza noastră pentru a fi folosită pentru pregătirea preoților. mi-a plăcut! Am simțit că experimentez „închinarea cerească” pentru prima dată! Am simțit că primesc prima Împărtășanie. Rugăciunile au fost atât de frumoase! (Ni s-au dat cărți cu latină pe o parte și engleză pe cealaltă, pentru a urma.) Mi s-a părut că în această Liturghie a fost mult mai ușor să intri în rugăciune PROFUNDĂ! Cântarea corului a fost incredibil... La Liturghia în latină, am simțit că asist nu numai la „închinarea cerească”, ci și participarea la rugăciunea universală care m-a legat cumva de toate vârstele dinaintea noastră care ne-au rugat această Liturghie. Rugăciunile de pregătire pentru că Împărtăşania a fost atât de frumoasă şi mi-a atins profund sufletul pe măsură ce m-au adus la o mai mare autoexaminare.
Întrebarea mea este: ce s-a întâmplat?????
CE S-A ÎNTÂMPLAT?
Da, pe măsură ce călătoresc prin America de Nord, și eu pun întrebarea „Ce s-a întâmplat?” Ce s-a întâmplat cu simțul misterului în „sărbătorile” noastre? Ce s-a întâmplat cu profunda evlavie dinaintea Sfintei Euharistii? Ce s-a întâmplat cu credința că Isus este cu adevărat prezent în Cort și în Sfânta Jertfă a Liturghiei? Ce s-a întâmplat cu Confesionarii noștri, care în multe biserici au fost transformate în dulapuri de mături? Ce s-a întâmplat cu îngenuncherii care au fost smulși din unele biserici? Ce s-a întâmplat cu frumoasele icoane, statui, crucifixe și artă sacră care ne-au îndreptat către un mister mai mare, care transcende timpul și spațiul?
Încă o dată, răsună cuvintele dificile ale lui Ezechiel – cuvinte care sunt un avertisment milostiv din Rai:
Așa vorbește Domnul DUMNEZEU: Vai păstorilor lui Israel, care se pășesc! Nu ar trebui ciobanii, mai degrabă, să pășească oile? … Tu nu i-ai întărit pe cei slabi, nici nu i-ai vindecat pe bolnavi, nici nu i-ai legat pe cei răniți. Așa vorbește Domnul DUMNEZEU: Jur că vin împotriva acestor păstori. Îmi voi cere oile de la ei și voi opri să-mi păstorească oile, ca să nu mai poată pășuna. Căci așa vorbește Domnul DUMNEZEU: Eu însumi îmi voi păzi oile și îmi voi păzi. Așa cum un păstor își paste turma când se găsește printre oile lui împrăștiate, tot așa îmi voi păște oile. Îi voi scăpa din orice loc unde au fost împrăștiați când era înnorat și întuneric. (Ezechiel 34:2-3, 10-13)
MAREA PURIFICARE
Hristos Își purifică Biserica. El nu își va abandona turma. Permiteți-mi să spun asta: Liturghia post-conciliară a Papei Paul al VI-lea este a valabil rit. Dar abuzurile care au urmat nu sunt, mai ales în urma limbajului popular. Teologia falsă potrivit căreia „Liturghia se referă în totalitate la oameni” este ca un mădular mort pe cale de a fi tăiat. Ideea că Liturghia este mai mult o sărbătoare decât un sacrificiu se apropie de sfârșit. Ideea că Liturghia este o adunare psihoterapeutică și nu o închinare la Dumnezeul Viu va izbucni ca un balon. Verbul emoționant că „suntem un „popor de Paște” dincolo de idei „represive” precum pocăința, regretul și reverența trupească va fi în curând goală. Căci Hristos Însuși vine să-și hrănească turma. Și când El va veni, fiecare genunchi se va pleca. și fiecare limbă mărturisește că Isus Hristos — prezent în Pâinea vieții, așa cum a spus El, este DOMNUL.
A pregati! Faceți drepte căile în inima voastră. Eu, Păstorul tău, vin.
Da, vine o zi în care Bisericile Catolice vor fi strânse până la căpriori, în timp ce sufletele vor veni să-și vadă, să atingă și să guste Păstorul lor, prezent în Sfânta Jertfă a Liturghiei. Pentru că eu cred că Isus va manifesta adevărata Sa Prezență pentru noi înainte de punctul culminant al confruntării finale dintre Biserică și anti-Biserică din această epocă (vezi Eclipsa Fiului.)
Apoi, în lacrimi atât de tristețe, cât și de bucurie, vom ști exact Ce s-a întâmplat.
CONFRONTARE FINALĂ
În acel moment, vor apărea două grupuri: cei Peters si lui Iuda. Cei care aleg calea pocăinței și cei care aleg calea întunericului. Căci prezența lui Hristos nu numai că vindecă, ci și desparte.
Să nu credeți că am venit să aduc pacea pe pământ. Am venit să aduc nu pacea, ci sabia. (Matei 10:34)
Și din nou,
Ei au văzut și m-a urât și pe mine și pe Tatăl meu. Veți fi urâți de toți din cauza numelui Meu, dar oricine va răbda până la sfârșit va fi mântuit.(Ioan 15:24, Matei 10:22)
Ne aflăm acum în fața confruntării finale dintre Biserică și anti-Biserică, dintre Evanghelie și anti-Evanghelie. —Cardinal Karol Wojtyla (IOAN PAUL II), retipărit la 9 noiembrie 1978, numărul din Wall Street Journal dintr-un discurs adresat episcopilor americani din 1976
TATI SI TATI
În timp ce cuvintele lui Ezechiel sunt adresate în primul rând conducătorilor religioși ai zilelor noastre, ele se referă și la conducătorii „bisericii domestice”, căminul. Stau cu frică și tremur înaintea acestor cuvinte. Eu, ca tată și soț, m-am hrănit mai degrabă decât pe oaia mea? M-am servit mai degrabă pe mine decât pe soția și copiii mei?
Este timpul ca preoții, episcopii, cardinalii, soții și tații să ne examineze inimile. Căci Hristos nu a venit să ne condamne, ci să ne aducă viața veșnică. Acolo unde ne lipsește, vom găsi milă. Acolo unde am eșuat, vom găsi o abundență de har. Și ceea ce pare nereparat ar trebui predat în mâinile milostive ale lui Isus. Căci la Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.
Iubirea acoperă o multitudine de păcate. (1 Pt 4: 8)
Îmi câștig acum favoarea ființelor umane sau a lui Dumnezeu? Sau caut să fac pe plac oamenilor? Dacă tot aș încerca să le plac oamenilor, nu aș fi sclav al lui Hristos. (Gal 1:0)
