Pe Speranță

 

A fi creștin nu este rezultatul unei alegeri etice sau a unei idei înalte,
dar întâlnirea cu un eveniment, o persoană,
ceea ce dă vieții un nou orizont și o direcție decisivă. 
—PAPA BENEDICTUL XVI; Scrisoare enciclică: Deus Caritas Est, „Dumnezeu este dragoste”; 1

 

EU SUNT un leagăn catolic. Au fost multe momente cheie care mi-au aprofundat credința în ultimele cinci decenii. Dar cele care au produs speranţă au fost când am întâlnit personal prezența și puterea lui Isus. La rândul meu, acest lucru m-a determinat să-l iubesc mai mult pe El și pe ceilalți. Cel mai adesea, acele întâlniri s-au întâmplat când m-am apropiat de Domnul ca un suflet frânt, pentru că așa cum spune psalmistul:

Jertfa acceptabilă lui Dumnezeu este un duh zdrobit; o inimă zdrobită și smerită, Doamne, nu vei disprețui. (Psalmul 51:17)

Dumnezeu aude strigătul săracilor, da... dar El li se descoperă atunci când strigătul lor este purtat din smerenie, adică din credință adevărată. 

El este găsit de cei care nu-l testează și se manifestă celor care nu-l cred. (Înțelepciunea lui Solomon 1:2)

Credința prin natura sa specifică este o întâlnire cu Dumnezeul cel viu. —PAPA BENEDICTUL XVI; Scrisoare enciclică: Deus Caritas Est, „Dumnezeu este dragoste”; 28

Această manifestare a iubirii și puterii lui Isus este cea care „dă vieții un nou orizont”, un orizont de speranţă. 

 

ESTE PERSONAL

Mult prea mulți catolici au crescut mergând la Liturghia de duminică fără să audă că trebuie își deschid personal inimile lui Isus… și așa, în cele din urmă au crescut fără Liturghie cu totul. Asta probabil pentru că nici preoților lor nu li s-a învățat niciodată acest adevăr fundamental în seminar. 

După cum știți bine, nu este vorba doar de transmiterea unei doctrine, ci mai degrabă de o întâlnire personală și profundă cu Mântuitorul.   —PAPĂ IOAN PAUL II, Familii în comandă, Calea neocatecumenală. 1991

Spun „fundamental” pentru că asta is o învățătură a Bisericii Catolice:

„Mare este misterul credinței!” Biserica mărturisește acest mister în Crezul Apostolilor și îl sărbătorește în liturghia sacramentală, astfel încât viața credincioșilor să poată fi conformată lui Hristos în Duhul Sfânt, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl. Acest mister, deci, cere ca credincioșii să creadă în ea, să o sărbătorească și să trăiască din ea într-o relație vitală și personală cu Dumnezeu viu și adevărat. -Catehismul Bisericii Catolice (CCC), 2558

 

ZORII SPERAnței

În capitolul de deschidere din Luca, primele raze ale zorilor au spart orizontul sumbru al omenirii când Îngerul Gabriel a spus:

… să-i pui numele Iisus, pentru că el își va mântui poporul de păcatele lor… ei îi vor numi Emanuel, care înseamnă „Dumnezeu este cu noi”. (Matei 1:21-23)

Dumnezeu nu este departe. El este cu noi. Iar motivul venirii Lui nu este să ne pedepsească, ci să ne elibereze de păcatul nostru. 

„Domnul este aproape”. Acesta este motivul bucuriei noastre. —PAPA BENEDICT XVI, 14 decembrie 2008, Vatican

Dar nu vei experimenta această bucurie, această speranță pentru eliberarea din sclavia păcatului, decât dacă o vei debloca cu cheia credinței. Deci iată un alt adevăr fundamental care trebuie să formeze însăși temelia credinței voastre; este piatra pe care trebuie să se zidească întreaga voastră viață spirituală: Dumnezeu este iubire. 

Nu am spus „Dumnezeu iubește”. Nu, EL ESTE iubire. Esența lui este iubirea. Ca atare – acum înțelege asta, dragă cititor – comportamentul tău nu afectează dragostea Lui pentru tine. De fapt, nu există niciun păcat în lume, oricât de mare ar fi, care să te poată separa de iubirea lui Dumnezeu. Așa a proclamat Sfântul Pavel!

Ce ne va despărți de dragostea lui Hristos... Sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici principatele, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncimea, nici vreo altă făptură nu va putea ca să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu în Hristos Isus, Domnul nostru. (cf. Rom 8:35-39)

Deci poți continua să păcătuiești? Bineînțeles că nu, pentru că păcat grav poate să te despart de a Lui prezenţă, și veșnic la asta. Dar nu dragostea Lui. Cred că Sfânta Ecaterina din Siena a spus cândva că iubirea lui Dumnezeu ajunge până la porțile Iadului, dar acolo, este refuzată. Ceea ce spun este că șoapta la ureche care îți spune că nu ești iubit de Dumnezeu este o minciună. De fapt, tocmai atunci când lumea era plină de poftă, crimă, ură, lăcomie și orice sămânță de distrugere a venit Isus la noi. 

Dumnezeu ne dovedește dragostea pentru noi, în timp ce noi eram încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. (Rom 5: 8)

Acesta este zorii speranței în inima celui care o poate accepta. Și astăzi, în acest „timp al milei” care se termină asupra lumii noastre, El ne roagă să credem asta:

Scrieți asta în folosul sufletelor necăjite: când un suflet vede și își dă seama de gravitatea păcatelor sale, când toată prăpastia mizeriei în care s-a scufundat este afișată înaintea ochilor săi, să nu dispere, ci cu încredere să arunce. el însuși în brațele milei Mele, ca un copil în brațele iubitei sale mame. Aceste suflete au dreptul de prioritate la Inima Mea plină de compasiune, ele au mai întâi acces la mila Mea. Spune-le că niciun suflet care a chemat mila Mea nu a fost dezamăgit sau adus de rușine. Mă bucur în special de un suflet care și-a pus încrederea în bunătatea Mea... Niciun suflet să nu se teamă să se apropie de Mine, chiar dacă păcatele lui sunt ca stacojiu... -Iisus Sfintei Faustina, Milostivirea divină în sufletul meu, jurnal, Nu. 541, 699

Sunt și alte lucruri pe care le-aș fi putut scrie despre speranță astăzi, dar dacă nu o faci într-adevăr crede acest adevăr fundamental - că Dumnezeu Tatăl te iubește chiar acum, în starea de zdrobire în care poți fi și că El îți dorește fericirea — atunci vei fi ca o barcă zvârlită de vântul fiecărei ispite și încercări. Pentru această nădejde în dragostea lui Dumnezeu este ancora noastră. O credință umilă și adevărată spune: „Iisuse, mă predau ție. Tu ai grijă de tot!” Și când ne rugăm acest lucru din inimă, din măruntaiele noastre, ca să spunem așa, atunci Isus va intra în viața noastră și va face cu adevărat minuni ale milei. Acele miracole, la rândul lor, vor planta sămânța speranței acolo unde odată a crescut tristețea. 

„Speranța”, spune Catehismul, „este ancora sigură și neclintită a sufletului... care intră... acolo unde Isus a mers ca un premergător pentru noi”. ^[1]cf. Catehismul Bisericii Catolice, n. 1820; cf. Hei 6:19-20

A sosit ceasul când mesajul Milostivirii Divine este capabil să umple inimile de speranță și să devină scânteia unei noi civilizații: civilizația iubirii. —PAPA IOAN PAUL II, Omilia, Cracovia, Polonia, 18 august 2002; vatican.va

Dumnezeu iubește pe toți bărbații și femeile de pe pământ și le dă speranța unei noi ere, o eră a păcii. Iubirea Sa, revelată pe deplin în Fiul Întrupat, este temelia păcii universale. —POPUL JOI PAUL II, Mesajul Papei Ioan Paul al II-lea pentru sărbătorirea Zilei Mondiale a Păcii, 1 ianuarie 2000

 

Cuvântul Acum este un serviciu cu normă întreagă care
continuă prin sprijinul dumneavoastră.
Te binecuvântează și îți mulțumesc. 

 

Să călătorești cu Mark în  Acum Word,
faceți clic pe bannerul de mai jos pentru a subscrie.
E-mailul dvs. nu va fi distribuit nimănui.