Cea mai mare revoluție

THE lumea este pregătită pentru o mare revoluție. După mii de ani de așa-zis progres, nu suntem mai puțin barbari decât Cain. Credem că suntem avansați, dar mulți nu știu cum să planteze o grădină. Pretindem că suntem civilizați, dar suntem mai divizați și în pericol de autodistrugere în masă decât orice generație anterioară. Nu este puțin lucru pe care Maica Domnului a spus prin mai mulți profeți că „Trăiți într-un timp mai rău decât timpul Potopului.” dar ea adauga, „...și a venit momentul întoarcerii tale.”^[1]18 iunie 2020, „Mai rău decât potopul” Dar să revin la ce? La religie? La „Mase tradiționale”? Până la pre-Vaticanul II...?

REVENIREA LA INTIMITATE

Însuși inima a ceea ce ne cheamă Dumnezeu este a reveni la intimitate cu El. În Geneza se spune după căderea lui Adam și a Evei:

Când au auzit sunetul Domnului Dumnezeu umblând prin grădină, la vremea vântului, bărbatul și soția lui s-au ascuns de Domnul Dumnezeu printre copacii din grădină. (Geneza 3:8)

Dumnezeu umblă printre ei și, fără îndoială, des cu lor. Și până în acel moment, Adam și Eva au umblat cu Dumnezeul lor. Trăind complet în Voința Divină, Adam a împărtășit viața interioară și armonia Sfintei Treimi în așa fel încât fiecare suflare, fiecare gând și fiecare acțiune să fie ca un dans lent cu Creatorul. La urma urmei, Adam și Eva au fost creați după chipul lui Dumnezeu tocmai pentru ca ei să poată lua parte la viața divină, intim și neîncetat. Într-adevăr, uniunea sexuală dintre Adam și Eva nu a fost decât o simplă reflectare a unității pe care Dumnezeu o dorește cu noi în inima ființei noastre.

Întreaga istorie a mântuirii este într-adevăr o cronică răbdătoare a lui Dumnezeu Tatăl care ne atrage înapoi la Sine. Odată ce înțelegem acest lucru, totul capătă o perspectivă crucială: scopul și frumusețea creației, scopul vieții, scopul morții și învierii lui Isus... totul are sens când realizezi că Dumnezeu nu a renunțat la umanitate și, de fapt, vrea să ne readucă la intimitate cu El. Aici se află, de fapt, secretul adevăratei fericiri pe pământ: nu ceea ce avem, ci pe cine avem, face toată diferența. Și cât de trist și lung este șirul celor care nu-și posedă Creatorul.

INTIMITATE CU DUMNEZEU

Cum arată intimitatea cu Dumnezeu? Cum pot fi prieten intim cu cineva pe care nu o văd? Sunt sigur că te-ai gândit în sinea ta: „Doamne, de ce nu arăți mie, nouă tuturor, ca să Te putem privi și să Te iubim?” Dar această întrebare trădează de fapt o neînțelegere fatală despre cine tu sunt.

Nu ești un alt tip de praf foarte evoluat, o simplă creatură „egale” între milioane de specii. Mai degrabă, și voi sunteți creați după chipul lui Dumnezeu. Ce înseamnă asta? Înseamnă că memoria, voința și intelectul tău formează capacitatea de a iubi în așa fel încât fii in comuniune cu Dumnezeu și cu alții. Pe cât de înalți sunt munții deasupra unui grăunte de nisip, la fel este și capacitatea umană pentru divin. Câinii, pisicile și caii noștri se pare că pot „iubi”, dar cu greu o înțeleg, deoarece le lipsește memoria, voința și intelectul pe care Dumnezeu le-a insuflat numai omenirii. Prin urmare, animalele de companie pot fi loiale prin instinct; dar oamenii sunt loiali prin alegere. Acest liber arbitru pe care trebuie să-l alegem să iubim este cel care deschide un univers de bucurie spiritului uman care își va găsi împlinirea supremă în eternitate.

Și acesta este motivul pentru care nu este atât de simplu pentru Dumnezeu să ne „apare” pur și simplu pentru a ne rezolva întrebările existențiale. Pentru El deja a făcut să ne apară. El a umblat pe pământ trei ani, iubind, făcând minuni, înviând morții... și L-am răstignit. Acest lucru dezvăluie cât de profundă este inima omului. Avem capacitatea nu numai de a influența viețile altora timp de secole, într-adevăr, veșnicia (vezi Sfinții)… dar avem și capacitatea de a ne revolta împotriva Creatorului nostru și de a provoca suferințe nespuse. Acesta nu este un defect în planul lui Dumnezeu; este de fapt ceea ce îi deosebește pe oameni de regnul animal. Avem capacitatea de a fi ca Dumnezeu... și de a distruge ca și cum am fi zei. Acesta este motivul pentru care nu îmi iau mântuirea de bună. Cu cât îmbătrânesc, cu atât îl rog pe Domnul să mă împiedice să mă îndepărtez de El. Cred că Sfânta Tereza de Calcutta a spus cândva că capacitatea de război se află în fiecare inimă umană.

Acesta este motivul pentru care nu este vedere dar credincios Dumnezeu, care este poarta către intimitatea cu El.

… căci dacă mărturisești cu gura ta că Isus este Domnul și crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morți, vei fi mântuit. (Romani 10:9)

Căci l-am putut să-L văd – și să-L răstignesc și pe El. Rana primordială a lui Adam nu mânca fructe interzise; nu avea încredere în Creatorul său în primul rând. Și de atunci, fiecare ființă umană s-a luptat să aibă încredere în Dumnezeu – că Cuvântul Său este cel mai bun; că legile Lui sunt cele mai bune; că căile Lui sunt cele mai bune. Și așa ne petrecem viața gustând, crescând și culegând fructe interzise... și culegând o lume de tristețe, anxietate și neliniște. Dacă păcatul a dispărut, la fel va dispărea și nevoia de terapeuți.

CEI DOI IUGURI

So credinţă este poarta către intimitatea cu Dumnezeu, care face semn unei omeniri prinse în vârtejele suferinței:

Vino la mine, toți cei care vă osteniți și vă veți împovăra și vă voi da odihnă. Luați jugul asupra voastră și învățați de la mine, pentru că sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sine. Căci jugul meu este ușor și povara mea este ușoară. (Matei 11: 28-30)

Ce zeu din istoria lumii le-a vorbit vreodată în acest fel supușilor săi? Dumnezeul nostru. Singurul Dumnezeu adevărat și singurul, revelat în Isus Hristos. El ne invită intimitate cu el. Nu numai atât, dar El oferă libertate, libertate autentică:

Pentru libertate Hristos ne-a eliberat; deci rămâneți ferm și nu vă supuneți din nou jugului sclaviei. (Gal 5: 1)

Așa că vedeți, există două juguri din care să alegeți: jugul lui Hristos și jugul păcatului. Sau altfel spus, jugul voinței lui Dumnezeu sau jugul voinței umane.

Niciun servitor nu poate sluji la doi stăpâni. El fie îl va urî pe unul și îl va iubi pe celălalt, fie îi va fi devotat unul și îl va disprețui pe celălalt. (Luca 16:13)

Și din moment ce ordinea, locul și scopul pentru care am fost creați este să trăim în Voința Divină, orice altceva ne pune pe un curs de coliziune cu tristețea. Trebuie să-ți spun asta? O știm din experiență.

Voința ta este cea care te răpește de prospețimea harului, de frumusețea care îl răpește pe Creatorul tău, de puterea care cucerește și îndură totul și de iubirea care afectează totul. - Doamna noastră către slujitorul lui Dumnezeu Luisa Piccarreta, Fecioara Maria în Împărăția Voinței Divine, Ziua 1

Deci credința noastră în Isus, care este începutul intimității cu El, trebuie să fie reală. spune Isus "Vino la mine” dar apoi adaugă „Ia-mi jugul și învață de la mine”. Cum poți avea intimitate cu soțul tău dacă ești în pat cu altcineva? La fel, dacă suntem în pat în mod constant cu patimile cărnii noastre, noi – nu Dumnezeu – suntem cei care distrugem intimitatea cu El. Prin urmare, „Așa cum un trup fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă.” ^[2]Iacov 2: 26

INTIMITATE EXPRIMATĂ

În sfârșit, un cuvânt despre rugăciune. Nu există intimitate adevărată între îndrăgostiți dacă nu comunică. Ruperea comunicării în societate, fie între soți, membri ai familiei sau chiar în cadrul unor comunități întregi, este marele amortizor al intimității. Sfântul Ioan a scris:

… dacă umblăm în lumină, așa cum El este în lumină, atunci avem părtășie unii cu alții, iar sângele Fiului Său Isus ne curăță de orice păcat. (1 Ioan 5:7)

Lipsa de comunicare nu este neapărat o lipsă de cuvinte. Mai degrabă, este o lipsă de că sunteți onest. Odată ce am intrat pe poarta Credinței, trebuie să găsim calea Adevăr. A merge în lumină înseamnă a fi transparent și sincer; înseamnă a fi umil și mic; înseamnă a ierta și a fi iertat. Toate acestea se întâmplă printr-o comunicare deschisă și clară.

Cu Dumnezeu, acest lucru se realizează prin „rugăciune”.

... să-L dorim este întotdeauna începutul dragostei ... Prin cuvinte, mintale sau vocale, rugăciunea noastră ia carne. Cu toate acestea, este foarte important ca inima să fie prezentă celui căruia îi vorbim în rugăciune: „Fie că rugăciunea noastră este ascultată sau nu depinde de numărul de cuvinte, ci de fervoarea sufletelor noastre”. -Catehismul Bisericii Catolice, nu. 2709

De fapt, Catehismul merge mai departe învățând că „rugăciunea este viața inimii noi”. ^[3]CCC 2687 Cu alte cuvinte, dacă nu mă rog, inima mea spirituală este moarte și așa este și intimitatea cu Dumnezeu. Un episcop mi-a spus odată că nu știe de niciun preot care a părăsit preoția care să nu fi părăsit prima dată viața de rugăciune.

Am susținut o întreagă retragere de post în rugăciune ^[4]vedea O retragere de rugăciune cu Marcu și deci nu voi repeta asta în acest spațiu mic. Dar este suficient să spui:

Rugăciunea este întâlnirea setei lui Dumnezeu cu a noastră. Dumnezeu însetează ca noi să ne însetăm după El... rugăciunea este cea vie relaţie a copiilor lui Dumnezeu cu Tatăl lor ... -CCC, Nu. 2560, 2565

Rugăciunea este pur și simplu o conversație sinceră, transparentă și umilă din inimă cu Dumnezeu. Așa cum soțul tău nu vrea să citești tratate teologice despre iubire, la fel și Dumnezeu nu are nevoie de discursuri elocvente. El vrea să ne rugăm pur și simplu din inimă în toată cruzimea ei stângace. Și în Cuvântul Său, în Sfintele Scripturi, Dumnezeu Își va revărsa inima către tine. Deci, ascultați și învățați de la El prin rugăciunea zilnică.

Astfel, prin credință și dorința de a-L iubi și cunoaște pe Isus prin rugăciune umilă, vei ajunge să-L experimentezi pe Dumnezeu într-un mod cu adevărat intim și care schimbă viața. Vei experimenta cea mai mare revoluție posibilă pentru sufletul uman: îmbrățișarea Tatălui Ceresc atunci când te gândeai că ești altceva decât iubitor.

Așa cum o mamă își mângâie copilul, așa te voi mângâia și eu...
(Isaia 66: 13)

Doamne, inima mea nu s-a înălțat,
ochii mei nu sunt ridicați prea sus;
Nu mă ocup de lucruri
prea mare și prea minunat pentru mine.
Dar mi-am liniștit și mi-am liniștit sufletul,
ca un copil liniştit la sânul mamei sale;
ca un copil liniștit este sufletul meu.
(Psalmul 131: 1-2)