Râul Vieții

CUVÂNTUL ACUM PE CITITURILE DE MASĂ
pentru 1 aprilie 2014
Marți a patra săptămână a Postului Mare

Fotografie de Elia Locardi

I dezbătuse în ultima vreme cu un ateu (în cele din urmă a renunțat). La începutul conversațiilor noastre, i-am explicat că credința mea în Iisus Hristos nu prea are legătură cu miracolele verificabile din punct de vedere științific ale vindecărilor fizice, ale aparițiilor și ale sfinților incoruptibili, și cu atât mai mult cu faptul că eu ști Isus (în măsura în care El mi-a fost descoperit). Dar a insistat că acest lucru nu este suficient de bun, că sunt irațional, înșelat de un mit, oprimat de o Biserică patriarhală ... știi, diatriba obișnuită. Ea a vrut să-l reproduc pe Dumnezeu într-o farfurie Petri și, bine, nu cred că El a fost la înălțimea ei.

În timp ce îi citeam cuvintele, parcă încerca să spună unui bărbat care tocmai ieșise din ploaie că nu este ud. Iar apa despre care vorbesc aici este Râul Vieții.

Iisus s-a ridicat și a strigat: „Oricine îi este sete să vină la Mine și să bea. Oricine crede în Mine, după cum spune Scriptura: „Dinăuntrul lui vor curge râuri de apă vie”. El a spus aceasta referindu-se la Duhul... (Ioan 7:38-39)

Aceasta este dovada definitivă a lui Isus Hristos pentru credincios. Este dovada care a determinat mii de oameni să-și renunțe de bunăvoie viața pentru El numai în primul secol. Este dovada care i-a determinat pe nenumărați alții să părăsească totul și să-L proclame până la marginile pământului. Este dovada care i-a determinat pe oameni de știință, fizicieni, matematicieni și pe unele dintre cele mai mari inteligențe din istorie să-și îndoaie genunchii în fața Numelui lui Isus. Pentru că în sufletele lor curgeau râuri de apă vie.

Acum omul neduhovnicesc nu acceptă ceea ce ține de Duhul lui Dumnezeu, căci pentru el este o nebunie și nu o poate înțelege, pentru că se discerne spiritual. (1 Corinteni 2:14)

Marea fântână a acestui râu, izvorul încântării, este din partea străpunsă a lui Hristos, prefigurat în viziunea templului:

…fațada templului era spre est; apa curgea din partea dreaptă a templului... (Prima lectură)

Este un râu care s-a dezlănțuit la poalele Crucii când un soldat i-a străpuns coasta și sângele și apă au țâșnit. ^[1]cf. Ioan 19: 34 Acest râu puternic nu a fost sfârșitul, ci începutul vieții Bisericii, „cetatea lui Dumnezeu”.

Este un pârâu ale cărui râuri bucură cetatea lui Dumnezeu, locașul sfânt al Celui Prea Înalt. (Psalmul de azi)

Acest Râu este real și dătător de viață la creștin, pentru că cel care și-a deschis inima față de el poate „gusta și vedea bunătatea Domnului” în rod al Duhului Sfânt.

De-a lungul ambelor maluri ale râului vor crește pomi fructiferi de orice fel; frunzele lor nu se vor stinge, nici roadele lor nu vor pierde... rodul Duhului este iubire, bucurie, pace, răbdare, bunătate, generozitate, credincioșie, blândețe, stăpânire de sine. (Gal 5:22-23)

Și, după cum mărturisim în Evanghelia de astăzi, „rodul lor va sluji ca hrană și frunzele lor pentru leac”. Astăzi, mulți din lume s-au îndreptat doar către știință ca soluție pentru toate problemele omului, la fel cum oamenii din zilele lui Hristos s-au îndreptat către bazinul Bethesda, care cel mult ar putea vindeca trupul, dar nu și sufletul.

... cei care au urmat curentul intelectual al modernității pe care [Francis Bacon] l-a inspirat au greșit să creadă că omul va fi răscumpărat prin știință. O astfel de așteptare cere prea mult științei; acest tip de speranță este înșelător. Știința poate contribui în mare măsură la a face lumea și omenirea mai umane. Cu toate acestea, poate distruge și omenirea și lumea dacă nu este condusă de forțe care se află în afara ei. —BENEDICT XVI, Scrisoare enciclică, Spe Salvi, n. 25

Râul Vieții nu distruge, ci vindecă. De aceea, Iisus i-a spus omului de odinioară șchiop: „Iată, ești bine; nu mai păcătui, ca să nu ți se întâmple nimic mai rău.” Adică, adevărata vindecare pe care a venit Isus să o aducă este a inimii și, odată vindecată...

Ne este imposibil să nu vorbim despre ceea ce am văzut și auzit... (Fapte 4:20)

Într-adevăr, cea mai pură bucurie constă în relația cu Hristos, întâlnită, urmată, cunoscută și iubită, datorită efortului constant al minții și al inimii. A fi ucenic al lui Hristos: pentru un creștin este suficient. — Benedict al XVI-lea, Discursul Angelus, 15 ianuarie 2006