PARTEA IV
Crucea pe vârful Muntelui Tabor
PE PARCURSUL Adorare, care a urmat fiecare Liturghie zilnică (și a rămas perpetuă în diferitele capele din toată mănăstirea), cuvintele mi-au crescut în suflet:
Iubire până la ultima picătură de sânge.
Dragostea, desigur, este împlinirea întregii legi. După cum a anunțat Evanghelia din prima zi:
Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot mintea ta. Aceasta este cea mai mare și prima poruncă. A doua este asemănătoare: să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți. Întreaga lege și profeții depind de aceste două porunci. (Matei 22:34-40)
Dar aceste cuvinte pentru dragoste până la ultima picătură nu au fost o simplă poruncă de a iubi, ci o instrucțiune despre cum a iubi: până la ultima picătură. În curând, Maica Domnului mă va învăța.
În timp ce mi-am desprins hainele de lucru din prima zi de muncă, i-am mulțumit din nou lui Dumnezeu pentru darul unui duș fierbinte. Cina și apa erau o priveliște binevenită, deoarece căldura ardea energia și hidratarea corpului ca o băltoacă în deșert. Când m-am ridicat să ies din bucătărie, m-am uitat la vasele din colțul de lângă chiuvetă și am auzit din nou în inima mea cuvintele: „Dragoste până la ultima picătură.” Imediat, am înțeles interior că Domnul îmi cerea nu doar să slujesc, ci să devin „slujitorul slujitorilor”. Să nu aștept ca nevoile să vină la mine, ci să caut nevoile fraților și surorilor mele și să am grijă de ei. Să ia, așa cum a poruncit El, pe "ultimul" loc și să facă totul cu mare dragoste, fără a lăsa nimic nefăcut, pe jumătate terminat sau dorind. Mai mult, trebuia să iubesc în acest fel fără să atrag atenția, să mă plâng sau să mă laud. Pur și simplu trebuia dragoste în acest mod ascuns, dar vizibil, până la ultima picătură.
Pe măsură ce zilele au trecut și am început să caut modalități de a iubi în acest fel, un lucru printre altele a devenit evident. Una este că nu putem iubi în acest fel cu o 
inimă leneșă sau leneșă. Trebuie să fim deliberați! Urmarea lui Isus, fie că este vorba de întâlnirea cu El în rugăciune sau întâlnirea cu El în fratele meu, necesită o anumită reculegere și intensitate a inimii. Nu este o chestiune de productivitate anxioasă, ci mai degrabă de o intensitate a dispoziției. Să fiu intenționat cu ceea ce fac, cu ceea ce spun, cu ceea ce nu fac. Că ochii mei sunt mereu larg deschiși, îndreptați numai către voia lui Dumnezeu. Totul este orientat intenționat, ca și cum aș face-o pentru Isus:
Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie orice faceți, faceți totul pentru slava lui Dumnezeu... Orice faceți, faceți din inimă, ca pentru Domnul și nu pentru alții, (1 Corinteni 10:31; Coloseni 3:23).
Da, este a iubi, a sluji, a munci și a se ruga din inimă. Și când începem să iubim în acest fel, până la ultima picătură de sânge ca să zic așa, atunci ceva profund începe să se întâmple. Carnea și toate lucrările ei, adică egoismul, mânia, pofta, lăcomia, amărăciunea etc., începe să moară. Este un Kenosis asta începe să se întâmple, o golire de sine, iar în locul ei – prin canalele rugăciunii, Sacramentele și Adorarea – Isus începe să ne umple de Sine.
Într-o zi, în timpul Liturghiei, când m-am uitat în sus la Crucifix și latura deschisă a lui Hristos, sensul „dragoste până la ultima picătură de sânge” a devenit „viu”. Căci a fost doar atunci când Isus și-a dat ultima suflare și Partea lui a fost străpunsă că El pe deplin şi total ne-a iubit până la ultima picătură de sânge. Apoi…
Vălul sanctuarului a fost rupt în două de sus în jos. Când centurionul care stătea în fața lui a văzut cum și-a dat ultima suflare a spus: „Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Marcu 15:8-9)
In aceea ultima picătură de sânge, Sacramentele au izvorât din partea Lui, iar cei care stăteau sub Cruce au fost împroșcați cu o Îndurare Divină care i-a schimbat și i-a convertit. [1]cf. Matei 24:57 În acel moment, vălul dintre Cer și pământ a fost sfâșiat, iar 
Scară [2]cf. Biserica este această scară, devenind parcă „sacramentul mântuirii”, mijlocul de întâlnire cu Isus între ei s-a ridicat: Raiul putea să atingă acum pământul. Sfântul Ioan nu putea decât să-și pună capul pe sânul lui Hristos. Dar tocmai pentru că partea Lui a fost străpunsă, îndoiala Toma a putut ajunge acum în Partea lui Hristos, atingând Inima Sacra iubitoare și arzătoare a lui Isus. Prin această întâlnire a Iubirii care a iubit până la ultima picătură, a crezut Toma și s-a închinat.
La dragoste până la ultima picătură de sânge, atunci înseamnă a iubi as Hristos a făcut-o. Nu doar să fiu batjocorit și biciuit, nu doar să fiu încununat și bătut în cuie, ci să fiu străpuns în lateral astfel încât tot ce am, tot ce am, într-adevăr, viața și respirația mea se revarsă în fiecare clipă pentru aproapele meu. Și când iubesc în acest fel, vălul dintre cer și pământ este sfâșiat, iar viața mea devine o scară către Rai—Cerul poate atinge pământul prin mine. Hristos poate coborî în inima mea și prin rana iubirii în acest fel, alții pot întâlni adevărata prezență a lui Isus în mine.
La un moment dat, în timpul petrecut în Mexic, călugărițele m-au întrebat dacă aș cânta un Cântec de Împărtășanie la una dintre Liturghii. Și așa am făcut, și acesta a fost singurul cântec pe care mi-am putut gândi să o cânt. Fă-o rugăciunea ta cu mine în această zi...
Am simțit că acest mod de a iubi pe care îl învață Maica Domnului și Sfântul Pavel, a fost doar temelia a ceea ce va fi cel mai mare dar care trebuie revărsat asupra omenirii de la Întrupare. În timpul rugăciunii de dimineață din prima mea zi la mănăstire, m-am gândit la o meditație a Sfântului Ioan Eudes care părea să sune ca o profeție asupra neamurilor...
Inima augustă a lui Isus este un cuptor al iubirii care și-a răspândit flăcările de foc în toate direcțiile, în cer, pe pământ și prin întregul univers... O, focuri sacre și flăcări ale Inimii Mântuitorului meu, năvălește-te asupra inimii mele și asupra inimile tuturor fraților mei și aprindeți-le în tot atâtea cuptoare ale iubirii pentru cel mai iubitor al meu Isus! -din Magnificat, august 2016, p. 289
Pentru a fi continuat ...
