De la Patimile lui Hristos
CONFORT. Unde în Biblie spune că creștinul trebuie să caute mângâiere? Unde, chiar și în istoria Bisericii Catolice a sfinților și a misticilor, vedem că mângâierea este scopul sufletului?
Acum, majoritatea dintre voi vă gândiți la confortul material. Cu siguranță, acesta este un loc preocupant al minții moderne. Dar există ceva mai profund ...
MINTA lui Hristos
Puțini creștini nu mai știu să sufere, or ce să faci cu suferința.
Prin aceasta, vreau să sufăr nedreptatea altora și a vieții însăși. Și dacă creștinii nu cunosc valoarea și sensul suferinței, atunci încetează să existe acel sacrificiu care ...
...completează ceea ce lipsește suferințelor lui Hristos de dragul trupului său, adică al Bisericii. (Col 1: 24)
Costul acestei deficiențe în memoria noastră colectivă poate fi măsurat în suflete.
Exact,” spune diavolul. Dacă poate face Trupul lui Hristos să uite că suntem pelerini într-o călătorie – o călătorie care începe prin a-și ridica crucea și culminează cu crucificarea eului – atunci el a câștigat o victorie decisivă. Dar este o victorie care este de obicei de scurtă durată: persecuţie este modul în care Dumnezeu „trezește” memoria Bisericii: că existăm pentru a iubi așa cum ne-a iubit Hristos.
Isus nu a venit să înceapă un club de țară numit Biserica Catolică. El a venit să ne smulgă din pericolul real și actual al condamnării veșnice prin seducerea păcatului. El, Capul, a făcut acest lucru printr-o moarte crudă pe cruce. Biserica, deci, Trupul Său, sunt mâinile și picioarele prin care Isus se întinde, sacrament și vizibil. Deci, dacă Capul a trecut prin Calvar, va fi cruțat Corpul?
MINTA IUBIRII
Dacă prin rănile Sale suntem vindecați (1 Pt 2: 24)- și noi suntem Trupul lui Hristos - atunci este de rănile noastre că lumea va fi vindecată. Căci Hristos se va vindeca prin noi.
Isus însuși, prin intermediul lor, a trimis din răsărit în apus vestirea sacră și nepieritoare a mântuirii eterne. (Mc 16:20, Finalul mai scurt; NAB)
Dar rănile noastre ... acele suferințe cauzate de noi de către ceilalți și cruzimile vieții, sunt eficiente numai dacă le primim cu dragoste și de dragul iubirii. Pentru Dumnezeu is iubire, și atunci când facem orice cu dragoste, atunci Dumnezeu este cel care transubstanțiale acea acțiune în graţie. Astfel participăm și completăm ceea ce lipsește în cerere a jertfei lui Hristos.
Totuși, dacă nu dragostea care se revarsă din rănile noastre, ci mai degrabă amărăciune, mânie, defensivă, meschinărie, plângere și autocompătimire, atunci rănile noastre nu vor vindeca pe alții. Ei vor otrăvi sufletele și le vor lăsa și mai dezamăgiți, pierduți în continuare în căutarea lui Hristos. Din acest motiv Petru spune:
… De vreme ce Hristos a suferit în trup, înarmați-vă și voi cu aceeași atitudine. (1 Pt 4: 1)
Nu vă simțiți confortabil – fiți „cruciformați” – o inimă gata să servească. Cu toții vom suferi în această viață. Dar atitudinea creștinului este „Voi suferi pentru fratele meu. Îi voi purta poverile. Îi voi trece cu vederea greșelile. Voi lăsa dragostea mea să acopere o multitudine de păcate.” O astfel de iubire distruge principatele și puterile!
... ștergând legătura împotriva noastră ... el a îndepărtat-o și din mijlocul nostru, punându-l pe cruce; prădând principatele și puterile ... (Col 2: 14-15)
Este acest tip de iubire pe care lumea o caută ... acest tip de suflet ... sfinți care devin semne de contradicție in lume:
Te voi iubi fără să număr costul. Te voi lăsa să mă biciuiești cu cuvintele tale, să mă calci cu mândria ta, să mă împovărești cu greșelile tale, să mă răstignești cu nesimțirea ta, să mă abandonezi în mormântul întunericului cu loialitatea ta. Voi răspunde cu un zâmbet; Îmi voi ține limba; Îți voi pune nevoile înaintea mea. Voi îmbrățișa nedreptatea în carnea mea pentru binele tău și pentru oricine dorește Dumnezeu să folosească suferința mea.
Ah! O astfel de dragoste este rară în zilele noastre. Cum tânjește lumea să vadă o astfel de față, care este fața lui Hristos. Și când găsim una ... precum Maica Tereza, Maximilian Kolbe sau Ioan Paul al II-lea, întreaga lume se adună pentru a-și plânge trecerea, fie acum, fie decenii mai târziu.
Dar să nu rămânem în concordanță cu cei în doliu, plângând pentru noi înșine și pierderea noastră. Pentru cine plângem în afară de Hristos care a trăit în ei? De ce se uită lumea dacă nu ar mai fi o singură privire a acelei Speranțe pentru care tânjim cu toții? Unde îl vor vedea din nou, dacă nu în fețele noastre, în cuvintele noastre, tăcerea noastră, răbdarea, sacrificiul nostru, blândețea noastră, disponibilitatea noastră de a ierta?
De fiecare dată când iubim în acest fel, ne rănește. Dar vindecă lumea.
Iubirea mai mare nu are un om decât acesta, că un om își dă viața pentru prietenii săi ... (John 15: 13)
Dacă cuvântul nu s-a convertit, va fi sângele care va converti. —PAPA IOAN PAUL II, din poezie Stanislaw
Click aici pentru a Dezabonare or Mă abonez la acest Jurnal.
