PENTRU acum șase luni, Domnul a rămas în cea mai mare parte „tăcut” în viața mea. A fost o călătorie printr-un deșert interior unde furtuni de nisip mari se învârt și nopțile sunt reci. Mulți dintre voi înțelegeți la ce mă refer. Căci Bunul Păstor ne conduce cu toiagul și toiagul Său prin valea morții, valea dezbrăcării, Valea Achor.
DEŞERTUL NECESULUI
Cuvântul ebraic Achor înseamnă „necaz”, și se găsește în acest pasaj din Osea, care conține, în câteva cuvinte, toate scrierile acestui site. Vorbind despre Mireasa Sa, Israel, Dumnezeu spune:
De aceea, îi voi acoperi calea cu spini și îi voi ridica un zid, ca să nu-și găsească cărările. Dacă aleargă după iubiții ei, nu-i va depăși; dacă le caută, nu le va găsi. Apoi ea va spune: „Mă voi întoarce la primul meu soț, pentru că atunci era mai bine cu mine decât acum”. Așa că o voi ademeni; O voi conduce în deșert și îi voi vorbi inimii. De acolo îi voi da viile pe care le avea și valea Acorului ca ușă de speranță. (Osea 2:8,9, 16, 17; NAB)
Papa Ioan Paul a vorbit despre o nouă primăvară în Biserică la care vom ajunge „trecând pragul speranței”. Dar înainte de această primăvară, va fi o iarnă. Înainte de a trece pragul ăla îmbrățișează speranța, trebuie să trecem prin deșert:
Înainte de a doua venire a lui Hristos, Biserica trebuie să treacă printr-o încercare finală care va zdruncina credința multor credincioși. Persecuția care însoțește pelerinajul ei pe pământ va dezvălui „misterul nelegiuirii” sub forma unei înșelăciuni religioase oferind oamenilor o soluție aparentă la problemele lor la prețul apostaziei față de adevăr. Înșelăciunea religioasă supremă este cea a Antihristului, un pseudo-mesianism prin care omul se proslăvește în locul lui Dumnezeu și Mesia său vine în trup. -Catehismul Bisericii Catolice, nu. 675
Acest desert are multe dimensiuni. Cel pe care cred că mulți îl experimentează acum este un interior desert (cel se apropie desertul exterior). Dumnezeu a început să acopere calea Miresei Sale cu spini; El a ridicat un zid împotriva noastră, încât nu ne putem găsi cărările. Adică vechile moduri de a funcționa în Biserică de multe secole se apropie de sfârșit. Aud din nou cuvântul primit cu ceva timp în urmă:
Epoca ministerelor se termină.
Adică, căile pe care le-am parcurs înainte, vechile metode și mijloace pe care ne-am bazat, modurile de operare, administrare și delegare se apropie de sfârșit. Mireasa lui Hristos va merge în curând în întregime prin credință și nu prin vedere, nu prin siguranță, conform concepțiilor lumii. Isus ne conduce în deşertul dezbrăcarii unde cârjele interioare și exterioare, presupunerile, idolii și titlurile de valoare pe care ne-am bazat se prăbușesc. Adică ne reducem la un bob de grâu, mic, mic, nimic. Suntem atrași într-un loc steril unde vom sta goi în fața Adevărului. Neantul nostru va deveni sursa batjocura si batjocura a unei lumi aruncate în umbră și, pentru o vreme, se va părea că până și Dumnezeu ne-a părăsit.
Dar în acest loc, în acest loc de uscăciune, de slăbiciune, de dependență totală de Dumnezeu, o picătură din oceanul Milostivirii Divine va cădea peste bobul de grâu care a căzut la pământ și a murit în sine și în deșert. va începe să floare. „Ușa speranței” se va deschide și Biserica va trece pragul speranței îmbrățișează speranța într-o eră care poate fi descrisă doar ca Vindicarea Înțelepciunii, triumful Justitiei, victoria Păcii.
Dar trebuie să trecem mai întâi prin Deșertul Necazului.
FI ÎNCHIS
În timp ce mă rugam înaintea Sfântului Sacrament, cuvintele din Isaia 30 au devenit pentru mine „cântarea pustiului”:
Prin așteptare și prin calm vei fi mântuit, în liniște și în încredere, puterea ta stă. (Isaia 30:15)
În timp ce lumea „așa cum o știm noi” continuă să cedeze într-un ritm vertiginos, nevoia de a evangheliza ar părea imperativă. Si e. Dar cum evanghelizam este crucial. Biserica nu are nevoie de mai multe programe. Are nevoie de sfinți.
Hnumai oamenii buni pot reînnoi omenirea. —POPUL JOHN PAUL II, Mesaj pentru Tinerii Lumii, Ziua Mondială a Tineretului; n. 7; Köln Germania, 2005
Poți să te faci sfinți? Nu, și nici eu nu pot. Dar deșertul poate; acel loc de încercări, persecuții și tot felul de dificultăți. Papa Benedict a spus:
Hristos nu a promis o viață ușoară. Cei care doresc confortul au format numărul greșit. Mai degrabă, el ne arată calea către lucruri mărețe, spre bine, spre o viață autentică. — PAPA Benedict al XVI-lea, Discurs către pelerinii germani, 25 aprilie 2005.
Oamenii ascultă mai degrabă martori decât profesori, iar când oamenii ascultă profesorii, este pentru că sunt martori. Prin urmare, în primul rând prin conduita Bisericii, prin mărturia vie a fidelității față de Domnul Isus, Biserica va evangheliza lumea. Acest secol este sete de autenticitate... Predicați ceea ce trăiți? Lumea așteaptă de la noi simplitate a vieții, spirit de rugăciune, ascultare, smerenie, detașare și jertfă de sine. —POPUL PAUL VI, Evanghelizarea în lumea modernă, n. 41, 76
Deci trebuie să îmbrățișăm acest deșert ca un cadou, căci din ea va înflori în sufletul tău floarea sfințeniei. Această floare nu numai că îți va împodobi viața cu virtute și bucurie, dar își va răspândi parfumul într-o lume săracă. L-am auzit pe Isus spunând în rugăciunea mea:
Acceptă orice îți vine, în exterior și în interior, cu dragoste, răbdare și ascultare. Nu pune la îndoială, ci acceptă-l așa cum pânza acceptă vârful ascuțit al acului. Nu știe cum va arăta până la urmă acest nou fir, dar rămânând nemișcat, în calm și liniște, sufletul se va transforma încet-încet într-o tapiserie divină.
Abia ÎNCEPE…
Să știți, frați și surori, că eu sunt cu voi în acest pustiu prin rugăciunea mea
s, prin aceste scrieri și prin webcast-ul meu în măsura în care Domnul permite. Câțiva dintre voi ați scris întrebându-vă de ce am „dispărut” în ultima vreme. Răspunsul este dublu; una este pur și simplu că nu mi s-au dat multe „cuvinte” de scris. Poate că acest lucru este astfel încât să puteți ajunge din urmă și să citiți ceea ce s-a spus deja! De asemenea, mi-am petrecut vara mutându-mi familia și slujirea. Acest lucru mi-a cerut 99 la sută din timp.
Dar, așa cum am scris cu puțin timp în urmă, se pare că misiunea mea „abia la început”. Nu pot explica acest lucru pe deplin în acest moment (și nici nu îl înțeleg pe deplin), dar pe măsură ce munca de relocare se încheie, totul este pus în aplicare. Cartea mea a fost expediată și va fi disponibilă în curând. Această carte va fi un instrument important, cred, în trezirea Bisericii, deoarece se bazează pe autoritatea Magisteriului. De asemenea, studioul de webcast este aproape finalizat. Există și alte lucrări și le-am atins aici. Voi scrie mai multe când va fi momentul potrivit.
În sfârșit, vreau să vă mulțumesc din nou pentru toate rugăciunile voastre și pentru donațiile care au venit, care mi-au permis să termin studioul și să păstrez echipamentul de care avem nevoie pentru a merge mai departe. Sunteți o comunitate atât de incredibilă, cititorii mei. Sunteți cu toții atât de aproape de mine, deși nu v-am văzut majoritatea fețelor.
Stiu asta: suntem iubiți. Isus ne iubește și ne însoțește îndeaproape în acest deșert, așa cum un păstor rămâne aproape de turma lui. Nu-ți fie frică sau tulburat de această „probă de foc”, ci perseverează, rămâi credincios, iar când eșuezi, întoarce-te imediat spre oceanul Milei Sale Divine și știi că absolut nimic nu te poate despărți de iubirea Lui. Nu fugi, căci chiar în acest moment coboară o picătură de Milostivire Divină. Trebuie doar să-ți deschizi inima încredere, în așteptare și în calm, iar harul pentru momentul prezent îți va reînnoi puterea pentru o altă zi, apoi floarea sfințeniei (care îți rămâne în mare parte ascunsă) va începe în curând să înflorească pe măsură ce Stăpânul anotimpurilor își cheamă mieii să se reînnoiască. faţa pământului.
Vă las cu o imagine frumoasă de la Sfântul Eucherie:
Nu putem sugera în mod rezonabil că deșertul este un templu fără limite pentru Dumnezeul nostru? Pentru că, fără îndoială, cineva care trăiește în tăcere va avea plăcere în locuri solitare. Acolo se face adesea cunoscut sfinților săi; este sub acoperirea singurătății pe care se condescende să întâlnească oameni.
În deșert, Moise L-a văzut pe Dumnezeu, cu fața scăldată în lumină... Acolo i s-a permis să vorbească familiar cu Domnul; a făcut schimb de cuvânt cu el; el a vorbit cu Domnul cerului la fel cum oamenii vorbesc de obicei cu semenii lor. Acolo a primit toiagul care avea puterea de a face minuni și, după ce a intrat în deșert ca păstor de oi, a părăsit deșertul ca păstor de popoare. (Ex 3; 33,11; 34).
În mod similar, când poporul lui Dumnezeu urma să fie eliberat din Egipt și eliberat de lucrările lor pământești, nu și-a făcut ei drum într-un loc depărtat și s-au refugiat în singurătăți? Da, într-adevăr, în deșert trebuia să se apropie de acest Dumnezeu care i-a smuls din robia lor... Și Domnul s-a făcut conducătorul poporului Său, călăuzindu-i prin deșert. Zi și noapte a pus pe drum un stâlp, o flacără aprinsă sau un nor strălucitor, ca semn din ceruri... Astfel copiii lui Israel, în timp ce trăiau în singurătățile pustiului, au dobândit viziunea tronului lui Dumnezeu și i-au auzit glasul. …
Trebuie să adaug că nu au ajuns în țara pe care și-au dorit-o până nu au locuit în deșert? Pentru ca oamenii să intre într-o zi în stăpânirea unui pământ în care curgea laptele și mierea, trebuiau mai întâi să treacă prin locuri uscate și necultivate. Întotdeauna prin intermediul taberelor în deșert ne îndreptăm către adevărata noastră patrie. Pe cei care doresc să vadă „darul Domnului în țara celor vii” (Ps 27[26]: 13) locuiește într-un pământ nelocuitor. Fie ca cei care vor deveni cetățeni ai cerului să devină oaspeți ai deșertului. —Sfântul Eucherie (c. 450 d.Hr.), Episcop de Lyon
CITIREA LEGATURA:
