Al cincilea mister vesel: Descoperirea în Templu, de Michael D. O'Brien.
ULTIMUL săptămâna aceasta, Sfântul Părinte a trimis în lume 29 de preoți nou-hirotoniți cerându-le să „vestească și să dea mărturie la bucurie”. Da! Cu toții trebuie să continuăm să asistăm altora bucuria de a-L cunoaște pe Isus.
Dar mulți creștini nici măcar nu simt bucurie, să nu mai vorbim de mărturie. De fapt, mulți sunt plini de stres, anxietate, frică și un sentiment de abandon, pe măsură ce ritmul vieții se accelerează, costul vieții crește și urmăresc titlurile știrilor care se desfășoară în jurul lor. „Cum", Întreabă unii," pot fi vesel? "
PARALIZAT DE FRICĂ
Am început o categorie proprie numită „Paralizat de frică” în bara laterală. Motivul este că, deși există semne de speranță în lume, realitatea ne spune că există o furtună tot mai mare a întunericului și a răului, cu vârful de tunet al persecuţie incepand sa se inalte. Ca evanghelist și tată a opt copii, și eu trebuie să mă ocup uneori de sentimentele mele, pe măsură ce libertatea de exprimare și adevărata moralitate continuă să dispară. Dar cum?
Primul lucru este să realizez că bucuria despre care vorbesc nu poate fi produsă în voie sau evocată. Este o pace și o bucurie care vine dintr-un alt tărâm:
Pacea o las cu tine; pacea mea ti-o dau. Nu așa cum dă lumea, ți-l dau eu. Nu lăsați inimile voastre să fie tulburate sau înfricoșate. (Ioan 14:27)
Nu pot produce bucurie și liniște mai mult decât pot să bată o inimă. Inima mea pompează sânge de la sine. oricum eu poate să aleg să nu mai respire, să nu mănânc sau, în mod tragic, să mă arunc de pe o stâncă, iar inima mea va începe să se clatine și chiar să cedeze.
Sunt trei lucruri pe care trebuie să le facem pentru ca inimile noastre spirituale să poată pompa pace și bucurie supranaturală în viețile noastre – haruri care pot rezista chiar și în cele mai mari furtuni.
RUGĂCIUNE
Rugăciunea este respirația noastră. Dacă mă opresc să mă rog, nu mai respir, iar inima mea spirituală începe să moară.
Rugăciunea este viața inimii noi. -Catehismul Bisericii Catolice, nr.2697
Ți-ai pierdut vreodată răsuflarea sau ți-ai simțit inima bătând? Sentimentul este unul de panică și frică imediată. Creștinul care nu se roagă este unul care este supus fricii. Gândurile lui sunt fixate mai degrabă asupra lumii decât asupra lucrurilor de sus, mai degrabă asupra celor tangibile decât asupra supranaturalului. În loc să caute împărăția, el începe să caute materialul – acele lucruri care produc pace și bucurie temporală și falsă (este nerăbdător să le caute, apoi nerăbdător să le piardă odată ce sunt în posesia lui).
Inima ascultătoare este legată de Viță, care este Hristos. Prin rugăciune, seva Duhului Sfânt începe să curgă, iar eu, ramura, încep să experimentez rodul păcii și bucuriei pe care numai Hristos le dă.
Cine rămâne în mine și eu în el va aduce multe roade, pentru că fără mine nu poți face nimic. (Ioan 15: 5)
O condiție pentru a primi aceste haruri în rugăciune este însă smerenia și încrederea. Căci Împărăția lui Dumnezeu este dată numai „copiilor”: celor care se predau lui Dumnezeu în încercările și slăbiciunile lor, având încredere în mila Lui și depind în întregime de momentul soluțiilor Sale.
VIAȚA SACRAMENTALĂ: „PÂINEA CELUI PUTERNIC”
Un alt mod în care inima spirituală începe să eșueze este prin a nu „mânca” – prin tăierea de la Taina Sfintei Euharistii sau prin a nu se pregăti corespunzător pentru a primi Trupul și Sângele Domnului.
La primirea Sfintei Împărtăşanii cu inima dezbinată, Iisus i-a spus Sfintei Faustinei:
... dacă mai este cineva într-o astfel de inimă, nu pot să o suport și să părăsesc rapid inima aceea, luând cu mine toate darurile și harurile pe care le-am pregătit pentru suflet. Și sufletul nici măcar nu observă plecarea Mea. După ceva timp, goliciunea interioară și nemulțumirea vor ajunge în atenția [sufletului]. -Jurnalul Sfintei Faustina, n. 1638
Inima ta este ca un castron. Dacă te apropii de Euharistie cu inima în sus, deschisă și gata să primești, Isus o va umple cu multe haruri. Dar dacă nu crezi că El este acolo sau ești preocupat de alte lucruri, este ca și cum inima ta este cu susul în jos... și toate binecuvântările pe care El le-ar fi dat se rostogolesc de pe inimă ca apa dintr-un vas cu susul în jos.
În plus, dacă un suflet este cufundat în păcat grav și neiertat, efectele primirii lui Isus în această stare pot fi mai devastatoare decât simpla pierdere a păcii:
O persoană ar trebui să se examineze pe sine și astfel să mănânce pâinea și să bea paharul. Căci oricine mănâncă și bea fără a discerne trupul, mănâncă și bea judecata asupra lui însuși. De aceea mulți dintre voi sunt bolnavi și infirmi și un număr considerabil mor. (1 Corinteni 11:27)
A ne examina pe noi înșine înseamnă și a-i ierta pe cei care ne-au rănit. Dacă nu ierți pe alții, spune Isus, nici tu nu vei fi iertat (Matei 6:15).
Mulți sunt catolicii pe care îi cunosc, care pot mărturisi despre pacea incredibilă care le umple sufletele după ce au primit Sfânta Euharistie sau au petrecut timp cu Isus în adorație. Acesta este motivul pentru care suflete precum Slujitorul lui Dumnezeu, Catherine Doherty, care ar spune: „Trăiesc de la Liturghie la Liturghie!
Sfânta Împărtăşanie mă asigură că voi câştiga biruinţa; asa si este. Mă tem de ziua în care nu voi primi Sfânta Împărtăşanie. Această Pâine a Celui Puternic îmi dă toată puterea de care am nevoie pentru a-mi duce misiunea și curajul de a face orice îmi cere Domnul. Curajul și puterea care sunt în mine nu sunt de la mine, ci ale Celui care trăiește în mine – este Euharistia. -Jurnalul Sfintei Faustina, n. 91 (verificați 1037)
FERICIT OMUL
Ferice de omul a cărui conștiință nu-i reproșează, care nu și-a pierdut speranța. — Sirah 14:2
Păcatul este asemănător cu inducerea unui atac de cord spiritual. Păcatul de moarte este ca săritul de pe o stâncă, aducând moartea vieții spirituale.
am scris în altă parte despre harurile incredibile pe care ni le dă Dumnezeu în Spovedania sacramentală. Este îmbrățișarea și sărutul Tatălui către fiul sau fiica risipitoare care se întoarce la El. Frecvent Mărturisirea este un antidot împotriva fricii, căci „frica are de-a face cu pedeapsa” (1 In 4). Papa Ioan Paul al II-lea, precum și Sfântul Pio au recomandat săptămânal mărturisire.
Isus este exigent pentru că ne dorește fericirea. —PAPA IOAN PAUL II
CĂTRE SCRUPULOȘI
Un cuvânt de încurajare pentru cei care se luptă cu scrupulozitatea: spovedania frecventă nu trebuie considerată ca nevoia de a fi perfect în fiecare moment. Chiar poți fi perfect? Tu vei nu fii perfect până când vei fi în Rai și numai Dumnezeu te poate face astfel. Mai degrabă, Taina Reconcilierii este dată pentru a vindeca rănile păcatului și pentru a vă ajuta creşte in perfectiune. Ești iubit, chiar și atunci când păcătuiești! Dar pentru că El te iubește, El vrea să te ajute să cucerești și să distrugi puterea păcatului în viața ta.
Nu lăsa imperfecțiunea ta să fie un motiv de descurajare. Mai degrabă, este o oportunitate de a deveni din ce în ce mai mic, din ce în ce mai mult ca un copil dependent de Dumnezeu: „Fericiți cei săraci”. Scriptura spune că El nu înalță pe cei desăvârșiți, ci pe cei smeriți. Mai mult, aceste păcate veniale cu care te lupți nu te despart de Hristos.
Păcatul venial nu îl privează pe păcătos de harul sfințitor, de prietenia cu Dumnezeu, de caritate și, în consecință, de fericirea veșnică. -Catehismul Bisericii Catolice, n. 1863
Ai încredere atunci în dragostea Lui, iar bucuria interioară și pacea vor fi ale tale fără a fi nevoie să alergi la spovedanie de fiecare dată când săvârșiți un păcat venial (vezi n. 1458 din Catehism). El este vătămat mai mult de lipsa ta de încredere în mila Sa. decât prin slăbiciunea ta. Este prin această acceptare atât a fragilității voastre și mila Lui care produce a mărturie. Și prin cuvântul mărturiei tale Satana este biruit (vezi Apocalipsa 12:11).
POAINTA ADEVAATA
Fericit omul a cărui conștiință nu-l acuză. Pentru credinciosul Noului Testament, această fericire nu îmi aparține neapărat doar pentru că nu am găsit niciun păcat în conștiința mea. Mai degrabă, înseamnă că atunci când fac păcat, pot avea încredere că Isus nu mă condamnă (Ioan 3:17; 8:11) și că prin El pot fi iertat și incepe din nou.
Asta nu înseamnă că avem permisiunea de a continua să păcătuim! Adevărata fericire se găsește în pocăință ceea ce înseamnă nu numai să mărturisim păcatul, ci să facem tot ceea ce Hristos ne-a poruncit să facem.
Copii mici, să iubim în fapte și adevăr și să nu vorbim doar despre asta. Acesta este felul nostru de a ști că suntem dedicați adevărului și suntem în pace în fața lui... (1 Ioan 3:18-19)
Da, voia lui Dumnezeu este hrana noastră, datoria momentului pacea noastră. Îți dorești să fii fericit?
Dacă îmi vei păzi poruncile, vei rămâne în dragostea mea ... Ți-am spus asta pentru ca bucuria mea să fie în tine și bucuria ta să fie deplină. (Ioan 15: 10-11)
Omul nu poate atinge acea adevărată fericire pentru care tânjește cu toată puterea spiritului său, dacă nu ține legile pe care Preaînaltul Dumnezeu le-a gravat în însăși natura sa. —POPUL PAUL VI, Humanae Vitae, Enciclică, n. 31; 25 iulie 1968
EXPLOZIA VENITĂ DE BUCURIE
Rodul Duhului Sfânt este „dragoste, bucurie, pace…” (Gal 5:22). În Vine Rusaliile, pentru acele suflete care au așteptat cu Maria în camera de sus a rugăciunii și pocăinței, va fi o explozie de har în sufletele lor. Pentru cei cărora le este frică de persecuție și de încercările viitoare care par iminente, sunt sigur că aceste temeri se vor dizolva în focul Duhului Sfânt. Cei care își pregătesc sufletele acum în rugăciune, Sacramentele și faptele de iubire vor experimenta o multiplicare a harurilor pe care le primesc deja. Bucuria, iubirea, pacea și puterea pe care Dumnezeu le va revărsa în inimile lor vor cuceri mai mult decât dușmanii lor.
Acolo unde Hristos este predicat cu puterea Duhului Sfânt și El este primit cu sufletul deschis, societatea, deși este plină de probleme, devine un „oraș al bucuriei”. - BENEFICIUL POPULUI XVI, predică la hirotonirea a 29 de preoți; Vatican, 29 aprilie 2008; Agenția de presă ZENIT
Speranța nu dezamăgește, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. (Romani 5:5)
Când iubirea a alungat complet frica și frica a fost transformată în iubire, atunci unitatea pe care ne-a adus-o Salvatorul nostru se va realiza pe deplin... -Sf. Grigore de Nyssa, episcop, Omilie la Cântarea Cântărilor; Liturghia Orelor, Vol II, pg. 957
Publicat pentru prima dată pe 7 mai 2008
CITIREA SUPLIMENTARĂ:
