CUVINTE care mi-au încercuit inima ...
Pe măsură ce întunericul se întunecă, Stelele devin mai strălucitoare.
USI DESCHISE
Cred că Isus le dă putere celor care sunt umili și deschiși Duhului Său Sfânt să crească rapid în sfinţenia. Da, ușile Raiului sunt deschise. Sărbătoarea Jubiliară a Papei Ioan Paul al II-lea din 2000, în care a împins ușile bazilicii Sf. Petru, este simbolică pentru aceasta. Raiul ne-a deschis literalmente porțile.
Dar primirea acestor haruri depinde de aceasta: aceea we deschide ușile inimii noastre. Acestea au fost primele cuvinte ale JPII când a fost ales ...
„Deschide larg inimile tale către Isus Hristos!”
Regretatul Papă ne spunea să nu ne fie frică să ne deschidem inimile pentru că Cerul urma să ne deschidă ușile Milostivirii -nu pedeapsa.
Vă amintiți cât de fragil și aproape incapabil a fost Papa când a împins ușile Mileniului? (I-am văzut când eram la Roma; sunt enorme și grele.) Cred că starea de sănătate a Papei în acel moment era un simbol pentru noi. Da, și noi putem intra în acele uși pur și simplu așa cum suntem: slabi, fragili, obosiți, singuri, împovărați, chiar păcătoși. Da, mai ales când suntem păcătoși. De aceea a venit Hristos.
STEA CELULUI
Există o singură stea pe cer care nu pare să se miște. Este Polaris, „Steaua Nordului”. Toate celelalte stele par să se învârtă în jurul ei. Sfânta Fecioară Maria este acea Stea în cerul ceresc al Bisericii.
Ne înconjurăm în jurul ei, ca și cum ar fi, privind cu atenție strălucirea, sfințenia, exemplul ei. Pentru că vedeți, Steaua Polară este folosită pentru a naviga, mai ales când este foarte întuneric. Polaris este latină medievală pentru „ceresc”, derivată din latină, poluare, ceea ce înseamnă „sfârșitul unei axe”. Da, Mary este asta ceresc stea care ne conduce spre sfarsitul unei ere. Ea ne conduce spre o noua zor cand il Steaua dimineții va răsări, Hristo Isuse, Domnul nostru, strălucind din nou asupra unui popor purificat.
Dar dacă trebuie să-i urmăm direcția, atunci trebuie să strălucim și ea ca ea în cuvintele, faptele și chiar gândurile noastre. Căci o stea care își pierde lumina se prăbușește asupra sa, devenind o gaură neagră distrugând tot ceea ce o înconjoară.
Pe măsură ce întunericul se întunecă, trebuie să devenim mai luminoși.
Fă totul fără să mormăiești sau să te întrebe, ca să fii fără cusur și nevinovat, copii ai lui Dumnezeu fără cusur în mijlocul unei generații strâmbe și perverse, printre care strălucești ca lumini în lume ... (Filipeni 2: 14-15)
ADEVAR, ești o stea, o Maria! Domnul nostru Însuși Însuși, Isus Hristos, El este steaua cea mai adevărată și cea mai de seamă, steaua strălucitoare și matinală, așa cum îl numește Sfântul Ioan acea Stea care a fost prezisă de la început ca fiind destinată să se ridice din Israel și care a fost afișată în figură de steaua care a apărut înțelepților din Răsărit. Dar dacă cei înțelepți și învățați și cei care îi învață pe oameni în dreptate vor străluci ca stele în vecii vecilor; dacă îngerii Bisericilor sunt numiți stele în mâna lui Hristos; dacă El i-a onorat pe apostoli chiar și în zilele cărnii lor printr-un titlu, numindu-i lumini ale lumii; dacă chiar acei îngeri care au căzut din cer sunt chemați de iubitele discipoli stele; dacă în sfârșit toți sfinții în fericire sunt numiți stele, prin aceea că sunt ca stele care diferă de stelele în glorie; prin urmare, cu siguranță, fără nicio derogare de la onoarea Domnului nostru, Maria, Mama Sa, este numită Steaua Mării și cu atât mai mult cu cât chiar și pe capul ei poartă o coroană de douăsprezece stele. Isus este Lumina lumii, luminând pe fiecare om care intră în ea, deschizându-ne ochii cu darul credinței, făcând sufletele luminoase prin harul Său Atotputernic; iar Maria este Steaua, strălucind cu lumina lui Isus, frumoasă ca luna și specială ca soarele, steaua cerurilor, pe care este bine să o privim, steaua mării, care este binevenită la furtună -aruncat, la al cărui zâmbet zboară spiritul rău, patimile sunt tăcute și pacea este revărsată asupra sufletului. —Cardinalul John Henry Newman, Scrisoare către Pr. EB Pusey; „Dificultăți ale anglicanilor”, volumul II
