Stabil pe măsură ce merge

I mi-am petrecut ziua mai ales în rugăciune, ascultând, vorbind cu directorul meu spiritual, rugându-mă, mergând la Liturghie, ascultând încă ceva ... și acestea sunt gândurile și cuvintele care îmi vin de când am scris Sinodul și Duhul.

• M-am gândit la visul Sfântului Ioan Bosco și la modul în care Sfântul Părinte este mereu la prova corăbiei, conducând mereu Biserica către o eră de pace, mai degrabă decât să conducă una dintre bărcile care atacă Barca lui Petru.

• Că Papa Francisc are un devotament foarte profund față de Maria, care protejează credința copiilor ei așa cum o face orice mamă bună.

• Cât de repede sar catolicii peste bord.

• Cum toate acestea sunt o etapă de pregătire continuă înainte de Iluminare. ^[1]cf. Revelation Iluminare

• Cum trebuie să fim alături de Papa nostru, care înseamnă „tată” în latină, care este tatăl familiei. Acela nu-l concediază pe tatăl său, nici nu-l aruncă peste bord sau nu-l numește „anti-tatic” atunci când face lucruri pe care nu le înțelegem întotdeauna.

• Că intrăm mai adânc și definitiv în Patimile Bisericii.

Sfântul Părinte a spus că nu va vorbi în timpul Sinodului până când ceilalți prelați nu vor fi făcut prezentările. Așa că în seara asta, tata a vorbit. Vă spun, fraților și surorilor, Isus este cel care conduce această corabie, umplându-și pânzele cu vântul Duhului, conducând-o înainte spre un Triumf.

Și l-a pus pe Papa Francisc ferm la cârma.

–––––––––––––––––––––

Următoarea este adresarea Papei către Părinții sinodali. Papa Francisc, după ce i-a încurajat pe toți prelații să vorbească sincer, deschis și fără teamă, s-a adresat în cele din urmă Sinodului. Acestea sunt remarcile lui – puternice, profetice și pastorale. El a primit ovație în picioare de patru minute de către episcopi. 

Dragi Eminențe, Fericiri, Excelențe, Frați și Surori,

Cu inima plină de apreciere și recunoștință vreau să-i mulțumesc, alături de tine, Domnului care ne-a însoțit și călăuzit în zilele trecute, cu lumina Duhului Sfânt.

Mulțumesc din suflet Cardinalului Lorenzo Baldisseri, Secretar General al Sinodului, Episcopului Fabio Fabene, subsecretar, și împreună cu ei mulțumesc Relatorilor, Cardinalului Peter Erdo, care a muncit atât de mult în aceste zile de doliu familial, și Specialului Episcopul secretar Bruno Forte, cei trei delegați președinte, transcritorii, consultanții, traducătorii și lucrătorii necunoscuți, toți cei care au lucrat cu adevărată fidelitate și dăruire totală în culise și fără odihnă. Multumesc mult din suflet.

Vă mulțumesc și vouă tuturor, dragi părinți sinodali, delegați fraterni, auditori și evaluatori, pentru participarea voastră activă și fructuoasă. Vă voi ține în rugăciune, cerându-i Domnului să vă răsplătească cu abundența darurilor Sale de har!

Pot spune cu bucurie că – cu un spirit de colegialitate și de sinodalitate – am trăit cu adevărat experiența „Sinodului”, o cale de solidaritate, o „călătorie împreună”. Și a fost „o călătorie” – și ca în fiecare călătorie au fost momente de alergând repede, parcă dorind să cucerească timpul și să atingă obiectivul cât mai curând posibil; alte momente de oboseală, parcă dorind să spună „destul”; alte momente de entuziasm și ardoare. Au fost momente de profundă consolare ascultând mărturia adevăraților pastori, care poartă cu înțelepciune în inimile lor bucuriile și lacrimile poporului lor credincios. Momente de mângâiere și har și mângâiere auzind mărturiile familiilor care au participat la Sinod și au împărtășit cu noi frumusețea și bucuria vieții lor de cuplu. O călătorie în care cei mai puternici se simt obligați să-i ajute pe cei mai puțin puternici, în care cei mai experimentați sunt conduși să-i servească pe alții, chiar și prin confruntări. Și întrucât este o călătorie a ființelor umane, cu mângâierile au fost și momente de dezolare, de tensiuni și ispite, dintre care s-ar putea aminti câteva posibilități:

– Unu, ispita la inflexibilitate ostilă, adică a dori să se închidă în cuvântul scris, (litera) și a nu se lăsa surprins de Dumnezeu, de Dumnezeul surprizelor, (duhul); în cadrul legii, în certitudinea a ceea ce știm și nu a ceea ce mai trebuie să învățăm și să realizăm. Din vremea lui Hristos, este ispita celor zeloși, a scrupuloșilor, a solicitanților și a așa-zișilor – astăzi – „tradiționaliști” și de asemenea a intelectualilor.

– Tentația spre o tendință distructivă spre bunătate [it. buonismo], că în numele unei mile înșelătoare leagă rănile fără a le vindeca și a le trata mai întâi; care tratează simptomele și nu cauzele și rădăcinile. Este tentația celor care fac bine, a celor fricoși și, de asemenea, a așa-numiților „progresiști ​​și liberali”.

– Tentația de a transforma pietrele în pâine pentru a rupe tel post lung, greu și dureros (cf. Lc 4-1); și, de asemenea, să transforme pâinea în piatră și să o arunce împotriva păcătoșilor, a celor slabi și a bolnavilor (cf. In 4, 8), adică să o transforme în poveri insuportabile (Lc 7, 11).

– Ispita de a coborî de pe Cruce, de a face pe plac oamenilor, și de a nu rămâne acolo, pentru a împlini voia Tatălui; să se închine în fața unui spirit lumesc în loc să-l purifice și să-l aplece față de Duhul lui Dumnezeu.

– Tentația de a neglija „depositum fidei” [depozitul credinței], nu gândindu-se la ei înșiși ca paznici, ci ca proprietari sau stăpâni [ai]; sau, pe de altă parte, tentația de a neglija realitatea, făcând uz de un limbaj meticulos și un limbaj de netezire pentru a spune atâtea lucruri și a nu spune nimic! Ei le numesc „bizantinisme”, cred eu, aceste lucruri...

Dragi frați și surori, ispitele nu trebuie să ne înspăimânte, nici să ne descurajeze, nici măcar să ne descurajeze, pentru că niciun ucenic nu este mai mare decât maestrul său; deci, dacă Isus Însuși a fost ispitit – și chiar numit Beelzebul (cf. Mt 12:24) – ucenicii Săi nu ar trebui să se aștepte la un tratament mai bun.

Personal aș fi foarte îngrijorat și întristat dacă nu ar fi aceste ispite și aceste discuții animate; această mișcare a spiritelor, așa cum a numit-o Sfântul Ignatie (Exerciții spirituale, 6), dacă toți ar fi într-o stare de acord, sau tăcuți într-o pace falsă și liniștită. În schimb, am văzut și am auzit – cu bucurie și prețuire – discursuri și intervenții pline de credință, de zel pastoral și doctrinar, de înțelepciune, de franchețe și curaj: și de parrezie. Și am simțit că ceea ce era pus în fața ochilor noștri era binele Bisericii, al familiilor și „legea supremă”, „binele sufletelor” (cf. Can. 1752). Și asta întotdeauna – am spus-o aici, în Sală – fără a pune vreodată în discuție adevărurile fundamentale ale Sacramentului căsătoriei: indisolubilitatea, unitatea, credincioșia, rodnicia, acea deschidere către viață (cf. Cann. 1055). , 1056 și Gaudium et spes, 48).

Și aceasta este Biserica, via Domnului, Mama roditoare și Învățătorul grijuliu, care nu se teme să-și sufle mânecile ca să toarne untdelemn și vin pe rana oamenilor; OMS nu vede umanitatea ca pe o casă de sticlă pentru a judeca sau a clasifica oamenii. Aceasta este Biserica, Una, Sfântă, Catolică, Apostolică și compusă din păcătoși, nevoie de mila lui Dumnezeu. Aceasta este Biserica, adevărata mireasă a lui Hristos, care caută să fie credincioasă soțului ei și doctrinei ei. Bisericii nu se teme să mănânce și să bea cu prostituate și vameși. Biserica care are ușile larg deschise pentru a-i primi pe cei nevoiași, pe cei pocăiți și nu numai pe cei drepți sau pe cei care se cred desăvârșiți! Biserica care nu se rușine de fratele căzut și se preface că nu-l vede, ci dimpotrivă se simte implicată și aproape obligată să-l ridice și să-l încurajeze să reia drumul și să-l însoțească spre o întâlnire definitivă cu Soțul ei. , în Ierusalimul ceresc.

Este Biserica, Maica noastră! Iar când Biserica, în varietatea harismelor ei, se exprimă în comuniune, ea nu poate greși: este frumusețea și puterea sensus fidei, a acelui simț supranatural al credinței care este dăruit de Duhul Sfânt, astfel încât, împreună, putem intra cu toții în inima Evangheliei și putem învăța să-L urmăm pe Isus în viața noastră. Iar acest lucru nu trebuie privit niciodată ca o sursă de confuzie și discordie.

Mulți comentatori, sau oameni care vorbesc, și-au imaginat că văd o Biserică disputată în care o parte este împotriva celeilalte, îndoindu-se chiar de Duhul Sfânt, adevăratul promotor și garant al unității și armoniei Bisericii – Duhul Sfânt care de-a lungul istoriei a călăuzit întotdeauna barca, prin slujitorii ei, chiar și atunci când marea era agitată și agitată, iar slujitorii necredincioși și păcătoși.

Și, după cum am îndrăznit să vă spun, [cum] v-am spus de la începutul Sinodului, a fost nevoie să trăiți toate acestea cu liniște și cu pace interioară, pentru ca Sinodul să aibă loc cum Petro și sub. Petro (cu Petru și sub Petru), iar prezența Papei este garanția tuturor.

Despre Papă vom vorbi puțin, acum, în relație cu Episcopii [râzând]. Deci, datoria Papei este aceea de a garanta unitatea Bisericii; este aceea de a reaminti credincioșilor datoria lor de a urma cu fidelitate Evanghelia lui Hristos; este aceea de a le aminti pastorilor că prima lor datorie este să hrănească turma – să hrănească turma – pe care Domnul le-a încredințat-o și să caute să primească – cu grijă și milă părintească și fără frici false – oaia pierdută. . Am făcut o greșeală aici. Am spus bun venit: [mai degrabă] să ieșim să-i găsesc.

Datoria lui este să reamintească tuturor că autoritatea în Biserică este un serviciu, după cum a explicat clar Papa Benedict al XVI-lea, cu cuvinte pe care le citez textual: „Biserica este chemată și se angajează. ea însăși să exercite acest fel de autoritate care este slujire și o exercită nu în numele ei propriu, ci în numele lui Isus Hristos... prin Păstorii Bisericii, de fapt: el este cel care îi călăuzește, îi protejează și îi îndreptă, pentru că el îi iubește profund. Însă Domnul Isus, Păstorul suprem al sufletelor noastre, a voit ca Colegiul Apostolic, astăzi Episcopii, în comuniune cu Succesorul lui Petru... să participe la misiunea sa de a îngriji Poporul lui Dumnezeu, de a-i educa în credință și de a îndruma, de a inspira și de a susține comunitatea creștină sau, așa cum spune Conciliul, „să se asigure că fiecare membru al credincioșilor să fie condus în Duhul Sfânt la dezvoltarea deplină a propriei sale vocații, în conformitate cu propovăduirea Evangheliei. , și la caritate sinceră și activă” și pentru a exercita acea libertate cu care Hristos ne-a eliberat (cf. Presbyterorum Ordinis, 6)… și prin noi”, continuă Papa Benedict, „Domnul ajunge la suflete, le instruiește, le păzește și le călăuzește. Sfântul Augustin, în Comentariul său la Evanghelia Sfântului Ioan, spune: „Să fie, deci, un angajament al dragostei de a hrăni turma Domnului” (cf. 123, 5); aceasta este regula supremă de conduită pentru slujitorii lui Dumnezeu, o iubire necondiționată, ca cea a Bunului Păstor, plină de bucurie, dăruită tuturor, atentă cu cei apropiați și solicită față de cei îndepărtați (cf. Sf. Augustin). , discuție 340, 1; discuție 46, 15), blând cu cei mai slabi, cei mici, cei simpli, păcătoșii, pentru a manifesta mila infinită a lui Dumnezeu cu cuvintele liniștitoare ale speranței (cf. ibid., Epistolă, 95, 1).”

Așadar, Biserica este a lui Hristos – ea este mireasa Lui – și toți episcopii, în comuniune cu Succesorul lui Petru, au sarcina și datoria de a o păzi și de a o sluji, nu ca stăpâni, ci ca slujitori. Papa, în acest context, nu este domnul suprem, ci mai degrabă slujitorul suprem – „slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu”; garantul ascultării și conformării Bisericii la voia lui Dumnezeu, la Evanghelia lui Hristos și la Tradiția Bisericii, lăsând deoparte orice capriciu personal, deși este – prin voia lui Hristos Însuși – „suprema”. Pastor și Învățător al tuturor credincioșilor” (Can. 749) și în ciuda faptului că se bucură de „putere obișnuită supremă, deplină, imediată și universală în Biserică” (cf. Cann. 331-334).

Dragi frați și surori, acum mai avem un an pentru a maturiza, cu adevărat discernământ spiritual, ideile propuse și pentru a găsi soluții concrete la atâtea greutăți și nenumărate provocări cu care familiile trebuie să le confrunte; pentru a da răspunsuri la numeroasele descurajare care înconjoară și sufocă familiile.

Un an pentru a lucra la „Relația sinodală” care este rezumatul fidel și clar a tot ceea ce s-a spus și s-a discutat în această sală și în grupurile mici. Este prezentat Conferințelor Episcopale ca „lineamenta" [instrucțiuni].

Domnul să ne însoțească și să ne călăuzească în această călătorie spre slava Numelui Său, cu mijlocirea Sfintei Fecioare Maria și a Sfântului Iosif. Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine! Mulțumesc!

[S-a cântat Te Deum și s-a dat binecuvântarea.]

Mulțumesc și odihnește-te bine, nu?

-Agenția Catolică de Știri, Octombrie 18th, 2014

Prima lectură de astăzi din Liturghia zilnică de sâmbătă:

La prima mea apărare nu a apărut nimeni în numele meu, dar toți m-au părăsit. Să nu le fie luată împotriva lor! Dar Domnul a stat lângă mine și mi-a dat putere, ca prin mine să fie împlinită vestirea și să o audă toate neamurile. (2 Tim 4:16-17)

ÎNTREBĂRI LEGATE

• Doi stâlpi și doi Cârmaci

• Protector și apărător