Noaptea credinței

Retragerea postului
Ziua 40

 

AND așa că am ajuns la sfârșitul retragerii noastre ... dar vă asigur, este doar începutul: începutul marii bătălii din vremurile noastre. Este începutul a ceea ce Sfântul Ioan Paul al II-lea a numit ...

…confruntarea finală dintre Biserică și anti-Biserică, a Evangheliei versus anti-Evanghelie. Această confruntare se află în planurile Providenței divine; este o încercare pe care trebuie să o îndeplinească întreaga Biserică, în special Biserica poloneză. Este o încercare nu numai a națiunii noastre și a Bisericii, ci, într-un fel, o încercare a 2000 de ani de cultură și civilizație creștină, cu toate consecințele sale asupra demnității umane, drepturilor individuale, drepturilor omului și drepturilor națiunilor. —Cardinalul Karol Wojtyla (IOAN PAUL II ), la Congresul Euharistic, Philadelphia, PA; 13 august 1976; cf. retipărit la 9 noiembrie 1978, numărul din The Wall Street Journal

Și totuși, așa cum Crucea este „o piatră de poticnire pentru evrei și o nebunie pentru neamuri”, ^[1]1 Cor 1: 23 la fel și armata pe care Dumnezeu o adună pentru această bătălie. Condusă de o Fecioară umilă, nu este o armată care luptă după trup cu arme nucleare, laser sau electromagnetice; nici cu frică, groază și nedreptate; ci mai degrabă, cu armele lui credinţă, speranţă, și dragoste. ^[2]cf. Noul Gideon

… armele bătăliei noastre nu sunt din carne, ci sunt enorm de puternice, capabile să distrugă cetăți. (2 Corinteni 10:3-4)

În această Sâmbătă Mare, se pare că întreaga lume este învăluită în întunericul Mormântului; că moartea însăși ne strânge culturile din toate părțile, deoarece eutanasia, avortul, sinuciderea, sterilizarea și controlul nașterii devin nu doar „drepturi”, ci „servicii” obligatorii pe care chiar și instituțiile catolice trebuie să le ofere. În timp ce scriam această propoziție, o animatoare de radio curajoasă a „Radio Maria” din Toronto mi-a scris spunând:

Nu mai simt că sunt cetățean canadian pentru că patria noastră a devenit străină, ostilă și străină de ceea ce cred. Trăim în exil în propria noastră națiune. — Lou Iacobelli, gazda „Family Matters”, 25 martie 2016

Sunt sigur că mulți dintre voi în America, Siria, Irlanda, restul Europei și în alte părți simțiți la fel. Dar sunteți în bună companie, pentru că patriarhii Vechiului Testament au trăit și au murit în aceeași credință pe care vă străduiți să o păstrați:

Ei nu au primit ceea ce fusese promis, ci l-au văzut și l-au salutat de departe și s-au recunoscut străini și străini pe pământ, căci cei care vorbesc astfel arată că caută o patrie. (Evr 11:13-14)

Dar a căuta patria noastră cerească nu este niciodată un exercițiu de a abandona lumea în sine. După cum am citat în Contrarevoluția,

Nu putem accepta cu calm restul umanității care cade din nou în păgânism. —Cardinal Ratzinger (PAPA BENEDICT al XVI-lea), Noua Evanghelizare, Construirea civilizației iubirii; Adresă către catehești și profesori de religie, 12 decembrie 2000

… Nu trebuie să rămâi în brațe când viața aproapelui tău este în joc. (cf. Lev 19:16)

Și astfel, scopul acestei Retrageri este să ne arate cum putem fi o lumină autentică și un semn de speranță pentru aproapele nostru. Și aceasta, printr-o golire și moarte de sine pentru ca Isus să poată învia și să trăiască în noi prin cultivarea unei vieți interioare.

Mi s-a părut interesant faptul că, în prima zi a acestei Retrageri, am fost inspirat să cer mijlocirea Sfântului Mildred (vezi Ziua 1), pentru că nu este o sfântă pe care o invocasem vreodată și nici nu știam nimic. Așa că, după ce am scris meditația, am căutat-o. „Mildred avea o reputație de mare sfințenie... ea a respins ceea ce ar fi putut fi pentru ea o viață intitulată de ușurință. Detașarea ei de bunurile acestei lumi a condus-o la un angajament ferm față de Isus și săracii Săi”. ^[3]cf. catolic.org Într-un cuvânt, Sfântul Mildred a avut o viață interioară autentică care iradia dragostea lui Dumnezeu. Îmi amintesc de un „cuvânt” rostit de un prieten de-al meu cu mulți ani în urmă, care a rezonat în sufletul meu: „Acesta nu este timpul pentru mângâiere, ci timpul pentru miracole.”

Era și pe Ziua 1 că am scris că tu și cu mine „spărgem istoria”, că prin „da” nostru către Dumnezeu în acest ceas, avem ocazia să influențăm cursul lumii – poate ca nicio altă generație de creștini. După cum a spus Slujitoarea lui Dumnezeu Catherine de Hueck Doherty:

Într-adevăr, acesta este un timp al eroismului. Virtutea obișnuită, bine practicată, a devenit eroică în confuzia totală a lumii de astăzi. -Unde este iubirea, este Dumnezeu, din Calendarul „Momente de grație”, 24 martie

Este atât de adevărat! Dintr-o dată, un catolic care doar participă cu credincioșie la Liturghia de duminică iese în evidență dintre mulțime; un tânăr și o femeie care rămân caste înainte de căsătorie sunt ca niște trâmbițe care răsună în zgomotul poftei; un suflet care se ține tare de legea morală naturală și de adevărurile neschimbate ale credinței catolice este ca un balon cu aer cald al cărui arzător în flăcări șochează și îngrozește noaptea complazătoare a compromisului. După cum a spus cardinalul Burke,

Ceea ce provoacă uimire într-o astfel de societate este faptul că cineva nu respectă corectitudinea politică și, prin urmare, pare să perturbe așa-zisa pace a societății.. — Arhiepiscopul Raymond L. Burke, Prefectul Semnăturii Apostolice, Reflecții despre lupta pentru promovarea culturii vieții, Dinerul Parteneriatului InsideCatolic, Washington, 18 septembrie 2009

Da, asta suntem noi! Aceasta este grupa mică de apostoli obosită, dar credincioasă, pe care suntem chemați să devenim. Așa că vezi, șansa de a fi sfânt nu a fost niciodată mai mare – nici mai necesară. Căci, după cum a spus Ioan Paul al II-lea,

Ascultarea lui Hristos și închinarea Lui ne determină să facem alegeri curajoase, să luăm decizii uneori eroice. Isus este exigent, pentru că El dorește fericirea noastră autentică. Biserica are nevoie de sfinți. Toți sunt chemați la sfințenie și numai oamenii sfinți pot reînnoi umanitatea. —PAPA IOAN PAUL II, Mesajul Zilei Mondiale a Tineretului pentru 2005, Vatican, 27 august 2004, Zenit

Astfel, nevoia de curaj nu a fost niciodată mai mare decât acum: ca oamenii să devină bărbaţi iar femeile să devină real femei. Imaginea bărbatului și femeii a fost atât de teribil de distorsionată astăzi, încât doar contemplând chipul lui Isus – Cel care este chipul lui Dumnezeu – putem recupera chipul lui Dumnezeu în care suntem și noi creați. Astfel, trebuie să „aprindem în flacără darul lui Dumnezeu” pe care l-am primit prin Botezul și Confirmarea noastră. 

Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de lașitate, ci mai degrabă de putere, iubire și stăpânire de sine. (2 Tim 1:7)

Și acest dar al curajului vine, așa cum a venit pentru Isus în Ghetsimani, când ne rugăm și ne rămânem credincioși: „Nu voia mea, ci a voastră să fie făcută”. Atunci un înger va veni să ne întărească și pe noi, așa cum a făcut Isus. ^[4]cf. Luca 22:32 Dar dacă ochii noștri nu sunt ațintiți asupra Tatălui, ci asupra paznicilor templului cu torțele și armele lor; dacă privirea noastră este distrasă de valurile hohote ale acestei Furtuni prezente, mai degrabă decât asupra lui Isus în pupa bărcii; dacă nu „ascultăm de Hristos și ne închinăm Lui”... atunci curajul uman va fi eşua. Căci înșelăciunea care cade asupra lumii este „atât de mare încât să-i înșele, dacă ar fi posibil, chiar și pe aleși”. ^[5]cf. Matei 24:24 Dar Isus vă spune astăzi vouă, care vă luptați să fiți credincioși:

Pentru că mi-ai păstrat mesajul de rezistență, te voi păstra în siguranță în timpul încercării care va veni în întreaga lume pentru a testa locuitorii pământului. Vin repede. Ține-te tare de ceea ce ai, ca nimeni să nu-ți ia coroana. (Apoc. 3: 10-11)

Suntem ca trup, Biserica, intrând de asemenea în noaptea credinței (citiți Lumânarea Mocnită).

Înainte de a doua venire a lui Hristos, Biserica trebuie să treacă printr-o încercare finală care va zdruncina credința multor credincioși ... Biserica va intra în gloria împărăției numai prin acest Paște final, când își va urma Domnul în moartea și Învierea sa. — Catehismul Bisericii Catolice, nr. 672, 677

În timp ce vremurile și anotimpurile sunt dincolo de înțelegerea noastră, mulți dintre papii din ultimul secol au sugerat în mod deschis că începem să asistăm la apariția unor semne ale „vremurilor de sfârșit”, atât din Evanghelii, cât și din Cartea Apocalipsei. ^[6]vedea De ce nu strigă papii? Așa că permiteți-mi să citez încă o dată acea carte:

Mărturia lui Isus este spiritul profeției. (Apocalipsa 19:10)

Da, există multe revelații și profeții private astăzi, dar aici le aveți chiar inimă din ea, profeția principală dintre profeții pentru sfârșitul timpurilor: „mărturie despre Isus”. Și de aceea Preasfânta Maica cheamă în repetate rânduri Biserica în acest moment la o privire interioară asupra lui Hristos, o viață interioară de rugăciune și comuniune cu Dumnezeu prin trăirea Fericirilor. Căci numai în această privire contemplativă putem fi transformați din ce în ce mai mult în asemănarea lui Isus. Numai prin această unire cu Dumnezeu putem străluci ca „baloanele cu aer cald” în această noapte de întuneric și putem oferi o martor profetic. 

Și mărturia pe care suntem chemați să o dăm prin viețile și cuvintele noastre este aceea Iisus Hristos este Domnul. Că numai El este „calea, adevărul și viața.” Că numai prin pocăință de păcate și prin credința în dragostea Lui poate fi mântuit oricare dintre noi. O, cât de azi s-a tulburat această Evanghelie! Câte căi false și înșelătoare au apărut chiar și dintre noi — de la lupii în haine de oaie. 

Dar chiar dacă noi sau un înger din cer ar trebui să vă propovăduiască o altă Evanghelie decât cea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie blestemat! (Galateni 1:8)

În timp ce priveam Crucea în Vinerea Mare, puteam auzi în inima mea o voce puternică ca un tunet care ne făcea semn să proclamăm încă o dată numele lui Isus!

Nu există mântuire prin altcineva și nici sub cer nu există niciun alt nume dat rasei umane prin care să fim mântuiți. (Fapte 4:12)

Ca catolici, am uitat puterea în numele lui Isus! Uite ce s-a întâmplat când gardienii templului s-au apropiat și au cerut numele lui Isus.

Când le-a spus: „EU SUNT”, ei s-au întors și au căzut la pământ. (Ioan 18:6)

Există putere în acest Nume. Puterea de a elibera, vindeca și salva. Căci, după cum învață Catehismul, 

A te ruga „Isus” înseamnă a-l invoca și a-l chema în noi. Numele său este singurul care conține prezența pe care o semnifică. -Catehismul Bisericii Catolice, nu. 2666

Acesta este motivul pentru care demonii fug în numele Lui, spre deosebire de numele tău sau al meu, să spun Isus este să-L aducem în mijlocul nostru. Numele lui Isus este o armă enorm de puternică, capabilă să distrugă cetăți! Și astfel, ca o notă de subsol la tot ce am spus despre rugăciune, dacă vrei să înveți să te rogi fără încetare, atunci așa cum a spus Sf. Pavel... 

…să-i oferim continuu lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc numele Lui. (Evr 13:15)

Poate cea mai puternică „Rugăciune lui Isus” pentru acest ceas din lume este cea dată nouă prin Sfânta Faustina: „Isuse, am încredere în tine.” După 2000 de ani de creștinism, mii de decrete papale, sute de legi canonice și zeci de catehisme, mesajul pe care Isus îl are pentru lumea noastră în aceste „timii de sfârșit” se reduce la cinci cuvinte: „Isuse, am încredere în tine.” Este o coincidență faptul că în profeția profetului Ioel despre timpul de sfârșit, el scrie:

… înainte de venirea zilei mari și splendide a Domnului… se va mântui oricine va chema numele Domnului. (Faptele Apostolilor 2:20-21)

Da, Dumnezeu ne-a făcut ușor: Iisuse, am încredere în tine. Am sentimentul că înainte ca ușile milei să se închidă asupra acestei generații risipitoare, acele cinci cuvinte vor salva multe suflete. 

Acum, toate acestea spuse, știu că atunci când această retragere se va termina de mult și tu și cu mine ne întoarcem la rutina zilnică a vieții noastre, bucuria, inspirația și mângâierile pe care le-am experimentat în aceste patruzeci de zile vor face loc în mod natural gravitate de slăbiciune, încercări și ispite care caută să ne tragă spre pământ. Și aceasta este o „noapte a credinței” prin care fiecare trebuie să perseverăm. Cheia este să nu cedezi în acea voce de disperare care te va batjocori, spunând: „Vedeți, în ciuda acestei retrageri, rămâi doar un păcătos de gunoi. Nu vei deveni niciodată sfânt... ești un eșec.” Ei bine, sper că până acum realizezi că asta este nu glasul Duhului Sfânt, ci „învinuitorul fraților”. Când Duhul vine să ne convingă de păcat, el va aduce întotdeauna rodul păcii, chiar și în mijlocul lacrimilor arzătoare de umilire. Duhul este blând; Satana este nemilos; Duhul aduce lumină în suflet; Satana aduce întuneric apăsător; Duhul oferă speranță; Satana promite disperare. Învață, dragii mei prieteni, să discernești între cele două voci. Învață, mai presus de toate, să te încrezi în mila lui Dumnezeu care nu acordă un anumit număr de iertare, dar este mereu gata să ierte.

Cred că această mică anecdotă de la Sfânta Faustina este un exemplu frumos pentru noi astăzi despre cum să răspundem în noaptea credinței.

Când văd că povara depășește puterile mele, nu o iau în considerare, nu o analizez și nici nu o cercetez, ci alerg ca un copil la Inima lui Isus și îi spun un singur cuvânt: „Puteți face toate lucrurile”. Și apoi tac, pentru că știu că însuși Iisus va interveni în această chestiune și, în ceea ce mă privește, în loc să mă chinuiesc, folosesc acel timp pentru a-L iubi. -Sf. Faustina, Milostenia divină în sufletul meu, Jurnal, n. 1033

În sfârșit, dragii mei frați și surori, amintiți-vă ce a spus Ioan Paul al II-lea, că încercările cu care se confruntă acum Biserica se află „în planurile Providenței divine”. Adică noaptea credinței nu este sfârșitul; vine zorii Învierii...

 

REZUMAT ȘI SCRITURĂ

Biserica Îl urmează pe Isus prin propria noastră Patimă, Moarte și Înviere. Cheia pentru a rămâne statornici în aceste vremuri este să trăim dintr-o viață interioară de rugăciune și credincioșie față de Cuvântul lui Dumnezeu.

Căci dragostea lui Dumnezeu este aceasta, că păzim poruncile Lui. Și poruncile lui nu sunt împovărătoare, căci oricine este născut de Dumnezeu biruiește lumea. Și victoria care cucerește lumea este credința noastră. Cine este într-adevăr biruitorul lumii decât cel care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? (1 Ioan 5:3-5)

Dumnezeu să vă binecuvânteze, iubiții mei frați și surori. Vom rămâne împreună în comuniune de rugăciune... 

 

 

Vă mulțumesc tuturor pentru rugăciunile voastre
și scrisori de încurajare.
Cuvântul de acum și această retragere de post
vă sunt oferite gratuit.
După cum a spus Isus: „Fără costuri ai primit;
fără costuri trebuie să dai.”
„În același mod”, a spus Sfântul Pavel,
„Domnul a poruncit ca cei ce predică
Evanghelia ar trebui să trăiască după Evanghelie”.
Dacă această retragere a fost o binecuvântare pentru tine și poți,
vă rog să vă gândiți să ajutați acest apostolat cu normă întreagă,
care se bazează numai pe providenţa divină
și generozitatea ta. Multumesc mult!

 

 

Comanda cartea lui Mark care oferă imaginea de ansamblu
după părinții Bisericii, Confruntarea finală. 

 

CE VREAU SĂ SPUNE OAMENI:

Rezultatul final a fost speranța și bucuria! ... un ghid și o explicație clare pentru momentele în care ne aflăm și pentru cele spre care ne îndreptăm rapid.
- John LaBriola, Soldat catolic în continuare

...o carte remarcabilă.
— Joan Tardif, Perspectivă catolică

Confruntarea finală este un dar al harului Bisericii.
—Michael D. O'Brien, autorul Părintele Ilie

Mark Mallett a scris o carte care trebuie citită, indispensabilă memorator pentru vremurile decisive care urmează și un ghid de supraviețuire bine cercetat pentru provocările care planează asupra Bisericii, națiunii noastre și lumii... Confruntarea finală îl va pregăti pe cititor, ca nicio altă lucrare pe care am citit-o, să facă față vremurilor dinaintea noastră. cu curaj, lumină și har încrezători că bătălia și mai ales această bătălie supremă îi aparține Domnului.
- regretatul pr. Joseph Langford, MC, cofondator, Misionarii părinților carității, autor al Maica Tereza: în umbra Maicii Domnului, și Focul secret al Maicii Tereza

În aceste zile de tumult și trădare, memento-ul lui Hristos de a fi vigilent repercutează puternic în inimile celor care Îl iubesc ... Această nouă carte importantă a lui Mark Mallett vă poate ajuta să urmăriți și să vă rugați din ce în ce mai atent pe măsură ce se desfășoară evenimente neliniștitoare. Este un puternic memento că, oricât de întunecate și de dificile ar fi lucrurile, „Cine este în tine este mai mare decât cel care este în lume.
—Patrick Madrid, autorul cărții Cauta si salveaza și Papa Ficțiune

 

Disponibil la

www.markmallett.com

 

Ascultați podcastul reflecției de astăzi:

Podcast: Joacă în fereastră nouă | Descarcă