Înțelegerea lui Francis

 

DUPA Papa Benedict al XVI-lea a renunțat la locul lui Petru, I simțit în rugăciune de mai multe ori cuvintele: Ai intrat în zile periculoase. Era sentimentul că Biserica intră într-o perioadă de mare confuzie.

Intrați: Papa Francisc.

Spre deosebire de papalitatea binecuvântatului Ioan Paul al II-lea, noul nostru papa a răsturnat, de asemenea, adâncul rădăcină a statu quo-ului. El i-a provocat pe toți din Biserică într-un fel sau altul. Cu toate acestea, câțiva cititori mi-au scris cu îngrijorare că Papa Francisc se îndepărtează de credință prin acțiunile sale neortodoxe, remarcile sale clare și declarațiile aparent contradictorii. Ascult de câteva luni acum, mă uit și mă rog și mă simt obligat să răspund la aceste întrebări cu privire la căile sincere ale Papei noastre ....

 

O „CHISARE RADICALĂ”?

Așa o numesc mass-media în urma interviului Papei Francisc cu pr. Antonio Spadaro, SJ publicat în septembrie 2013. ^[1]cf. americamagazine.org Schimbul s-a desfășurat pe parcursul a trei întâlniri în luna precedentă. Ceea ce a atras atenția mass-media au fost comentariile sale asupra „subiectelor fierbinți” care au atras Biserica Catolică într-un război cultural:

Nu putem insista doar pe probleme legate de avort, căsătoria homosexuală și utilizarea metodelor contraceptive. Acest lucru nu este posibil. Nu am am vorbit mult despre aceste lucruri și am fost mustrat pentru asta. Dar când vorbim despre aceste probleme, trebuie să vorbim despre ele într-un context. Învățătura bisericii, de altfel, este clară și eu sunt un fiu al bisericii, dar nu este necesar să vorbesc despre aceste probleme tot timpul. -americamagazine.org, Septembrie 2013

Cuvintele sale au fost interpretate ca fiind o „schimbare radicală” față de predecesorii săi. Încă o dată, Papa Benedict a fost încadrat de mai multe mass-media drept pontiful dur, rece și rigid din punct de vedere doctrinar. Și totuși, cuvintele Papei Francisc sunt fără echivoc: „Învățătura bisericii... este clară și eu sunt un fiu al bisericii...” Adică nu există nicio slăbire a poziției morale a Bisericii cu privire la aceste probleme. Mai degrabă, Sfântul Părinte, stând pe prova Barcăi lui Petru, privind marea schimbării din lume, vede un nou curs și „tactică” pentru Biserică.

 

O CASĂ PENTRU răniți

El recunoaște că trăim astăzi într-o cultură în care atât de mulți dintre noi sunt răniți enorm de păcatul din jurul nostru. Strigăm în primul rând să fim iubiți... să știm că suntem iubiți în mijlocul slăbiciunii, disfuncționalității și păcătoșeniei noastre. În acest sens, Sfântul Părinte vede mersul Bisericii de astăzi într-o lumină nouă:

Văd clar că lucrul de care biserica are cel mai mult nevoie astăzi este capacitatea de a vindeca rănile și de a încălzi inimile credincioșilor; are nevoie de apropiere, proximitate. Văd biserica ca un spital de campanie după luptă. Este inutil să întrebi o persoană grav rănită dacă are colesterol ridicat și despre nivelul zahărului din sânge! Trebuie să-i vindeci rănile. Atunci putem vorbi despre orice altceva. Vindecați rănile, vindecați rănile ... Și trebuie să începi de la capăt. — Ibid.

Suntem în mijlocul unui război cultural. Cu toții putem vedea asta. Peste noapte, practic, lumea a fost pictată în culorile curcubeului. „Avortul, căsătoria homosexuală și folosirea metodelor contraceptive” au devenit atât de rapid și universal acceptate, încât cei care li se opun în viitorul apropiat probabil se confruntă cu perspectiva reală a persecuției. Credincioșii sunt epuizați, copleșiți și se simt trădați pe mai multe fronturi. Dar modul în care ne confruntăm cu această realitate acum, în 2013 și mai departe, este ceva ce vicarul lui Hristos crede că are nevoie de o nouă abordare.

Cel mai important lucru este prima proclamare: Isus Hristos te-a salvat. Iar slujitorii bisericii trebuie să fie slujitori ai milei mai presus de toate. — Ibid.

Aceasta este într-adevăr o perspectivă frumoasă, care reflectă în mod direct „sarcina divină” a Fericitului Ioan Paul de a face cunoscut lumii mesajul milostivirii prin Sfânta Faustina și felul frumos și simplu al lui Benedict al XVI-lea de a pune o întâlnire cu Isus în centrul vieții cuiva. . După cum a spus în întâlnirea cu episcopii Irlandei:

Atât de des, mărturia contraculturală a Bisericii este înțeleasă greșit ca ceva înapoiat și negativ în societatea de astăzi. De aceea este important să subliniem Vestea Bună, mesajul dătător de viață și întăritor de viață al Evangheliei (cf. In 10). Chiar dacă este necesar să vorbim cu tărie împotriva relelor care ne amenință, trebuie să corectăm ideea că catolicismul este doar „o colecție de interdicții”. —Papa Benedict al XVI-lea, Discurs către episcopii irlandezi; ORAȘUL VATICANULUI, OCT. 29, 2006

Pericolul, a spus Francis, este să piardă din vedere imaginea de ansamblu, contextul mai larg.

Biserica s-a închis uneori în lucruri mărunte, în reguli mici. -Omilie, americamagazine.org, Septembrie 2013

Poate de aceea Papa Francisc a refuzat să fie închis în „lucrurile mărunte” la începutul pontificatului său, când a spălat picioarele a doisprezece deținuți, dintre care doi femei. S-a rupt a norma liturgică (cel puţin una care se respectă în câteva locuri). Vaticanul a apărat acțiunile lui Francisc ca fiind „absolut licite”, deoarece nu era un sacrament. Mai mult, purtătorul de cuvânt al papei a subliniat că era o închisoare comunală atât pentru bărbați, cât și pentru femei, iar să-i lași pe acestea din urmă afară ar fi fost „ciudat”.

Această comunitate înțelege lucruri simple și esențiale; nu erau cărturari de liturghie. Spălarea picioarelor a fost importantă pentru a prezenta spiritul de slujire și iubire al Domnului. — Rev. Federico Lombardi, purtător de cuvânt al Vaticanului, Serviciul de știri religioase, 29 martie 2013

Papa a acționat conform „spiritului legii”, spre deosebire de „litera legii”. Făcând acest lucru, el a ciufulit niște pene pentru a fi sigur – nu spre deosebire de un evreu de acum 2000 de ani care a vindecat în Sabat, a luat masa cu păcătoșii și a vorbit și a atins femeile necurate. Legea a fost făcută pentru om, nu omul pentru lege, a spus El odată. ^[2]cf. Marcu 2:27 Normele liturgice sunt acolo pentru a aduce ordine, simbolism semnificativ, limbaj și frumusețe în liturghie. Dar dacă nu slujesc dragostei, ar putea spune Sfântul Pavel, ei sunt „nimic”. În acest caz, se poate susține că Papa a demonstrat că suspendarea unei norme liturgice era necesară pentru a îndeplini „legea iubirii”.

 

UN NOU EQUILIBR

Prin acțiunile sale, Sfântul Părinte încearcă să creeze un „nou echilibru”, așa cum spune el. Nu neglijând adevărul, ci reordonând prioritățile noastre.

Slujitorii bisericii trebuie să fie milostivi, să-și asume responsabilitatea față de oameni și să-i însoțească precum bunul samaritean, care spală, curăță și își ridică aproapele. Aceasta este Evanghelia pură. Dumnezeu este mai mare decât păcatul. Reformele structurale si organizatorice sunt secundare — adică vin după aceea. Prima reformă trebuie să fie atitudinea. Slujitorii Evangheliei trebuie să fie oameni care să poată încălzi inimile oamenilor, care să umble cu ei prin noaptea întunecată, care să știe să dialogheze și să coboare în noaptea poporului lor, în întuneric, dar fără să se piardă. -americamagazine.org, Septembrie 2013

Da, acesta este tocmai „briza proaspata” Mă refeream la în august, la o nouă revărsare a iubirii lui Hristos în și prin noi. ^[3]cf. Fresh Briza Dar „fără să te pierzi”, adică să cădem, a spus Francisc, în „pericolul de a fi fie prea rigorist, fie prea lax”. ^[4]vezi partea interviului de sub „Biserica ca spital de campanie” unde Papa Francisc discută despre mărturisitori, observând clar că unii mărturisitori fac greșeala de a minimiza păcatul. În plus, martorul nostru trebuie să ia o formă îndrăzneață, concretă.

În loc să fim doar o biserică care primește și primește ținând ușile deschise, să încercăm să fim și o biserică care găsește drumuri noi, care este capabilă să iasă în afara ei și să meargă la cei care nu participă la Liturghie... Trebuie să proclamăm Evanghelia la fiecare colț de stradă, propovăduind vestea bună a Împărăției și vindecând, chiar și cu propovăduirea noastră, orice fel de boală și răni… — Ibid.

Mulți dintre voi știți că mai multe dintre scrierile mele de aici vorbesc despre „confruntarea finală” a erei noastre, despre cultura vieții vs cultura morții. Răspunsul la aceste scrieri a fost copleșitor de pozitiv. Dar când am scris Grădina pustie recent, a lovit o coardă profundă în mulți dintre voi. Cu toții căutăm speranță și vindecare, har și putere în aceste vremuri. Asta este concluzia. Restul lumii nu este diferit; de fapt, cu cât se întunecă, cu atât mai urgent, cu atât devine mai oportun să propun din nou Evanghelia într-un mod profund clar și direct.

Proclamația în stil misionar se concentrează pe esențial, pe lucrurile necesare: și asta fascinează și atrage mai mult, ceea ce face să ardă inima, așa cum a făcut-o pentru ucenicii de la Emaus. Trebuie să găsim un nou echilibru; altfel, chiar și edificiul moral al bisericii este de natură să cadă ca o casă de cărți, pierzând prospețimea și parfumul Evangheliei. Propunerea Evangheliei trebuie să fie mai simplă, mai profundă, mai strălucitoare. Din această propoziție decurg apoi consecințele morale. — Ibid.

Deci Papa Francisc nu neglijează „consecințele morale”. Dar pentru a le face principalul nostru obiectiv astăzi riscă să sterilizeze Biserica și să închidă oamenii afară. Dacă Isus ar fi intrat în orașe predicând Raiul și Iadul mai degrabă decât vindecarea, sufletele ar fi plecat. Bunul Păstor știa asta, mai întâi dintre toate, El a trebuit să lege rănile oilor pierdute și să le pună pe umerii Lui, iar apoi ei să asculte. A intrat în orașe vindecând pe bolnavi, scoțând demoni, deschizând ochii orbilor. Și apoi El le-a împărtășit Evanghelia, inclusiv consecințele morale ale nerespectării ei. În acest fel, Isus a devenit un refugiu pentru păcătoși. La fel, Biserica trebuie să fie recunoscută din nou ca o casă pentru cei răniți.

Această biserică la care ar trebui să ne gândim este casa tuturor, nu o mică capelă care poate găzdui doar un grup mic de oameni aleși. Nu trebuie să reducem sânul bisericii universale la un cuib care ne protejează mediocritatea. — Ibid.

Aceasta nu este o abatere semnificativă de la Ioan Paul al II-lea sau Benedict al XVI-lea, care ambii au apărat eroic adevărul în vremurile noastre. Și Francisc la fel. Așa că a auzit un titlu astăzi: „Papa Francisc critică avortul ca parte a unei „culturi a aruncării la gunoi”.e'” ^[5]cf. cbc.ca Dar vânturile s-au schimbat; vremurile s-au schimbat; Duhul se mișcă într-un mod nou. Nu este de fapt ceea ce Papa Benedict al XVI-lea a spus profetic că este nevoie, determinându-l să se dea deoparte?

Și astfel, Francisc a extins o ramură de măslin, chiar și ateilor, stârnind încă o altă non-polemică...

 

CHIAR ATEII

Domnul ne-a răscumpărat pe toți, pe toți, cu Sângele lui Hristos: pe noi toți, nu doar pe catolici. Toata lumea! — Părinte, ateii? Chiar și ateii. Toata lumea! Și acest Sânge ne face copii ai lui Dumnezeu de primă clasă! Suntem copii creați după asemănarea lui Dumnezeu și Sângele lui Hristos ne-a răscumpărat pe toți! Și toți avem datoria de a face bine. Și această poruncă pentru toți să facă binele cred că este o cale frumoasă spre pace. -PAPA FRANCIS, Omilie, Radio Vatican, 22 mai 2013

Mai mulți comentatori au concluzionat în mod eronat că Papa sugera că ateii pot ajunge pur și simplu în Rai prin fapte bune. ^[6]cf. Ora Washingtonuluis sau că toți sunt mântuiți, indiferent ce cred. Dar o citire atentă a cuvintelor papei nu sugerează nici, și de fapt, nu subliniază că ceea ce a spus el nu este doar adevărat, ci și biblic.

În primul rând, fiecare ființă umană a fost într-adevăr răscumpărată de a lui Hristos sânge vărsat pentru toți pe Cruce. Acesta este exact ceea ce a scris Sfântul Pavel:

Căci dragostea lui Hristos ne îndeamnă, odată ce am ajuns la convingerea că unul a murit pentru toți; prin urmare, toți au murit. El a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel care pentru ei a murit și a înviat... (2 Corinteni 5:14-15)

Aceasta a fost învățătura constantă a Bisericii Catolice:

Biserica, urmând apostolii, învață că Hristos a murit pentru toți oamenii fără excepție: „Nu există, nu a fost și nu va exista niciodată o singură ființă umană pentru care Hristos să nu fi suferit”. -Catehismul Bisericii Catolice, nu. 605

În timp ce toată lumea a fost răscumpărat prin sângele lui Hristos, nu toți sunt salvate. Sau punând-o în termenii Sfântului Pavel, toți au murit, dar nu toți aleg să se ridice la o viață nouă în Hristos pentru a trăi „nu mai... pentru ei înșiși, ci pentru el...” În schimb, ei duc o viață egocentrică, egoistă, o cale largă și ușoară care duce la pierzare.

Deci ce spune papa? Ascultați contextul cuvintelor sale în ceea ce a spus mai devreme în omilia sa:

Domnul ne-a creat după chipul și asemănarea Lui, și noi suntem chipul Domnului, și El face bine și toți avem în inimă această poruncă: faceți bine și nu faceți răul. Noi toti. — Dar, părinte, acesta nu este catolic! Nu poate face bine. Da, el poate. El trebuie. Nu poate: trebuie! Pentru că are această poruncă în el. În schimb, această „închidere” care își imaginează că cei din afară, toată lumea, nu poate face bine este un zid care duce la război și, de asemenea, la ceea ce unii oameni de-a lungul istoriei au conceput: uciderea în numele lui Dumnezeu. -Omilie, Radio Vatican, 22 mai 2013

Fiecare ființă umană este creată după chipul lui Dumnezeu, după chipul lui dragoste, prin urmare, toți avem „această poruncă în inimă: faceți bine și nu faceți răul”. Dacă toată lumea urmează această poruncă a iubirii – fie că este creștin sau ateu și toată lumea între ele – atunci putem găsi calea păcii, calea „întâlnirii” unde dialogul adevărat. pot aparea. Tocmai aceasta a fost mărturia Sfintei Maicii Tereza. Ea nu a făcut discriminare între hinduși sau musulmani, atei sau credincioși care zăceau acolo în jgheaburile Calcuttei. L-a văzut pe Isus în toată lumea. Ea i-a iubit pe toți de parcă ar fi fost Isus. În acel loc al iubirii necondiționate, sămânța Evangheliei era deja sădită.

Dacă noi, fiecare făcându-și partea, dacă facem bine altora, dacă ne întâlnim acolo, făcând bine, și mergem încet, ușor, încetul cu încetul, vom face acea cultură a întâlnirii: avem atât de multă nevoie. Trebuie să ne întâlnim făcând bine. — Dar nu cred, părinte, sunt ateu! Dar fă bine: ne vom întâlni acolo. -PAPA FRANCIS, Omilie, Radio Vatican, 22 mai 2013

Acest lucru este departe de a spune că ne vom întâlni cu toții în Rai – Papa Francisc nu a spus asta. Dar dacă alegem să ne iubim unii pe alții și să formăm un consens moral asupra „binelui”, acesta este într-adevăr temelia pentru pace și dialog autentic și începutul „căii” care duce la „viață”. Acesta este exact ceea ce a predicat Papa Benedict când a avertizat că însăși pierderea unui consens moral înseamnă nu pace, ci dezastru pentru viitor.

Numai dacă există un astfel de consens cu privire la elementele esențiale pot funcționa constituțiile și legea. Acest consens fundamental derivat din moștenirea creștină este în pericol... În realitate, acest lucru face rațiunea oarbă față de ceea ce este esențial. A rezista acestei eclipse a rațiunii și a-și păstra capacitatea de a vedea esențialul, de a vedea pe Dumnezeu și pe om, de a vedea ce este bine și ce este adevărat, este interesul comun care trebuie să unească pe toți oamenii de bunăvoință. Însăși viitorul lumii este în joc. —PAPA BENEDICT XVI, Adresă Curiei Romane, 20 decembrie 2010

 

"CINE SUNT EU SA JUDEC?"

Acele cuvinte au răsunat în întreaga lume ca un tun. Papa a fost întrebat despre ceea ce s-a numit „lobby gay” în Vatican, despre un grup de preoți și episcopi care sunt în mod activ homosexuali și care se acoperă unii pe alții. 

Papa Francisc a spus că este important să „distingem între o persoană care este gay și cineva care face un lobby gay”.

„O persoană gay care îl caută pe Dumnezeu, care este de bunăvoință – ei bine, cine sunt eu să-l judec?” spuse papa. „The Catehismul Bisericii Catolice explică foarte bine acest lucru. Se spune că nu trebuie să marginalizați aceste persoane, ci trebuie să fie integrate în societate…” -Serviciul de Știri Catolice, Iulie, 31, 2013

Creștinii evanghelici și homosexualii au luat deopotrivă aceste cuvinte și au fugit cu ele – primul sugerând că Papa scuza homosexualitatea, al doilea, aprobând. Din nou, o lectură calmă a cuvintelor Sfântului Părinte nu indică niciunul. 

În primul rând, Papa a făcut distincția între cei care sunt în mod activ gay – „lobby-ul gay” – și cei care se luptă cu orientarea homosexuală, dar „căutează pe Dumnezeu” și care sunt de „bună voință”. Nu se poate căuta pe Dumnezeu și cu bunăvoință dacă practică homosexualitatea. Papa a clarificat acest lucru făcând referire la Catehismul predare pe tema (pe care se pare că puțini s-au obosit să o citească înainte de a comenta). 

Bazându-se pe Sfânta Scriptură, care prezintă actele homosexuale ca acte de depravare gravă, tradiția a declarat întotdeauna că „actele homosexuale sunt intrinsec dezordonate”. Ele sunt contrare legii naturale. Ei închid actul sexual la darul vieții. Ele nu provin dintr-o complementaritate afectivă și sexuală autentică. Sub nicio formă nu pot fi aprobate. -Catehismul Bisericii Catolice, nu. 2357

Catehism explică „foarte bine” natura activității homosexuale. Dar explică și modul în care o persoană de „bună voință”, care se luptă cu orientarea sexuală, trebuie abordată. 

Numărul bărbaților și femeilor care au tendințe homosexuale profunde nu este neglijabil. Această înclinație, care este dezordonată obiectiv, constituie pentru cei mai mulți dintre ei o încercare. Ele trebuie acceptate cu respect, compasiune și sensibilitate. Trebuie evitat orice semn de discriminare nedreaptă în privința lor. Aceste persoane sunt chemate să împlinească voia lui Dumnezeu în viața lor și, dacă sunt creștini, să se unească la jertfa Crucii Domnului dificultățile pe care le pot întâmpina din starea lor.

Persoanele homosexuale sunt chemate la castitate. Prin virtuțile stăpânirii de sine care îi învață libertatea interioară, uneori prin sprijinul prieteniei dezinteresate, prin rugăciune și harul sacramental, ei pot și trebuie să se apropie treptat și hotărât de perfecțiunea creștină. —n. 2358-2359

Abordarea Papei a reflectat direct această învățătură. Desigur, fără a oferi acest context în declarația sa, Sfântul Părinte s-a lăsat deschis la neînțelegeri – dar numai pentru cei care nu au făcut referire la învățătura Bisericii la care a indicat în mod direct.

În propriul meu minister, prin scrisori și discuții publice, am întâlnit bărbați homosexuali care încercau să găsească vindecare în viața lor. Îmi amintesc de un tânăr care a venit după o discuție la o conferință pentru bărbați. Mi-a mulțumit că am vorbit despre problema homosexualității cu compasiune, nu l-am blestemat. El a dorit să-L urmeze pe Hristos și să-și recupereze adevărata identitate, dar s-a simțit izolat și respins de unii din Biserică. Nu am făcut compromisuri în discursul meu, dar am vorbit și despre mila lui Dumnezeu pentru toate păcătoși, și mila lui Hristos a fost cea care l-a mișcat profund. De asemenea, am călătorit cu alții care acum Îl slujesc pe Isus cu credință și nu mai sunt în stilul de viață gay. 

Acestea sunt sufletele care „căutează pe Dumnezeu” și „bună voință” și nu ar trebui judecate.  

 

NOUL VÂNT AL SPIRITULUI

Un vânt nou umple pânzele Barcăi lui Petru. Papă Francis nu este Benedict al XVI-lea și nici Ioan Paul al II-lea. Asta pentru că Hristos ne îndrumă spre o nouă cale, construită pe temelia predecesorilor lui Francisc. Și totuși, nu este deloc un curs nou. Este mai degrabă mărturie creștină autentică exprimat într-un nou spirit de dragoste și curaj. Lumea s-a schimbat. Doare, enorm. Biserica de astăzi trebuie să se adapteze – nu să-și abandoneze doctrinele, ci să curețe mesele pentru a face loc celor răniți. Trebuie să devină un spital de campanie pentru toate. Suntem chemați, așa cum a făcut Isus lui Zaheu, să privim în ochi dușmanul nostru perceput și să spunem: „coboară repede, că astăzi trebuie să stau la tine acasă. " ^[7]cf. Coboară Zacheus, Luca 19: 5 Acesta este mesajul Papei Francisc. Și ce vedem că se întâmplă? Francisc atrage pe cei căzuți în timp ce zguduie instituția... la fel cum Isus i-a zguduit pe conservatorii vremii Sale în timp ce îi atrage la Sine pe vameși și pe prostituate.

Papa Francisc nu îndepărtează Biserica de liniile de luptă ale războiului cultural. Mai degrabă, el ne cheamă acum să luăm diferite arme: armele modestiei, sărăciei, simplității, autenticității. Prin aceste mijloace, prezentarea lui Isus lumii cu un chip autentic de iubire, vindecare și reconciliere au șansa să înceapă. Lumea ne poate primi sau nu. Probabil că ne vor răstigni... dar atunci, după ce Isus și-a dat ultima suflare, sutașul a crezut în cele din urmă.

În cele din urmă, catolicii trebuie să-și reafirme încrederea în amiralul acestei nave, Creştin Se. Isus, nu papa, este cel care zidește Biserica Sa, ^[8]cf. Matei 16:18 îl călăuzește și îl dirijează în fiecare secol. Ascultă-l pe papă; ţine seama de cuvintele lui; roaga-te pentru el. El este vicarul și păstorul lui Hristos, dat să ne hrănească și să ne conducă în aceste vremuri. La urma urmei, aceasta a fost promisiunea lui Hristos. ^[9]cf. Ioan 21: 15-19

Tu ești Petru și pe această stâncă îmi voi construi biserica, iar porțile lumii inferioare nu vor prevala împotriva ei. (Matei 16:18)

Acest secol însetează de autenticitate ... Lumea așteaptă de la noi simplitatea vieții, spiritul rugăciunii, ascultarea, smerenia, detașarea și jertfa de sine. —POPUL PAUL VI, Evanghelizarea în lumea modernă, 22, 76