Cine sunt eu să judec?

 
Fotografie Reuters

 

EI sunt cuvinte care, puțin mai puțin de un an mai târziu, continuă să răsune în toată Biserica și în lume: „Cine sunt eu să judec?” Aceștia au fost răspunsul Papei Francisc la o întrebare care i-a fost adresată cu privire la „lobby-ul homosexual” din Biserică. Aceste cuvinte au devenit un strigăt de luptă: în primul rând, pentru cei care doresc să justifice practica homosexuală; în al doilea rând, pentru cei care doresc să-și justifice relativismul moral; și în al treilea rând, pentru cei care doresc să-și justifice presupunerea că Papa Francisc este la un pas de Anticrist.

Această mică șmecherie a Papei Francisc este de fapt o parafrază a cuvintelor Sfântului Pavel din Scrisoarea Sfântului Iacob, care a scris: „Cine ești atunci pentru a-ți judeca aproapele?” ^[1]cf. Iacov 4:12 Cuvintele Papei sunt acum împrăștiate pe tricouri, devenind rapid un deviz viral ...

 

Nu mai judecați de mine

În Evanghelia după Luca, Isus spune: „Nu mai judeca și nu vei fi judecat. Nu mai condamnați și nu veți fi condamnați. ” ^[2]Lk 6: 37 Ce inseamna aceste cuvinte? 

Dacă vezi un bărbat care fură poșeta unei bătrâne, ar fi greșit să o faci striga: „Oprește-te! Furtul este greșit! ” Dar dacă el răspunde: „Nu mă mai judeca. Nu știți situația mea financiară ”. Dacă vedeți un coleg angajat care ia bani din casa de marcat, ar fi greșit să spuneți „Hei, nu puteți face asta”? Dar dacă răspunde: „Nu mă mai judeca. Îmi fac o parte echitabilă a muncii aici pentru un salariu mic. ” Dacă îl găsești pe prietenul tău înșelând impozitele pe venit și ridici problema, ce se întâmplă dacă el îmi răspunde: „Nu mă mai judeca. Plătesc prea multe taxe. ” Sau ce se întâmplă dacă un soț adulter spune: „Nu mă mai judeca. Sunt singur"…?

Putem vedea în exemplele de mai sus că cineva judecă asupra naturii morale a acțiunilor altuia și că ar fi nedrept nu să vorbească. De fapt, tu și cu mine facem judecăți morale tot timpul, fie că vedem pe cineva trecând printr-un semn de oprire, fie că auzim cum nord-coreenii mor de foame în lagărele de concentrare. Stăm și judecăm.

Cei mai mulți oameni din punct de vedere moral recunosc că, dacă nu am face judecăți și am lăsa pur și simplu pe toată lumea să facă ceea ce doreau, care purtau pe spate un semn „Nu mă judeca”, am avea haos. Dacă nu am judeca, atunci nu ar putea exista nici o lege constituțională, civilă sau penală. Deci, luarea judecăților este de fapt necesară și propice pentru păstrarea păcii, a civilității și a egalității între oameni.

Deci, ce a vrut să spună Isus prin nu judeca? Dacă vom săpa mai puțin în cuvintele Papei Francisc, cred că vom descoperi sensul poruncii lui Hristos.

 

INTERVIURILE

Papa răspundea la o întrebare adresată de un reporter privind angajarea Monseniorului Battista Ricca, un duhovnic care era implicat în relații sexuale cu alți bărbați, și din nou despre zvonul „lobby homosexual” din Vatican. În ceea ce privește Mons. Ricca, Papa a răspuns că, după o investigație canonică, nu au găsit nimic care să corespundă acuzațiilor împotriva sa.

Dar aș vrea să adaug încă un lucru la acest lucru: văd că de atâtea ori în Biserică, în afară de acest caz și, de asemenea, în acest caz, se caută „păcatele tinereții” ... dacă o persoană, sau preot laic sau o călugăriță, a comis un păcat și apoi acea persoană a experimentat convertirea, Domnul iartă și atunci când Domnul iartă, Domnul uită și acest lucru este foarte important pentru viața noastră. Când mergem la spovedanie și spunem cu adevărat „Am păcătuit în această chestiune”, Domnul uită și nu avem dreptul să nu uităm pentru că riscăm ca Domnul să nu uite păcatele noastre, nu? —Salt & Light TV, 29 iulie 2013; saltandlighttv.org

Cine a fost cineva ieri nu este neapărat cine este astăzi. Nu ar trebui să spunem astăzi „așa și așa este un bețiv” când poate, ieri, s-a angajat să ia ultima băutură. Asta înseamnă, de asemenea, să nu judecăm și să condamnăm, căci exact asta au făcut fariseii. Ei l-au judecat pe Iisus pentru că l-a ales pe Matei vameșul în funcție de cine era el ieri, nu de cine devenea.

În ceea ce privește lobby-ul homosexual, Papa a continuat să spună:

Cred că atunci când întâlnim o persoană gay, trebuie să facem distincția între faptul că o persoană este homosexuală și faptul că este un lobby, deoarece lobby-urile nu sunt bune. Sunt rai. Dacă o persoană este gay și caută Domnul și are bunăvoință, cine sunt eu pentru a judeca acea persoană? Catehismul Bisericii Catolice explică acest punct frumos, dar spune ... aceste persoane nu trebuie niciodată marginalizate și „trebuie integrate în societate”. —Salt & Light TV, 29 iulie 2013; saltandlighttv.org

A contrazis el învățătura clară a Bisericii că actele homosexuale sunt „intrinsec dezordonate” și că înclinația către homosexualitate însăși, deși nu este păcătoasă, este o „tulburare obiectivă”? ^[3]Scrisoare către Episcopii Bisericii Catolice privind îngrijirea pastorală a persoanelor homosexuale, nu. 3 Desigur, asta este ceea ce mulți au presupus că face. Dar contextul este clar: Papa făcea distincția între cei care promovează homosexualitatea (lobby-ul homosexualilor) și cei care, în ciuda înclinației lor, îl caută pe Domnul cu bunăvoință. Abordarea Papei este într-adevăr ceea ce învață catehismul: ^[4] … Tradiția a declarat întotdeauna că „actele homosexuale sunt dezordonate intrinsec”. Sunt contrare legii naturale. Ei închid actul sexual de darul vieții. Ele nu provin dintr-o adevărată complementaritate afectivă și sexuală. În niciun caz nu pot fi aprobate. ” -Catehismul Bisericii Catolice, nu. 2357

Numărul bărbaților și femeilor care au tendințe homosexuale profunde nu este neglijabil. Această înclinație, care este dezordonată obiectiv, constituie pentru cei mai mulți dintre ei o încercare. Ele trebuie acceptate cu respect, compasiune și sensibilitate. Trebuie evitat orice semn de discriminare nedreaptă în privința lor. Aceste persoane sunt chemate să împlinească voia lui Dumnezeu în viața lor și, dacă sunt creștini, să se unească la jertfa Crucii Domnului dificultățile pe care le pot întâmpina din starea lor. -Catehismul Bisericii Catolice, nu. 2358

Dar nu mă crede pe cuvânt. Papa a explicat acest lucru el însuși într-un alt interviu.

În timpul zborului de întoarcere din Rio de Janeiro am spus că, dacă o persoană homosexuală este de bunăvoință și este în căutarea lui Dumnezeu, nu sunt nimeni care să judece. Spunând acest lucru, am spus ce spune catehismul. Religia are dreptul să-și exprime opinia în slujba oamenilor, dar Dumnezeu în creație ne-a eliberat: nu este posibil să ne amestecăm spiritual în viața unei persoane.

O persoană m-a întrebat odată, într-un mod provocator, dacă am aprobat homosexualitatea. Am răspuns cu o altă întrebare: „Spune-mi: când Dumnezeu privește o persoană homosexuală, susține existența acestei persoane cu dragoste sau respinge și condamnă această persoană?” Trebuie să luăm întotdeauna în considerare persoana. Aici intrăm în misterul ființei umane. În viață, Dumnezeu însoțește persoanele și trebuie să le însoțim, pornind de la situația lor. Este necesar să îi însoțim cu milă. —American Magazine, 30 septembrie 2013, americamagazine.org

Această frază privind nejudecarea în Evanghelia după Luca este precedată de cuvintele: „Fii milostiv, precum Tatăl tău ceresc este milostiv”. Sfântul Părinte ne învață că, a nu judeca înseamnă a nu judeca starea inimii sau sufletului altuia. Nu înseamnă că nu ar trebui să judecăm acțiunile altuia dacă acestea sunt în mod obiectiv corecte sau greșite.

 

PRIMUL VICAR

În timp ce putem determina în mod obiectiv dacă o acțiune este contrară legii naturale sau morale „ghidate de învățătura autoritară a Bisericii”. ^[5]cf. CVC, n. 1785 numai Dumnezeu poate determina în cele din urmă culpabilitatea unei persoane în acțiunile sale, deoarece numai El „Privește în inimă”. ^[6]cf. 1 Sam 16: 7 Iar culpabilitatea unei persoane este determinată de gradul în care o urmăresc conştiinţă. Astfel, chiar înainte de vocea morală a Bisericii ...

Conștiința este vicarul aborigen al lui Hristos ... Omul are dreptul să acționeze în conștiință și în libertate, astfel încât să ia personal decizii morale.-Catehismul Bisericii Catolice, nu. 1778

Astfel, conștiința unui om este arbitrul rațiunii sale, „mesagerul Lui, care, atât în ​​natură, cât și în har, ne vorbește în spatele unui voal și ne învață și ne conduce prin reprezentanții Săi”. ^[7]Cardinalul John Henry Newman, „Scrisoare către ducele de Norfolk”, V, Anumite dificultăți resimțite de anglicani în Învățătura Catolică II Astfel, în Ziua Judecății, „Dumnezeu va judeca” ^[8]cf. Evrei 13:4 noi în funcție de modul în care am răspuns la vocea Lui vorbind în conștiința noastră și legea Sa scrisă în inimile noastre. Astfel, niciun om nu are dreptul să judece vina interioară a altuia.

Dar fiecare om are datoria Informa conștiința lui ...

 

AL DOILEA VICAR

Și acolo intră „al doilea” vicar, Papa care, în comuniune cu episcopii Bisericii, a fost dat ca „lumină lumii”, o lumină pentru noi conștiințe. Isus a însărcinat în mod explicit Bisericii să nu boteze și să facă ucenici, ci să intre „Toate națiunile ... învățându-le să respecte tot ce ți-am poruncit”. ^[9]cf. 28: 20 Prin urmare…

Bisericii îi aparține dreptul de a anunța întotdeauna și pretutindeni principiile morale, inclusiv cele referitoare la ordinea socială și la faceți judecăți cu privire la orice problemă umană în măsura în care acestea sunt cerute de drepturile fundamentale ale persoanei umane sau de salvarea sufletelor. -Catehismul Bisericii Catolice, nu. 2246

Deoarece misiunea Bisericii este comandată divin, fiecare persoană va fi judecată în funcție de răspunsul său la Cuvânt, întrucât „În formarea conștiinței, Cuvântul lui Dumnezeu este lumina pentru calea noastră ...” ^[10]Catehismul Bisericii Catolice, nu. 1785 Prin urmare:

Conștiința trebuie să fie informată și judecata morală luminată. -Catehismul Bisericii Catolice, nu. 1783

Cu toate acestea, trebuie să ne plecăm în fața demnității și a libertății altora, întrucât numai Dumnezeu știe cu certitudine gradul în care s-a format conștiința altuia, înțelegerea, cunoașterea și capacitatea lor și, astfel, culpabilitatea în luarea deciziilor morale.

Ignorarea lui Hristos și a Evangheliei sale, un exemplu rău dat de alții, aservirea pasiunilor, afirmarea unei noțiuni greșite de autonomie a conștiinței, respingerea autorității Bisericii și a învățăturii ei, lipsa convertirii și a carității: acestea pot fi la sursă a erorilor de judecată în conduita morală. -Catehismul Bisericii Catolice, nu. 1792

 

SE JUDECĂ PE GRAD

Dar acest lucru ne aduce înapoi la primul nostru exemplu în care, în mod clar, a fost corect să pronunțăm judecata pe hoțul de poșetă. Deci, când putem și ar trebui să vorbim personal împotriva imoralității?

Răspunsul este că cuvintele noastre trebuie să fie guvernate de iubire, iar dragostea ne învață pe rând. Așa cum Dumnezeu s-a mișcat cu câteva grade de-a lungul istoriei mântuirii pentru a dezvălui atât natura păcătoasă a omului, cât și Milostivirea Sa Divină, tot așa, revelația adevărului trebuie transmisă altora, guvernată de iubire și milă. Factorii care determină obligația noastră personală de a efectua lucrarea spirituală a îndurării în corectarea altuia depinde de relație.

Pe de o parte, Biserica proclamă cu îndrăzneală și fără echivoc lumii „credință și morală” lumii prin intermediul exercitarea extraordinară și obișnuită a Magisteriului, fie prin documente oficiale, fie prin predare publică. Acest lucru este asemănător cu Moise care coboară Mt. Sinai și citind pur și simplu cele Zece Porunci tuturor oamenilor, sau Iisus anunțând public: „Pocăiți-vă și credeți Vestea Bună”. ^[11]Mc 1:15

Dar când vine vorba de a se adresa personal persoanelor cu privire la comportamentul lor moral, Isus și, mai târziu, apostolii, au rezervat cuvinte și judecăți mai directe pentru cei cu care începeau să construiască sau care deja construiseră relații cu.

De ce ar trebui să judec judecătorii din afară? Nu este treaba ta să judeci pe cei dinăuntru? Dumnezeu îi va judeca pe cei de afară. (1 Cor 5:12)

Isus a fost întotdeauna foarte blând cu cei care au fost prinși în păcat, în special cu cei care erau ignoranți ai Evangheliei. El i-a căutat și, mai degrabă decât să le condamne comportamentul, i-a invitat la ceva mai bun: „Du-te și nu mai păcătui…. urmați-mă." ^[12]cf. Ioan 8:11; Matei 9: 9 Dar când Iisus s-a ocupat de cei pe care El i-a cunoscut că au avut o relație cu Dumnezeu, El a început să-i corecteze, așa cum a făcut de nenumărate ori cu apostolii.

Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, du-te și spune-i vina lui, între tine și el singur ... (Mat 18:15)

La rândul lor, apostolii și-au corectat turmele prin scrisori către biserici sau personal.

Fraților, chiar dacă o persoană este prinsă într-o oarecare transgresiune, voi care sunteți spirituali ar trebui să o corectați pe aceasta cu un spirit blând, uitându-vă la voi înșivă, astfel încât să de asemenea, nu poate fi tentat. (Gal 6: 1)

Și când a existat ipocrizie, abuz, imoralitate și învățătură falsă în biserici, în special în rândul conducerii, atât Isus, cât și apostolii au recurs la un limbaj puternic, chiar la excomunicare. ^[13]cf. 1 Corinteni 5: 1-5, Matei 18:17 Ei au făcut judecăți rapide atunci când era clar că păcătosul acționa împotriva conștiinței sale informate în detrimentul sufletului său, scandal pentru trupul lui Hristos și ispită pentru cei slabi. ^[14]cf. Mc 9:42

Nu mai judeca după aparențe, ci judecă cu dreptate. (Ioan 7:24)

Dar când vine vorba de greșelile zilnice provenite din slăbiciunea umană, mai degrabă decât să judecăm sau să condamnăm pe altul, ar trebui să „purtăm poverile celuilalt” ^[15]cf. Gal 6: 2 și roagă-te pentru ei ...

Dacă cineva își vede fratele păcătos, dacă păcatul nu este mortal, el trebuie să se roage lui Dumnezeu și îi va da viață. (1 Ioan 5:16)

Trebuie să scoatem mai întâi buștenii din propriul nostru ochi înainte de a scoate pata de la frații noștri, „Căci după standardul prin care judeci pe altul te condamni pe tine însuți, întrucât tu, judecătorul, faci aceleași lucruri.” ^[16]cf. Rom 2: 1

Ceea ce nu putem schimba în noi înșine sau în ceilalți ar trebui să suportăm cu răbdare până când Dumnezeu nu dorește să fie altfel ... Fă-te rău pentru a fi răbdători în a purta greșelile și slăbiciunile altora, că și tu ai multe defecte pe care alții trebuie să le suporte ... — Thomas à Kempis, Imitația lui Hristos, William C. Creasy, p. 44-45

Și deci, cine sunt eu să judec? Este datoria mea să le arăt celorlalți calea către viața veșnică prin cuvintele și acțiunile mele, spunând adevărul în dragoste. Dar este datoria lui Dumnezeu să judece cine este demn de acea viață și cine nu.

Iubirea, de fapt, îi împinge pe urmașii lui Hristos să vestească tuturor oamenilor adevărul care mântuiește. Dar trebuie să facem distincția între eroare (care trebuie întotdeauna respinsă) și persoana care greșește, care nu își pierde niciodată demnitatea de persoană, chiar dacă se zbate în mijlocul unor idei religioase false sau inadecvate. Numai Dumnezeu este judecătorul și cercetătorul inimilor; ne interzice să judecăm vinovăția interioară a altora. - Vatican II, Gaudium et spes, 28