L'Anima Paralizzata

 

sò tempi quandu e prove sò cusì intense, tentazioni cusì feroci, emozioni cusì impegnate, chì u ricordu hè assai difficiule. Vogliu pregà, ma a mo mente gira; Vogliu ripusà, ma u mo corpu hè in furia; Vogliu crede, ma a mo anima lotta cù mille dubbi. A volte, sò momenti di guerra spirituale-un attaccu da u nemicu per scuragisce è cunduce l'anima in u peccatu è in l'addisperu ... ma permessu quantunque da Diu di permette à l'anima di vede a so debolezza è u so bisognu constante di ellu, è cusì avvicinassi à a Fonte di a so forza.

U tardu Fr. George Kosicki, unu di i "missiavi" di fà cunnosce u missaghju di a Divina Misericordia chì hè statu rivelatu à Santa Faustina, m'hà mandatu un prugettu di u so libru putente, Arma di Faustina, prima di more. Fr. George identifica l'esperienze di attaccu spirituale attraversu Santa Faustina:

Attacchi infundati, aversione versu certe surelle, depressione, tentazioni, immagini strane, ùn si pudianu ricurdà à a preghera, cunfusione, ùn pudianu pensà, dolore stranu, è piense. — Fr. George Kosicki, Arma di Faustina

Identifica ancu alcuni di i so "attacchi" cum'è "un cuncertu" di mal di testa ... fatica, mente in deriva, testa "zombie", attacchi di sonnolenza durante a preghiera, schema di sonnu irregulare, in più di dubbi, oppressione, ansietà, è inchietassi. '

À tempi cusì, ùn pudemu micca identificà ci cù i santi. Ùn pudemu micca figuracci cum'è i cumpagni stretti di Ghjesù cum'è Ghjuvanni o Petru; ci sentimu ancu più indegnu chè a donna adultera o emorragia chì l'hà toccu; ùn ci simu mancu capaci di parlà cun ellu cum'è i leprosi o u cecu di Betsaida. Ci sò i tempi quandu ci sentimu simpliciamente paralizatu.

 

I CINCINU PARALITI

In a paràbula di u paraliticu, chì hè statu calatu à i pedi di Ghjesù attraversu u tettu, l'omu malatu ùn dice nunda. Assumemu ch'ellu vole esse guaritu, ma di sicuru, ùn hà avutu u pudere ancu di purtà si à i pedi di Cristu. Era soiu amici chì u purtonu davanti à a faccia di a Misericordia.

Un altru "paraliticu" era a figliola di Ghjairu. Era morta. Ancu se Ghjesù hà dettu: "Chì i zitelli veninu à mè", ùn pudia micca. Mentre Jarius parlava, hè morta ... è cusì Ghjesù andò versu ella è l'arrizzò da i morti.

Làzaru era ancu mortu. Dopu chì Cristu u fece risuscità, Làzaru surtì da a so tomba in vita è liatu in fasce funerali. Ghjesù hà urdinatu à l'amichi è a famiglia riuniti di caccià i panni funerarii.

U servitore di u centurione era ancu un "paraliticu" chì era vicinu à a morte, troppu malatu per vene à Ghjesù stessu. Ma mancu u centurione ùn si hè cunsideratu degnu di fà entre à Ghjesù in casa soia, dumandendu à u Signore di dì solu una parolla di guarigione. Ghjesù hà fattu, è u servitore hè statu guaritu.

È po ci hè u "bonu latru" chì era ancu un "paraliticu", e mani è i pedi inchjudati à a Croce.

 

I "AMICI" DI U PARALITICU

In ognunu di questi esempi, ci hè un "amicu" chì porta l'ànima paralizzata in a presenza di Ghjesù. In u primu casu, l'aiutanti chì anu calatu u paraliticu attraversu u tettu sò un simbulu di u sacerdoziu. Attraversu a Cunfessione Sacramentale, vene à u prete "cum'è eiu sò", è ellu, raprisentendu à Ghjesù, mi mette davanti à u Babbu chì poi pronuncia, cum'è Cristu hà fattu à u paraliticu:

Zitellu, i to piccati sò perdonati ... (Marcu 2: 5)

Giaire rapprisenta tutte quelle persone chì preganu è intercedenu per noi, cumprese quelle chì ùn avemu mai incontratu. Ogni ghjornu, in e messe dite in u mondu sanu, i fideli preganu: "... E dumandu à a Beata Vergine Maria, à tutti l'angeli è santi, è voi i mo fratelli è surelle di pregà per mè à u Signore u nostru Diu"

Un altru anghjulu hè ghjuntu è hè statu à l'altare, tenendu un incensieru d'oru. Hè statu datu una grande quantità di incensu da offre, cù e preghere di tutti i santi, nantu à l'altare d'oru chì era davanti à u tronu. U fume di l'incensu cù e preghere di i santi si cullonu davanti à Diu da a manu di l'angelu. (Rev 8: 3-4)

Sò e so prighere chì portanu quelli mumenti improvvisi di grazia quandu Ghjesù vene à noi quandu ùn pudemu micca parè vene ellu. À quelli chì preganu è intercedenu, soprattuttu per i so cari chì sò alluntanati da a fede, Ghjesù li dice cum'è Ghjàru:

Ùn àbbia paura; solu avè fede. (Mc 5:36)

In quantu à quelli di noi chì sò paralizati, cusì indebuliti è distraiti cum'è a figliola di Giairo, ùn basta chè esse attenti à e parolle di Ghjesù chì veneranu, in una forma o in un'altra, è ùn li ricusate micca per orgogliu o autocompassione:

"Perchè sta cumbugliu è u pienu? U zitellu ùn hè micca mortu ma addurmintatu ... A zitellina, a vi dicu, alzate! .. »[Ghjesù] hà dettu ch'ella li devia dà qualcosa da manghjà. (Ml 5:39. 41, 43)

Questu hè, Ghjesù dice à l'ànima paralizzata:

Perchè tuttu stu cumbugliu è pienghje cum'è se site persu? Ùn sò micca u Bon Pastore chì hè venutu precisamente per e pecure perse? È eccu IU SONU! Ùn site micca mortu se a VITA vi hà trovu; ùn site micca persu se a STRADA hè ghjunta à voi; ùn site micca mutu se a VERITÀ vi parla. Arrìzzati, anima, piglia a to matta è marchja!

Una volta, in un tempu di disperazione, mi sò lagnatu à u Signore: «Sò cum'è un arburu mortu, chì ancu se piantatu da un fiume chì scorre, ùn sò micca capaci di tirà l'acqua in l'anima. Stò mortu, immutatu, senza fruttu. Cumu ùn possu micca crede chì sò dannatu? " A risposta hè stata stupente - è mi hà svegliatu:

Sì dannatu sì ùn riesci micca à fidà si di a Mia buntà. Ùn hè micca per voi di determinà i tempi o e stagioni quandu l'arburu darà fruttu. Ùn ghjudicatevi micca, ma fermate continuamente in a Mia misericordia.

Dopu ci hè Làzaru. Ancu risuscitatu da i morti, era sempre liatu da i panni di a morte. Riprisenta l'anima cristiana chì hè salvata - risuscitata per una nova vita - ma hè sempre pisata da u peccatu è l'attaccamentu, da "... l'ansietà mundiale è l'attrazione di e ricchezze [chì] soffocanu a parolla è ùn porta micca frutti»(Matt 13:22). Una tale anima cammina in u bughju, ghjè per quessa, Ghjesù disse:

Se unu cammina durante u ghjornu, ùn inciampa, perchè vede a luce di stu mondu. Ma se unu cammina di notte, inciampa, perchè a luce ùn hè micca in ellu. (Ghjuvanni 11: 9-10)

Un tali paraliticu dipende da mezi fora di sè per liberallu da a presa letale di u peccatu. E Sacre Scritture, un direttore spirituale, l'insignamenti di i Santi, e parolle di un Cunfessore sàviu, o parolle di cunniscenza da un fratellu o una surella ... Queste sò quelle parolle di a verità chì portanu a vita è a capacità di mette nantu à un novu modu. Parolle chì u liberarianu se hè abbastanza sàviu è umile
per ubbidì à i so cunsiglii.

Sò a risurrezzione è a vita; quellu chì crede in mè, ancu s'ellu more, camperà, è quellu chì vive è crede in mè ùn more mai. (Ghjuvanni 11: 25-26)

Videndu una tale anima intrappulata in i so desideri velenosi, Ghjesù ùn hè cummossu micca à a cundanna ma à a cumpassione. À a tomba di Làzaru, e Scritture dicenu:

Ghjesù pianse. (Ghjuvanni 11:35)

U servitore di u centurione era un altru tipu di paraliticu, incapace di scuntrà u Signore in strada per via di a so malatia. Allora u centurione ghjunse in u so nome à Ghjesù, dicendu:

Signore, ùn vi fate micca fastidiu, perchè ùn sò micca degnu d'avè intrutu sottu à u mo tettu. Dunque, ùn aghju micca cunsideratu me stessu degnu di vene à voi; ma dite a parolla è lasciate guarì u mo servitore. (Luke 7: 6-7)

Questa hè a stessa preghiera chì dicemu prima di riceve a Santa Comunione. Quandu preghemu sta preghiera da u core, cù a stessa umiltà è fiducia di u centurione, Ghjesù vene ellu stessu - corpu, sangue, anima è spiritu - à l'anima paralizzata, dicendu:

A vi dicu, mancu in Israele aghju trovu una tale fede. (Lc 7: 9)

Tali parolle ponu parè fora di locu per l'ànima paralizzata chì, cusì colpita in a so cundizione spirituale, si sente cum'è Madre Teresa hà fattu una volta:

U postu di Diu in a mo anima hè viotu. Ùn ci hè Diu in mè. Quandu u dulore di a brama hè cusì grande - I solu bramu è bramu di Diu ... è allora hè chì sentu ch'ellu ùn mi vole micca - Ùn ci hè micca - Diu ùn mi vole.  - Mamma Teresa, Veni Da A mo Luce, Brian Kolodiejchuk, MC; pag. 2

Ma Ghjesù hè ghjuntu veramente in l'anima per via di a Santa Eucaristia. Malgradu i so sentimenti, u picculu attu di fede di l'anima paralizzata, chì hè forse a "dimensione di una semente di senape", hà spostatu una muntagna semplicemente aprendu a bocca per riceve u Signore. A so amica, u so "centurione" in questu mumentu hè umiltà:

U mo sacrifiziu, o Diu, hè un spiritu cuntritondu; un core contritu è ​​umiliatu, O Diu, ùn ti ne scurderà micca. (Salmu 51:19)

Ùn duverebbe dubità ch'ellu hè ghjuntu, perchè u sente quì nantu à a so lingua in u travestimentu di Pane è Vinu. Hè solu bisognu à mantene u so core umile è apertu, è u Signore hà da "cenà" cun ella sottu à u tettu di u so core (cf. Rev 3:20).

È infine, ci hè u "bonu latru". Quale era l '"amicu" chì hà purtatu stu poveru paraliticu à Ghjesù? Suffrendu. Ch'ella sia una suffrenza purtata da noi stessi o da l'altri, a suffrenza ci pò lascià in un statu di impotenza assoluta. U "cattivu latru" hà ricusatu di lascià a suffrenza purificallu, accecandu cusì di ricunnosce à Ghjesù in mezu à questu. Ma u "bon latru" hà ricunnisciutu ch'ellu era micca innocenti è chì i chiodi è u legnu chì u ligavanu eranu un mezu per fà penitenza, per accettà tranquillamente a vuluntà di Diu in u disgraziatu travestimentu di a suffrenza. Hè in questu abbandunamentu ch'ellu ricunnosce u visu di Diu, ghjustu accantu à ellu.

Questu hè quellu chì aghju appruvatu: l'omu umile è rottu chì tremula à a mo parolla ... u Signore ascolta i bisognosi è ùn respinge i so servitori in e so catene. (Is 66: 2; Ps 69:34)

Ghjè in questa impotenza chì supplicò à Ghjesù di ricurdassi di ellu quandu intrì in u so regnu. E in parolle chì duverebbenu dà u più grande peccatore - chjinatu nantu à u lettu ch'ellu hà fattu da a so propria ribellione - u più grande di speranza, Ghjesù rispose:

Amen, a vi dicu, oghje sarete cun mè in Paradisu. (Luke 23:43)

 

A STRADA DI AVANZÀ

In ognunu di sti casi, u paraliticu si hè alzatu è hà marchjatu torna, cumpresu u bonu ladrone chì, dopu avè compiu u so viaghju per a valle di a bughjura, hà marchjatu trà i verdi pasculi di u paradisu.

A vi dicu, alzate, pigliate a to matta, è vai in casa. (Mk 2:11)

A casa per noi hè simplicemente a vulintà di Diu. Mentre pudemu passà periodi di paralisi di tantu in tantu, ancu se ùn pudemu micca arricurdamu noi stessi, pudemu sempre sceglie di stà in a vuluntà di Diu. Pudemu ancu compie u duvere di u mumentu ancu se una guerra stalla in e nostre anime. Perchè u so "ghjugnu hè faciule è u pesu hè leggeru". È pudemu cunfidassi nantu à quelli "amici" chì Diu ci manderà in u nostru mumentu di bisognu.

Ci era un sestu paraliticu. Era Ghjesù stessu. À l'ora di a so agunia, era "paralizatu" in a so natura umana, per dì cusì, da a tristezza è a paura di u caminu chì li stava davanti.

"A mo ànima hè trista, ancu finu à a morte ..." Era in tale agunia è pricava cun fervore chì u so sudore diventò cum'è gocce di sangue chì cascanu in terra. (Mt 26:38; Lc 22:44)

Durante questa agunia, un "amicu" hè statu ancu mandatu per ellu:

... per rinfurzallu un anghjulu da u celu li hè apparsu. (Lc 22:43)

Ghjesù pricava,

Abba, Babbu, tutte e cose sò pussibule per voi. Piglia mi sta cuppa, ma micca ciò ch'e vuleraghju ma ciò chì tù voli. (Mk 14:36)

Cù questu, Ghjesù s'arrizzò è cammina in silenziu u percorsu di a vulintà di u Babbu. L'anima paralitica pò amparà da questu. Quandu simu stanchi, impauriti, è in perdita di parolle in a secchezza di a preghera, basta à restà simpliciamente in a vulintà di u Babbu in u prucessu. Basta à beie in silenziu da u calice di a suffrenza cù a fede zitellina di Ghjesù:

Se tenete i mo cumandamenti, resterete in u mo amore, cum'è aghju tenutu i cumandamenti di u Babbu è stà in u so amore. (Ghjuvanni 15:10)

 

Publicatu per a prima volta l'11 di nuvembre di u 2010. 

 

LETTURA IN CORSO

Pace in Presenza, Micca Assenza

Su soffre, Mare Mare

Paralizzata

Una seria di scritti chì trattanu di a paura: Paralizatu da a paura



 

Print Friendly, PDF è Email
Posted in Home, SPIRITUALITÀ.

Comments sò chjusi.