Cine este salvat? Partea I

 

 

CAN o simți? Poți să-l vezi? Există un nor de confuzie care coboară asupra lumii și chiar a sectoarelor Bisericii, care ascunde ceea ce este adevărata mântuire. Chiar și catolicii încep să pună la îndoială absolutele morale și dacă Biserica este pur și simplu intolerantă - o instituție în vârstă care a rămas în spatele ultimelor progrese în psihologie, biologie și umanism. Aceasta generează ceea ce Benedict al XVI-lea a numit o „toleranță negativă” prin care, de dragul „a nu ofensa pe nimeni”, orice este considerat „jignitor” este abolit. Dar astăzi, ceea ce este de fapt determinat a fi ofensator nu mai are rădăcini în legea morală naturală, ci este condus, spune Benedict, ci de „relativism, adică lăsându-se aruncat și„ măturat de fiecare vânt de învățătură ””. ^[1]Cardinalul Ratzinger, omilia pre-conclavă, 18 aprilie 2005 și anume, orice este „politic corect." Și, astfel,

Se răspândește o nouă intoleranță, asta este destul de evident. Există standarde bine stabilite de gândire care ar trebui să fie impuse tuturor... Cu asta, practic, experimentăm abolirea toleranței... o religie abstractă, negativă este transformată într-un standard tiranic pe care trebuie să-l urmeze toată lumea. — PAPA BENDICT al XVI-lea, Lumina lumii, O conversație cu Peter Seewald, p. 52

Pericolul, în mod ironic, este că oamenii nu mai văd pericolul. Realitățile păcatului, eternității, Raiului, Iadului, consecințele, responsabilitățile etc. sunt rar învățate și, dacă sunt, sunt minimalizate sau injectate cu speranțe false - cum ar fi noutatea că Iadul, într-o zi, va fi gol și că toată lumea va în cele din urmă să fie în Rai (vezi Iadul este real). Cealaltă parte a monedei este o reacție exagerată la acest relativism moral prin care unii comentatori catolici consideră că nicio conversație nu este completă fără un avertisment sever pentru ascultătorii lor că vor fi blestemați dacă nu se pocăiesc. Astfel, atât mila, cât și dreptatea lui Dumnezeu sunt pătate.

Intenția mea aici este să vă las cu o reprezentare cât mai clară, echilibrată și adevărată a cine și cum este cineva mântuit conform Scripturii și Tradiției Sacre. Voi face acest lucru contrastând interpretarea Scripturii făcută de relativist predominant și apoi voi oferi învățătura autentică și constantă a Bisericii Catolice.

 

CINE ESTE SALVAT?

I. Act de voință, act de credință

In Evanghelia de astăzi, citim pasajul frumos al unui păstor care își părăsește întreaga turmă pentru a salva o „oaie pierdută”. Când o găsește, o pune pe umerii Săi, se întoarce acasă și sărbătorește cu ai lui vecini si prieteni. Interpretarea relativistului este că Dumnezeu primește și primește în casa Sa fiecare „oaie pierdută”, indiferent cine sunt sau ce au făcut, și că toată lumea ajunge în cele din urmă în Rai. Acum, aruncați o privire mai atentă la acest pasaj și la ce spune Păstorul cel Bun vecinilor săi la întoarcerea acasă:

Bucură-te cu mine pentru că mi-am găsit oaia pierdută. Vă spun că, în același fel, va fi mai multă bucurie în cer pentru un păcătos care se pocăiește decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți care nu au nevoie de pocăință. (Luca 16:6-7)

Oaia pierdută este „găsită”, nu numai pentru că Păstorul a mers să o caute, ci pentru că oaia a fost dispus a se intoarce acasa. Acea „întoarcere” voită în acest pasaj este desemnată ca „păcătos care se pocăiește”.

Maxima:  Dumnezeu caută fiecare suflet „pierdut” de pe pământ. Condiția de întoarcere acasă în brațele Mântuitorului este un act de voință care se îndepărtează de păcat și se încredințează Bunului Păstor.

 

II. Lăsând trecutul în urmă

Iată o pildă contrastantă prin care protagonistul principal nu merge în căutarea „pierdutului”. În povestea fiului risipitor, tatăl îl lasă pe băiatul său să aleagă să plece de acasă pentru a se răsfăța într-o viață păcătoasă. plăceri. Tatăl nu îl caută, ci mai degrabă îi permite băiatului să-și exercite libertatea care, paradoxal, îl duce în sclavie. La sfârșitul acestei pilde, când băiatul își începe drumul spre casă, tatăl aleargă la el și îl îmbrățișează. Relatistul spune că aceasta este dovada că Dumnezeu nu condamnă și nu exclude pe nimeni.

O privire mai atentă la această pildă dezvăluie două lucruri. Băiatul nu poate experimenta dragostea și mila tatălui până când acesta decide să-și lase trecutul în urmă. În al doilea rând, băiatul nu este îmbrăcat într-un halat nou, sandale noi și un inel pentru deget până la isi marturiseste vina:

Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău.” (Luca 15:21)

Dacă ne recunoaștem păcatele, El este credincios și drept și ne va ierta păcatele și ne va curăța de orice greșeală... De aceea, mărturisiți-vă păcatele unii altora și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați... ( 1 Ioan 1:9, Iacov 5:16)

Mărturisesc cui? Pentru cei cu autoritate a ierta păcatul: apostolii și urmașii lor cărora Isus le-a spus:

cărora le ierți păcatele, le sunt iertate și ale căror păcate le ții vor fi reținute... (Ioan 20:23)

Maxima: Venim în Casa Tatălui atunci când alegem să lăsăm în urmă acel păcat care ne desparte de El. Ne îmbrăcăm din nou în sfințenie atunci când ne mărturisim păcatele celor care au autoritatea de a le absolvi.

 

III. Nu condamnat, dar nu tolerat

Isus a coborât mâna în țărână și a ridicat în picioare o femeie prinsă în adulter. Cuvintele lui erau simple:

Nici eu nu te condamn. Du-te și de acum nu mai păcătui. (Ioan 8:11)

Relatistul spune că aceasta este dovada că Isus nu condamnă oamenii care trăiesc, de exemplu, în stiluri de viață „alternative”, cum ar fi o relație homosexuală activă sau cei care conviețuiesc înainte de căsătorie. Deși este adevărat că Isus nu a venit să-l condamne pe păcătos, asta nu înseamnă că păcătoșii nu se condamnă pe ei înșiși. Cum? Prin, după ce a primit mila lui Dumnezeu, continuând în mod deliberat în păcat. În propriile cuvinte ale lui Hristos:

Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume pentru a osândi lumea, ci pentru ca lumea să fie mântuită prin El... Oricine crede în Fiul are viață veșnică, dar cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne asupra lui. (Ioan 3:17, 36)

Maxima: Oricât de groaznic ar fi un păcat sau un păcătos, dacă ne pocăim și „Nu mai păcătui”, avem viață veșnică în Dumnezeu.

 

IV. Toți sunt invitați, dar nu toți sunt bineveniți

In Evanghelia de marti, Isus descrie Împărăția lui Dumnezeu ca pe un banchet. Se trimit invitații (poporului evreu), dar puțini răspund. Și astfel, mesageri sunt trimiși în lung și în lat pentru a invita pe absolut toată lumea la masa Maestrului.

Ieșiți pe drumuri și garduri vii și faceți oameni să intre, ca să se umple casa mea. (Luca 14:23)

Relatistul ar spune că aceasta este o dovadă că nimeni nu este exclus de la Liturghie și Împărtășanie, cu atât mai puțin Împărăția lui Dumnezeu și că toate religiile sunt egale. Ceea ce contează cu adevărat este că ne „apărăm”, într-un fel sau altul. Cu toate acestea, în versiunea sinoptică a acestei Evanghelii, citim un alt detaliu crucial:

… când regele a intrat să se uite la oaspeți, a văzut acolo un bărbat care nu avea haină de nuntă; iar el i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? (Matei 22-11-12)

Oaspetele a fost apoi îndepărtat cu forță. Ce este această haină de mireasă și de ce este atât de importantă?

Veșmântul alb simbolizează faptul că cel botezat s-a „îmbrăcat cu Hristos”, a înviat împreună cu Hristos... Devenind un copil al lui Dumnezeu îmbrăcat cu haina de nuntă, neofitul este admis „la cina nunții Mielului” [Euharistie]. -Catehismul Bisericii Catolice, n. 1243-1244

Botezul este, deci, condiția prealabilă pentru intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Este Sacramentul care ne spală tot păcatul și ne unește, ca dar gratuit al harului lui Dumnezeu, cu trupul mistic al lui Hristos pentru a ne împărtăși din Trupul lui Hristos. Chiar si atunci, păcatul de moarte poate anula acest dar și ne poate exclude de la Banchet, de fapt, scoțându-și haina de botez.

Păcatul mortal este o posibilitate radicală a libertății umane, la fel ca și iubirea în sine. Aceasta are ca rezultat pierderea carității și lipsirea harului sfințitor, adică a stării de har. Dacă nu este răscumpărată prin pocăință și iertarea lui Dumnezeu, ea provoacă excluderea din împărăția lui Hristos și moartea veșnică a iadului, deoarece libertatea noastră are puterea de a face alegeri pentru totdeauna, fără să se întoarcă înapoi. -Catehismul Bisericii Catolice, n. 1861

Maxima: Fiecare persoană de pe pământ este invitată să accepte darul gratuit al mântuirii veșnice oferit de Dumnezeu, dobândit prin Botez și asigurat prin Taina Reconcilierii în cazul în care un suflet căde din har.

 

V. Numele spune totul

Conform Scripturii, "Dumnezeu este iubire." Prin urmare, spune relativistul, Dumnezeu nu ar judeca sau condamna pe nimeni, cu atât mai puțin să-i arunce în Iad. Cu toate acestea, așa cum am explicat mai sus, ne blestemăm pe noi înșine refuzând să treacă peste Podul Mântuirii (Crucea), extins până la noi prin Sacramente tocmai în virtutea marii iubiri a lui Dumnezeu.

Asta și Dumnezeu are și alte nume, mai presus de toate: Isus Hristos.

Ea va naște un fiu și tu îi vei pune numele Iisus, pentru că el își va salva poporul de păcatele lor. (Matei 1:21)

Numele Isus înseamnă „Mântuitorul”.^[2]Sfântul Pius al X-lea, Catehism, nu. 5 El a venit tocmai pentru a ne salva de păcat. Este o contradicție, deci, să spunem că cineva poate rămâne în păcat de moarte și totuși pretinde că este mântuit.

Maxima: Isus a venit să ne salveze de păcatele noastre. Astfel, păcătosul este mântuit doar dacă îl lasă pe Isus să-i salveze, ceea ce se realizează prin credință, care deschide porțile harului sfințitor.^[3]cf. Efeseni 2:8

 

LENT LA MÂNIE, BOGAT ÎN MILA

Pe scurt, Dumnezeu...

… dorește ca toți să fie mântuiți și să ajungă la cunoașterea adevărului. (1 Timotei 2:4)

Toți sunt invitați – dar este în condițiile lui Dumnezeu (El ne-a creat; cum ne mântuiește, deci, este prerogativa Lui). Întregul plan de mântuire este ca Hristos să unească toată creația în Sine – o unire care a fost distrusă de păcatul originar în Grădina Edenului.^[4]cf. Efeseni 1:10 Dar pentru a fi uniți cu Dumnezeu – care este definiția fericirii – trebuie să devenim „sfânt precum Dumnezeu este sfânt” ^[5]cf. 1 Petru 1:16 întrucât este imposibil ca Dumnezeu să unească cu Sine ceva necurat. Aceasta este lucrarea de sfințire a harului din noi, care este finalizată prin cooperarea noastră atunci când „Pocăiți-vă și credeți în vestea bună” ^[6]cf. Filipeni 1:6, Marcu 1:15 (sau completat în purgatoriu pentru cei care mor în stare de har, dar nu sunt încă „curat de inimă”— condiția necesară pentru a „Vezi pe Dumnezeu” [cf. Matei 5:8]).

Isus nu vrea să ne fie frică de El. De nenumărate ori, El întinde mâna către păcătos exact când se află în starea de păcat, ca și cum ar spune: „Nu am venit pentru cei sănătoși, ci pentru cei bolnavi. eu caut pe cei pierduti, nu pe cei deja gasiti. Mi-am vărsat sângele pentru tine, ca să te pot curăți cu el. Te iubesc. Ești a mea. Vino înapoi la mine…"

Dragă cititor, nu lăsați sofismele acestei lumi să vă înșele. Dumnezeu este absolut și, prin urmare, poruncile Sale sunt absolute. Adevărul nu poate fi adevărat astăzi și fals mâine, altfel nu a fost niciodată adevăr de la început. Învățăturile Bisericii Catolice, precum cele despre avort, contracepție, căsătorie, homosexualitate, genderism, abstinență, moderație etc. ne pot provoca și ne pot părea dificile sau contrare uneori. Dar aceste învățături sunt derivate din absolutul Cuvântului lui Dumnezeu și nu numai că pot fi de încredere, ci și de care se poate depinde pentru a aduce viață și bucurie.

Legea Domnului este desăvârșită, înviorând sufletul. Decretul Domnului este demn de încredere, dă înțelepciune celor simpli. Preceptele Domnului sunt drepte, veselind inima. (Psalmul 19:8-9)

Când suntem ascultători, ne arătăm umili, ca niște copii mici. Iar unor ca aceştia, a spus Isus, aparţine Împărăţia lui Dumnezeu.^[7]Matt 19: 4

O, sufletul cufundat în întuneric, nu dispera. Totul nu este încă pierdut. Vino și încrede-te în Dumnezeul tău, care este iubire și milă ... Niciun suflet să nu se teamă să se apropie de Mine, chiar dacă păcatele sale sunt la fel de stacojii ... Nu pot pedepsi nici măcar pe cel mai mare păcătos dacă face apel la compasiunea Mea, ci pe dimpotrivă, îl justific în mila Mea de neînțeles și de neîncercat. - Iisus la Sf. Faustina, Mila divină în sufletul meu, Jurnal, n. 1486, 699, 1146

Ar fi fost un suflet ca un cadavru în descompunere, astfel încât din punct de vedere uman, nu ar exista [speranța] restaurării și totul s-ar pierde deja, nu este așa la Dumnezeu. Miracolul Milostivirii Divine [în spovedanie] reface pe deplin acel suflet. O, cât de nenorociți sunt cei care nu profită de minunea milostivirii lui Dumnezeu! —Isus către Sfânta Faustina despre Taina Reconcilierii, Milostenia divină în sufletul meu, Jurnal, n. 1448

Păcătosul care simte în sine o privare totală de tot ceea ce este sfânt, curat și solemn din cauza păcatului, păcătosul care, în ochii lui, se află într-un întuneric total, separat de speranța mântuirii, de lumina vieții și de comuniunea sfinților, este el însuși prietenul pe care Iisus l-a invitat la cină, cel căruia i s-a cerut să iasă din spatele gardurilor vii, cel care a cerut să fie partener la nunta Sa și moștenitor al lui Dumnezeu ... Cine este sărac, flămând, păcătos, căzut sau ignorant este oaspetele lui Hristos. - Matei săracul, Împărtășania Iubirii, p.93

 

Sunt cei nebotezați blestemati în Iad? Răspunsul acela în Partea II...

 

ÎNTREBĂRI LEGATE

Cine este salvat? Partea a II-a

Celor din Păcatul de moarte

Marele refugiu și portul sigur

Dragostea mea, ai întotdeauna

 

Mark vine la Arlington, Texas în noiembrie 2019!

Faceți clic pe imaginea de mai jos pentru ore și date