Prima dragoste pierdută

OPT cu ani în urmă, am avut o experiență puternică înaintea Sfintei Taine ^[1]cf. Despre Mark unde am simțit că Domnul mi-a cerut să pun misiunea mea de muzică pe al doilea rând și să încep să „privesc” și să „vorbesc” despre lucrurile pe care mi le arăta El. Sub îndrumarea spirituală a oamenilor sfinți și credincioși, am dat „fiatul” meu Domnului. Mi-a fost clar de la bun început că nu trebuia să vorbesc cu propria mea voce, ci vocea autorității consacrate a lui Hristos pe pământ: Magisteriul Bisericii. Căci celor doisprezece apostoli Iisus le-a spus:

Cine te ascultă mă ascultă. (Luca 10:16)

Iar vocea profetică principală în Biserică este cea a biroului lui Petru, Papa. ^[2]cf. Catehismul Bisericii Catolice, n. 1581; cf. Matei 16:18; Ioan 21:17

Motivul pentru care menționez acest lucru se datorează faptului că, luând în considerare tot ceea ce am fost inspirat să scriu, tot ceea ce se întâmplă în lume, tot ceea ce este în inima mea acum (și toate acestea le supun discernământului și judecății Bisericii) cred că pontificat al Papei Francisc este un indicator semnificativ în acest moment al timpului.

În martie 2011, am scris Cele șapte pecete ale revoluției explicând cum parem să fim pe prag de a asista la aceste sigilii ^[3]cf. Apoc. 6:1-17, 8:1 fiind deschis definitiv în vremurile noastre. Nu este nevoie de niciun teolog pentru a recunoaște că conținutul sigiliilor apare zilnic în titlurile noastre: murmurele celui de-al treilea război mondial, ^[4]globalresearch.ca colapsul economic și hiperinflația, ^[5]cf. 2014 și Rise of the Beast sfârşitul erei antibioticelor şi astfel ciuma ^[6]cf. sciencedirect.com; apariția foametei din deteriorarea alimentării noastre prin otrăvire, vreme neregulată, eradicarea albinelor melifere etc. ^[7]cf. wnd.com; iceagenow.info; cf. Zăpadă în Cairo Este greu nu să văd asta timpul pecetelor poate fi asupra noastră.

dar înainte pecețile sunt deschise în Cartea Apocalipsei, Isus dictează șapte scrisori către „cele șapte biserici”. În aceste scrisori, Domnul ia sarcina – nu păgânilor – ci pe cei creștin bisericilor pentru compromisuri, complezență, toleranță față de rău, participare la imoralitate, călceciune și ipocrizie. Poate că ar putea fi rezumat cel mai bine în cuvintele scrisorii către biserica din Efes:

Știu faptele tale, osteneala și răbdarea ta și că nu poți îndura pe cei răi; i-ai pus la încercare pe cei care se numesc apostoli, dar nu sunt, și ai descoperit că sunt niște impostori. Mai mult, ai răbdare și ai suferit pentru numele Meu și nu te-ai obosit. Totuși, țin asta împotriva ta: ai pierdut dragostea pe care ai avut-o la început. Realizează cât de departe ai căzut. Pocăiți-vă și faceți lucrările pe care le-ați făcut la început. Altfel, voi veni la tine și voi scoate sfeșnicul tău de la locul lui, dacă nu te pocăiești. (Apocalipsa 2:1-5)

Aici, Isus se adresează creștinilor credincioși! Ei au un bun simț a ceea ce este bine și rău. Ei observă cu ușurință pastorii care sunt lumești. Ei au suferit persecuții atât din interiorul, cât și din exteriorul Bisericii. Dar… ei au și-au pierdut dragostea pe care o aveau la început.

Acesta este, în esență, ceea ce Papa Francisc spune acum Bisericii...

 

Şapte scrisori, şapte vai

In Partea I a Francisc și Pasiunea viitoare a Bisericii, am examinat intrarea lui Hristos în Ierusalim și modul în care aceasta este paralelă cu primirea Sfântului Părinte până acum. Înțelegeți, comparația nu este atât Isus cu Papa Francisc, cât este Isus și direcția profetică a Bisericii.

După ce Isus a intrat în oraș, a curățat templul și apoi a început să dicteze ucenicilor sapte vai adresată fariseilor și cărturarilor (vezi Matei 23:1-36). Cele șapte scrisori din Apocalipsa erau de asemenea adresate celor „șapte stele”, adică conducătorilor bisericilor; și ca și cele șapte vai, cele șapte litere se adresează în esență aceleiași orbiri spirituale.

Atunci Isus se plânge de Ierusalim; în Apocalipsa, Ioan plânge pentru că nu este nimeni vrednic să deschidă sigiliile.

Si apoi, ce?

Isus își începe discursul despre semnele venirii și încheierii veacului Său. La fel, Ioan este martor la deschiderea celor șapte peceți, care sunt durerile de muncă grea care duc la sfârșitul epocii și la nașterea unei noi ere. ^[8]cf. Dragă Sfinte Părinte ... El vine!

 

PRIMA IUBIRE PIERDUTĂ

Când Isus a intrat în Ierusalim, întreaga cetate s-a cutremurat. La fel, Papa Francisc continuă să zguduie creștinătatea. Dar ținta cea mai neașteptată a criticilor Sfântului Părinte a fost față de elementul „conservator” din Biserică, cei care în general „nu poate tolera pe cei răi; [care] i-au pus la încercare pe cei care se numesc apostoli, dar nu sunt, și au descoperit că sunt niște impostori. Mai mult, [cei care] au răbdare și au suferit pentru numele [al lui Hristos] și nu s-au obosit”. Cu alte cuvinte, cei care nu pot tolera măcelul celor nenăscuți, cei care apără căsătoria tradițională, demnitatea persoanei umane și de multe ori asta cu prețul prieteniilor, familiei, chiar și locurilor de muncă. Ei sunt cei care au perseverat prin liturgii fără viață, omilii slabe și teologie proastă; cei care au ascultat-o ​​pe Maica Domnului, au perseverat prin suferință și au rămas ascultători Magisteriului. 

Și totuși, nu putem auzi cuvintele lui Isus care ni se spun din nou prin Sfântul Părinte?

… ai pierdut dragostea pe care ai avut-o la început. (Apocalipsa 2:4)

Care este prima noastră iubire, sau mai bine zis, care ar trebui să fie? Dragostea noastră de a-L face cunoscut pe Isus printre națiuni, cu orice preț. Acesta a fost focul pe care l-a aprins Rusaliile; acesta a fost focul care i-a condus pe apostoli la martiriile lor; acesta a fost focul care s-a răspândit în toată Europa și Asia și nu numai, convertind regi, transformând națiuni și dând naștere sfinților. După cum a spus Paul al VI-lea,

Nu există evanghelizare adevărată dacă numele, învățătura, viața, promisiunile, împărăția și misterul lui Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu, nu sunt proclamate... —POPUL PAUL VI, Evanghelizarea în lumea modernă, n. 22

Unde este inima evanghelizatoare a Bisericii? O vedem ici și colo, în această mișcare rară sau în acea persoană. Dar putem spune, în ansamblu, că am răspuns la cererea urgentă a lui Ioan Paul al II-lea când a proclamat profetic:

Dumnezeu deschide înaintea Bisericii orizonturile unei omeniri mai pe deplin pregătite pentru semănatul Evangheliei. Simt că a venit momentul să se angajeze toate a energiilor Bisericii către o nouă evanghelizare și către misiune ad gentes. Niciun credincios în Hristos, nicio instituție a Bisericii nu poate evita această îndatorire supremă: de a proclama pe Hristos tuturor oamenilor. -Redemptoris Missio, nu. 3

Noi rostim vreodată numele lui Isus prietenilor și vecinilor noștri? Îi conducem vreodată pe alții la adevărurile Evangheliei? Împărtășim vreodată viața și învățăturile lui Isus? Transmitem vreodată speranțele și promisiunile care vin odată cu o viață trăită și dedicată lui Hristos și Împărăției Sale? Sau ne certăm doar despre probleme morale?

Și eu a trebuit să-mi cercetez sufletul la aceste întrebări. Pentru că aceasta este ceea ce lipsește, în mare, din lucrarea Bisericii de astăzi. Am devenit experți în păstrarea status quo-ului în parohiile noastre! „Nu amesteca oala! Credința este privată! Păstrați totul îngrijit și ordonat!” Într-adevăr? Pe măsură ce lumea continuă să coboare repede în întunericul moral, nu este acesta momentul să ne scoatem sfeșnicul de sub coșul de buchet? Să fie sarea pământului? Să aducă, nu pace, ci sabia iubirii și adevărului?

Mergeți împotriva curentului, împotriva acestei civilizații care ne face atât de mult rău. A intelege? Mergi împotriva curentului: și asta înseamnă să faci zgomot... Vreau mizerie... Vreau necazuri în eparhii! Vreau să văd biserica apropiindu-se de oameni. Vreau să scap de clericalism, de lumesc, de această închidere în noi înșine, în parohiile, școlile sau structurile noastre. Pentru că aceștia trebuie să iasă!... Mergi înainte, rămânând fideli valorilor frumuseții, bunătății și adevărului. —PAPA FRANCIS, philly.com, 27 iulie 2013; Vatican Insider, 28 august 2013

O Biserică care nu iese și nu predică devine pur și simplu un grup civic sau umanitar, a spus el. Este o Biserică care și-a pierdut prima iubire.

 

ÎNAPOI LA ÎNCEPUT

Desigur, nu ar trebui să avem decât mari laude pentru cei care fac voluntariat la centrele catolice de sarcină și în fața clinicilor de avort, sau care implică politicienii și procesul democratic în lupta pentru căsătoria tradițională, respectul pentru demnitatea umană și o societate mai dreaptă și civilizată. . Dar ceea ce spune Papa Francisc acum Bisericii, și uneori în termenii cei mai clari, este că nu putem uita kerygma, „prima vestire” a Evangheliei, prima noastră iubire.

Și așa începe prin a-i chema pe creștini, așa cum a făcut Ioan Paul al II-lea, să-și deschidă larg inimile lui Isus:

Îi invit pe toți creștinii de pretutindeni, chiar în acest moment, la o întâlnire personală reînnoită cu Isus Hristos... —PAPA FRANCIS, Evangelii Gaudium, nu. 3

Nu este exact ceea ce Isus a spus într-una din cele șapte scrisori, din nou, cărora le-a fost adresată Creștini:

Iată, stau la ușă și bat. Dacă cineva îmi aude vocea și deschide ușa, atunci voi intra în casa lui și voi lua masa cu el, iar el cu mine. (Apocalipsa 3:20)

Nu putem da ceea ce nu avem. Alte motive pentru care trebuie să începem cu noi înșine, spune Francisc, sunt pentru că există „creștini ale căror vieți par a postului fără Paști” ^[9]Evangelii Gaudium, nu. 6 iar din cauza mondenitate.

Lumea spirituală, care se ascunde în spatele înfățișării evlaviei și chiar a iubirii față de Biserică, constă în căutarea nu a slavei Domnului, ci a slavei omenești și a bunăstării personale. Pentru aceasta i-a mustrat Domnul pe farisei: „Cum să credeți, care primiți slavă de la unul altul și nu căutați slava care vine de la singurul Dumnezeu?” (Jn 5: 44). Este un mod subtil de a-și căuta „propriile interese, nu cele ale lui Isus Hristos” (Phil 2: 21). —PAPA FRANCIS, Evangelii Gaudium, n. 93

Astfel, el ne reamintește că evanghelizarea este „prima sarcină a Bisericii”, ^[10]Evangelii Gaudium, nu. 15 și că „nu putem aștepta pasiv și calm în clădirile bisericii noastre”. ^[11]Evangelii Gaudium, nu. 15 Sau, așa cum a spus Papa Benedict, „Nu putem accepta cu calm ca restul umanității să cadă din nou în păgânism”. ^[12]Cardinalul Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea), Noua Evanghelizare, Construirea Civilizației Iubirii; Adresă catehiștilor și profesorilor de religie, 12 decembrie 2000

…toți ni se cere să ascultăm chemarea lui de a ieși din propria noastră zonă de confort pentru a ajunge la toate „periferiile” care au nevoie de lumina Evangheliei. —PAPA FRANCIS, Evangelii Gaudium, nu. 20

Aceasta înseamnă că Biserica trebuie sa Schimbați vitezele, spune el, într-o „slujire pastorală în stil misionar” ^[13]Evangelii Gaudium, nu. 35 aceea nu este…

… obsedat de transmiterea dezbinată a unei multitudini de doctrine care să fie impuse cu insistență. Atunci când adoptăm un scop pastoral și un stil misionar care ar ajunge de fapt pe toată lumea, fără excepție sau excludere, mesajul trebuie să se concentreze pe esențial, pe ceea ce este mai frumos, mai măreț, mai atrăgător și, în același timp, mai necesar. Mesajul este simplificat, fără să-și piardă nimic din profunzimea și adevărul și, astfel, devine cu atât mai puternic și mai convingător. — Evangelii Gaudium, nu. 35

Aceasta este kerygma pe care Papa Francisc îl consideră că lipsește și trebuie restaurat urgent:

… prima proclamare trebuie să răsune iar și iar: „Isus Hristos te iubește; și-a dat viața pentru a te salva; iar acum el trăiește alături de tine în fiecare zi pentru a te lumina, întări și elibera.” Această primă proclamare se numește „prima” nu pentru că există la început și poate fi apoi uitată sau înlocuită cu alte lucruri mai importante. Este prima în sens calitativ pentru că este proclamarea principală, cea pe care trebuie să o auzim iar și iar în diferite moduri, cea pe care trebuie să o anunțăm într-un fel sau altul pe parcursul procesului de cateheză, la fiecare nivel și moment. -Evangelii Gaudium, nu. 164

 

ARUNCAREA PAPA PES-BORDA

Dar mulți catolici de azi sunt supărați pentru că Sfântul Părinte nu pune atât de mult accentul pe războiul cultural sau a ajuns la atei și homosexuali, la cei săraci și lipsiți de drepturi de drept, la cei divorțați și recăsătoriți. Catolic. Dar el a făcut acest lucru „fără a pierde nimic” din „profunzimea și adevărul” tradiției noastre catolice, pe care a afirmat-o în repetate rânduri. trebuie sa fi păstrat în întregime. ^[14]cf. Partea I Într-adevăr, unii încep să sune îngrozitor ca fariseii care au vrut ca legea să fie subliniată; care au distilat catolicismul într-o „colecție de interdicții” ^[15]Benedict al XVI-lea; cf. Judecata obiectivă și apologetică repetită; care simt că este scandalos ca Papa să ajungă la periferii într-un asemenea mod care a diminuat demnitatea funcției sale (cum ar fi spălarea picioarelor unei femei musulmane!). Sunt uimit de cât de repede sunt unii catolici gata să-l arunce pe Sfântul Părinte peste bord Barca lui Petru.

Dacă nu suntem atenți, Isus va plânge pentru noi așa cum a făcut Ierusalim.

Să-I cerem Domnului ca... [să nu fim] legaliști curați, ipocriți, ca cărturarii și fariseii... Să nu fim corupți... nici călduiți... ci să fim ca Isus, cu acea râvnă de a căuta oameni, de a vindeca oameni, de a iubi oameni. — PAPA FRANCIS, ncregister.com, 14 ianuarie 2014

Asta nu înseamnă că nu există doar câteva critici cu privire la modul în care Sfântul Părinte a formulat unele lucruri, în special în remarcile sale. Unele dintre acestea m-am ocupat Neînțelegerea lui Francis.

Dar nu putem rata mesajul profetic subiacent. Cele șapte biserici cărora Isus le-a adresat scrisorile Sale nu mai sunt națiuni creștine. Domnul a venit și le-a scos sfeșnicul pentru că nu au ascultat de cuvântul profetic. Hristos ne-a trimis și nouă profeți, precum Sfânta Faustina, Fericitul Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea și, bineînțeles, Sfânta Fecioară Maria. Toți spun aproape același lucru ca Papa Francisc, și aceasta este nevoia de a ne pocăi, de a ne încrede din nou în mila lui Dumnezeu și de a răspândi mesajul tuturor celor din jurul nostru. Ascultăm sau răspundem ca fariseii și cărturarii, ne îngropăm talentele în pământ, facem urechile surde la revelația „privată” și „publică” autentică și refuzăm să-i auzim pe cei care ne provoacă zona de confort?

Ierusalime, Ierusalime, ucizi pe prooroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine. (Matei 23:37)

Întreb, pentru că deschiderea definitivă a sigiliilor se apropie din ce în ce mai mult de această generație cu inima împietrită, pe măsură ce lăsăm mulțumiți și calm vecinii noștri coboară în păgânism – în parte, pentru că le-am spus totul despre drepturile căsătoriei nenăscute și tradiționale, dar nu am reușit să-i aducă într-o întâlnire cu dragostea și mila lui Isus.

... amenințarea judecății ne privește și pe noi, Biserica din Europa, Europa și Occident în general ... Domnul ne strigă de asemenea la urechi cuvintele pe care în Cartea Apocalipsei le adresează Bisericii din Efes: „Dacă vei face nu vă pocăiți, voi veni la voi și vă voi scoate sfeșnicul de la locul său. ” Lumina poate fi, de asemenea, îndepărtată de la noi și facem bine să lăsăm acest avertisment să sune cu toată seriozitatea sa în inimile noastre, în timp ce strigăm către Domnul: „Ajută-ne să ne căim! Dă-ne tuturor harul adevăratei reînnoiri! Nu permiteți luminii voastre să se stingă în mijlocul nostru! Întărește-ne credința, speranța și dragostea, astfel încât să putem aduce roade bune! ” —BENEDICTUL XVI, Deschiderea Omilie, Sinodul Episcopilor, 2 octombrie 2005, Roma.

Cine te ascultă, mă ascultă pe mine. Cine te respinge pe tine, mă respinge pe mine... Căci este timpul ca judecata să înceapă cu casa lui Dumnezeu. (Luca 10:16, 1 Pt 4:17)

 

ÎNTREBĂRI LEGATE

• Ochiul furtunii

• Revelation Iluminare

• După Iluminare

• Avertizări în vânt