Despre recuperarea demnității noastre

Viața este întotdeauna un bine.
Aceasta este o percepție instinctivă și un fapt al experienței,
iar omul este chemat să înțeleagă motivul profund pentru care este așa.
De ce viața este bună?
—POPE ST. Ioan Paul al II-lea,
Evangelium Vitae, 34

CE se întâmplă în mintea oamenilor când cultura lor — a cultura morții — îi informează că viața umană nu este doar de unică folosință, ci aparent un rău existențial al planetei? Ce se întâmplă cu psihicul copiilor și adulților tineri cărora li se spune în mod repetat că sunt doar un produs secundar ale evoluției, că existența lor „suprapopulează” pământul, că „amprenta lor de carbon” distruge planeta? Ce se întâmplă cu persoanele în vârstă sau cu bolnavii când li se spune că problemele lor de sănătate costă „sistemul” prea mult? Ce se întâmplă cu tinerii care sunt încurajați să-și respingă sexul biologic? Ce se întâmplă cu imaginea de sine atunci când valoarea lor este definită, nu de demnitatea lor inerentă, ci de productivitatea lor?

Dacă ceea ce a spus Papa Sfântul Ioan Paul al II-lea este adevărat, că trăim al 12-lea capitol al Cărții Apocalipsa (vezi Dureri de travaliu: depopulare?) — atunci cred că Sfântul Pavel oferă răspunsuri la ceea ce se întâmplă cu oamenii care au fost atât de dezumanizați:

Înțelegeți acest lucru: vor fi vremuri terifiante în ultimele zile. Oamenii vor fi egocentri și iubitori de bani, mândri, trufași, abuzivi, neascultători de părinți, ingrati, nereligiosi, insensibili, implacabili, calomniosi, licențioși, brutali, urăști ce este bine, trădători, nesăbuiți, vanitosi, iubitori de plăcere. mai degrabă decât iubitorii de Dumnezeu, deoarece ei pretind religia, dar neagă puterea acesteia. (2 Tim 3: 1-5)

Oamenii mi se par atât de triști zilele astea. Atât de puțini se poartă cu o „scânteie”. Este ca și cum lumina lui Dumnezeu s-a stins în multe suflete (vezi Lumânarea Mocnită).

… În zone întinse ale lumii, credința este în pericol să moară ca o flacără care nu mai are combustibil. — Scrisoarea Înaltpreasfințitului PAPA BENEDICT al XVI-lea către Tuturor Episcopilor Lumii, 12 martie 2009

Și acest lucru nu ar trebui să fie o surpriză, pentru că, pe măsură ce cultura morții își răspândește mesajul devalorizant până la marginile pământului, la fel, simțul valorii și scopul oamenilor sunt diminuați.

… din cauza creșterii faptelor rele, dragostea multora se va răci. (Matei 24:12)

Cu toate acestea, tocmai în acest întuneric, noi, urmașii lui Isus, suntem chemați să strălucim ca stelele... ^[1]Phil 2: 14-16

Recuperarea demnității noastre

După așezarea a imagine profetică tulburătoare de traiectoria ultimă a „culturii morții”, Papa Sfântul Ioan Paul al II-lea a dat și un antidot. El începe prin a pune întrebarea: De ce viața este bună?

Această întrebare se găsește peste tot în Biblie și, de la primele pagini, primește un răspuns puternic și uimitor. Viața pe care Dumnezeu o dă omului este cu totul diferită de viața tuturor celorlalte făpturi vii, în măsura în care omul, deși este format din praful pământului (cf. Geneza 2:7, 3:19; Iov 34:15; Ps 103:14; 104:29), este o manifestare a lui Dumnezeu în lume, un semn al prezenței sale, o urmă a slavei sale (cf. Geneza 1:26-27; Ps 8:6). Aceasta a vrut să sublinieze Sfântul Irineu de Lyon în celebra sa definiție: „Omul, om viu, este slava lui Dumnezeu”. —POPE ST. Ioan Paul al II-lea, Evangelium Vitae, nu. 34

Lasă aceste cuvinte să se infiltreze în miezul ființei tale. Nu ești „egal” cu melci și maimuțe; nu ești un produs secundar al evoluției; nu ești o stricăciune pe fața pământului... tu ești masterplanul și vârful creației lui Dumnezeu, „Vârful activității creatoare a lui Dumnezeu, ca coroană”, a spus răposatul Sfânt.^[2]Evangelium Vitae, nu. 34 Privește în sus, suflete drag, privește în oglindă și vezi adevărul că ceea ce a creat Dumnezeu este „foarte bun” (Geneza 1:31).

Ca să fiu sigur, păcat are ne-a desfigurat pe toți într-o măsură sau alta. Bătrânețea, ridurile și părul cărunt sunt doar amintiri că „ultimul dușman care trebuie distrus este moartea”.^[3]1 Cor 15: 26 dar valoarea și demnitatea noastră inerentă nu îmbătrânesc niciodată! Mai mult, este posibil ca unii să fi moștenit gene defecte sau să fi fost otrăviți în uter prin forțe externe sau mutilați printr-un accident. Chiar și cele „șapte păcate de moarte” pe care le-am întreținut (de exemplu, pofta, lăcomia, leneșa etc.) ne-au desfigurat trupurile.

Dar a fi creat după „chipul lui Dumnezeu” depășește cu mult templele noastre:

Autorul biblic vede ca parte a acestei imagini nu numai stăpânirea omului asupra lumii, ci și acele facultăți spirituale care sunt în mod deosebit umane, cum ar fi rațiunea, discernământul între bine și rău și liberul arbitru: „El i-a umplut de cunoaștere și înțelegere și le-a arătat binele și răul” (Domn 17:7). Capacitatea de a atinge adevărul și libertatea sunt prerogative umane în măsura în care omul este creat după chipul Creatorului său, Dumnezeu care este adevărat și drept. (cf. Dt 32:4). Numai omul, printre toate creaturile vizibile, este „capabil să-și cunoască și să-și iubească Creatorul”. -Evangelium Vitae, 34

Fiind iubit din nou

Dacă dragostea multora s-a răcit în lume, este rolul creștinilor de a reda acea căldură în comunitățile noastre. Dezastruoasa si închideri imorale COVID-19 a provocat daune sistemice relațiilor umane. Mulți nu și-au revenit încă și trăiesc în frică; diviziunile s-au extins doar prin intermediul rețelelor sociale și al schimburilor online amare care au aruncat în aer familii până în prezent.

Frați și surori, Isus se uită la voi și la mine pentru a vindeca aceste breșe, pentru a fi a flacara iubirii printre cărbunii culturii noastre. Recunoașteți prezența altuia, salutați-i cu un zâmbet, priviți-i în ochi, „ascultați sufletul altuia în existență”, așa cum a spus Slujitoarea lui Dumnezeu Catherine Doherty. Primul pas al proclamării Evangheliei este același pe care l-a făcut Isus: El a fost simplu prezenta celor din jurul Lui (de vreo treizeci de ani) înainte ca El să înceapă vestirea Evangheliei.

În această cultură a morții, care ne-a transformat în străini și chiar în dușmani, s-ar putea să fim tentați să devenim amărâți pe noi înșine. Trebuie să reziste acestei tentații de cinism și să alegem calea iubirii și a iertării. Și aceasta nu este o „cale” obișnuită. Este un scânteie divină care are potențialul de a aprinde un alt suflet.

Un străin nu mai este un străin pentru persoana care trebuie să devină aproape cu cineva în nevoie, până la punctul de a-și accepta responsabilitatea pentru viața sa, așa cum arată atât de clar pilda Bunului Samaritean. (cf. Lc 10: 25-37). Chiar și un dușman încetează să mai fie un dușman pentru persoana care este obligată să-l iubească (cf. Mt 5-38; Lc 48-6), pentru a-i „face bine”. (cf. Lc 6:27, 33, 35) și să răspundă nevoilor sale imediate cu promptitudine și fără așteptări de rambursare (cf. Lc 6-34). Culmea acestei iubiri este să te rogi pentru dușmanul cuiva. Procedând astfel, ajungem în armonie cu iubirea providențială a lui Dumnezeu: „Dar eu vă spun: iubiți-vă pe vrăjmașii voștri și rugați-vă pentru cei ce vă prigonesc, ca să fiți copii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El îşi face să răsară soarele asupra celor răi şi asupra celor buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Mt 5-44; cf. Lc 45). —Evangelium Vitae, nu. 34

Trebuie să ne împingem pentru a depăși teama noastră personală de respingere și persecuție, frici adesea purtate în propria noastră rănire (care ar putea avea nevoie totuși de vindecare - vezi Retragere de vindecare.)

Totuși, ceea ce ar trebui să ne dea curaj este să recunoaștem, fie că recunosc sau nu, asta fiecare Persoana dorește să-L întâlnească pe Dumnezeu într-un mod personal... să simtă respirația Lui asupra lor așa cum a simțit Adam pentru prima dată în Grădină.

Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din țărâna pământului și i-a suflat în nări suflare de viață și omul a devenit o ființă vie. (Geneza 2:7)

Originea divină a acestui spirit de viață explică nemulțumirea perenă pe care o simte omul de-a lungul zilelor sale pe pământ. Pentru că este făcut de Dumnezeu și poartă în sine o amprentă de neșters a lui Dumnezeu, omul este atras în mod natural de Dumnezeu. Când ține seama de cele mai profunde dorințe ale inimii, fiecare om trebuie să-și facă propriile cuvintele adevărului exprimate de Sfântul Augustin: „Tu ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, și inimile noastre sunt neliniștite până se vor odihni în Tine.” -Evangelium Vitae, nu. 35

Fii acea respirație, copilul lui Dumnezeu. Fii căldura unui simplu zâmbet, a unei îmbrățișări, a unui act de bunătate și generozitate, inclusiv actul de a iertare. Să-i privim astăzi în ochi pe ceilalți și să-i lăsăm să simtă demnitatea care le este pentru că au fost pur și simplu creați după chipul lui Dumnezeu. Această realitate ar trebui să ne revoluționeze conversațiile, reacțiile, răspunsurile la celălalt. Acesta este cu adevărat contra revolutie că lumea noastră are nevoie atât de disperată să o transforme din nou într-un loc al adevărului, frumuseții și bunătății — într-o „cultură a vieții”.

Împuternicită de Duh și bazându-se pe viziunea bogată a credinței, o nouă generație de creștini este chemată să ajute la construirea unei lumi în care darul vieții lui Dumnezeu este binevenit, respectat și prețuit ... O nouă eră în care speranța ne eliberează de superficialitate, apatia și absorbția de sine care ne înmoaie sufletele și ne otrăvesc relațiile. Dragi tineri prieteni, Domnul vă cere să fiți profeți din această nouă eră ... — BENEDITUL POPULUI XVI, Omilia, Ziua Mondială a Tineretului, Sydney, Australia, 20 iulie 2008

Să fim acei profeți!

Recunoscător pentru generozitatea ta
pentru a mă ajuta să continui această muncă
în 2024 ...