Calea Vieții

„Suntem acum în fața celei mai mari confruntări istorice prin care a trecut omenirea ... Acum ne confruntăm cu confruntarea finală dintre Biserică și anti-Biserică, a Evangheliei versus anti-Evanghelie, a lui Hristos versus anti-Hristos ... Este un proces ... de 2,000 de ani de cultură și civilizație creștină, cu toate consecințele sale asupra demnității umane, drepturilor individuale, drepturilor omului și drepturilor națiunilor. ” —Cardinalul Karol Wojtyla (IOAN PAUL II), la Congresul euharistic, Philadelphia, PA; 13 august 1976; cf. Catolic Online (confirmat de diaconul Keith Fournier care a fost prezent) „Ne aflăm acum în fața celei mai mari confruntări istorice prin care a trecut umanitatea... Acum ne confruntăm cu confruntarea finală dintre Biserică și anti-Biserică, a Evangheliei versus anti-Evanghelie, a lui Hristos versus anti-Hristos ... Este un proces ... de 2,000 de ani de cultură și civilizație creștină, cu toate consecințele sale asupra demnității umane, drepturilor individuale, drepturilor omului și drepturilor națiunilor. ” —Cardinalul Karol Wojtyla (IOAN PAUL II), la Congresul euharistic, Philadelphia, PA; 13 august 1976; cf. Catolic Online (confirmat de Deacon Keith Fournier, care a participat)

Ne confruntăm acum cu confruntarea finală
între Biserică și anti-Biserică,
a Evangheliei versus anti-Evanghelie,
a lui Hristos versus anti-Hristos...
Este o încercare... a 2,000 de ani de cultură
și civilizația creștină,
cu toate consecințele sale asupra demnității umane,
drepturile individuale, drepturile omului
și drepturile națiunilor.
— Cardinalul Karol Wojtyla (IOAN PAUL II), Congresul Euharistic, Philadelphia, PA,
13 august 1976; cf. Catolic Online

WE trăiesc într-o oră în care aproape întreaga cultură catolică de 2000 de ani este respinsă, nu numai de lume (ceea ce este oarecum de așteptat), ci de catolici înșiși: episcopi, cardinali și laici care cred că Biserica trebuie să „ actualizat"; sau că avem nevoie de un „sinod asupra sinodalității” pentru a redescoperi adevărul; sau că trebuie să fim de acord cu ideologiile lumii pentru a le „însoți”.

În centrul acestei apostazii de la catolicism se află o respingere a Voinței Divine: ordinea lui Dumnezeu stabilită în legea naturală și morală. Astăzi, morala creștină nu este doar ocolită și batjocorită ca fiind înapoiată, ci este considerată nedreaptă și uniformă penal. Așa-numitul „wokism” a devenit un adevărat...

...dictatura relativismului care nu recunoaște nimic ca definit și care lasă ca măsură supremă doar egoul și dorințele cuiva. A avea o credință clară, conform credo-ului Bisericii, este adesea etichetat drept fundamentalism. Totuși, relativismul, adică a se lăsa zvârlit și „măturat de fiecare vânt de învățătură”, pare singura atitudine acceptabilă pentru standardele actuale. —Cardinalul Ratzinger (POMA BENEDICT XVI) pre-conclavă Omilia, 18 aprilie 2005

Cardinalul Robert Sarah a încadrat pe bună dreptate această „răzvrătire” din creștinism din cadrul asemănător cu trădarea lui Hristos de către proprii apostoli.

Astăzi Biserica trăiește împreună cu Hristos prin indignările Patimii. Păcatele membrilor ei se întorc la ea ca lovituri pe față ... Apostolii înșiși au dat coadă în Grădina Măslinilor. L-au abandonat pe Hristos în cel mai dificil moment al Său ... Da, există preoți, episcopi și chiar cardinali infideli care nu reușesc să respecte castitatea. Dar, de asemenea, și acest lucru este, de asemenea, foarte grav, ei nu reușesc să țină ferm adevărul doctrinar! Ei dezorientează credincioșii creștini prin limbajul lor confuz și ambiguu. Ei adulterează și falsifică Cuvântul lui Dumnezeu, dornici să-l răsucească și să-l aplece pentru a obține aprobarea lumii. Ei sunt Iuda Iscariotii timpului nostru. -Catolic herald, 5 aprilie 2019; cf. Cuvântul african acum

O barieră... sau un bastion?

Sub această revoluție culturală se află minciuna veche conform căreia Cuvântul lui Dumnezeu există pentru a ne limita și a ne înrobi - că învățăturile Bisericii sunt ca un gard care interzice omenirii să exploreze regiunile exterioare ale „adevăratei fericiri”.

Dumnezeu a zis: „Să nu mănânci și nici măcar să nu-l atingi, altfel vei muri.” Dar șarpele i-a spus femeii: „Cu siguranță nu vei muri!” (Geneza 3:3-4)

Dar cine ar spune că barierele din jurul, să zicem, Marele Canion, sunt menite să înrobească și să afecteze libertatea umană? Sau sunt acolo tocmai pentru ghida și să-și păstreze capacitatea de a vedea frumusețea? Un bastion mai degrabă decât o barieră?

Chiar și după căderea lui Adam și a Evei, bunătatea voinței lui Dumnezeu a fost atât de evidentă, încât legile nu au fost nici măcar necesare la început:

… în primele timpuri ale istoriei lumii până la Noe, generațiile nu aveau nevoie de legi și nu existau idolatrii, nici diversitate de limbi; mai degrabă, toți și-au recunoscut singurul Dumnezeu și au avut o singură limbă, pentru că le păsa mai mult de Voința mea. Dar, pe măsură ce ei continuau să se îndepărteze de El, au apărut idolatrii și relele s-au agravat. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a văzut necesitatea de a da legile Sale ca păstrători pentru generațiile umane. —Isus către Slujitoarea lui Dumnezeu Luisa Piccarreta, 17 septembrie 1926 (vol. 20)

Deci nici atunci legea nu a fost dată pentru a împiedica libertatea omului, ci tocmai pentru a o păstra. După cum a spus Isus, „oricine face păcat este sclav al păcatului”.^[1]Ioan 8: 34 Pe de altă parte, El a spus „adevărul te va elibera”.^[2]Ioan 8: 32 Chiar și regele David și-a dat seama:

Condu-mă pe calea poruncilor Tale, căci aceasta este plăcerea mea. (Psalmul 119:35)

Fericiți cei a căror conștiință nu le reproșează... (Sirah 14:2)

Calea Vieții

În frumoasele sale învățături despre „splendoarea adevărului”, Sfântul Ioan Paul al II-lea începe prin a arăta câmpul de luptă pentru mintea și sufletele noastre:

Această supunere nu este întotdeauna ușoară. Ca urmare a acestui misterios păcat originar, săvârșit la îndemnul lui Satana, cel care este „mincinos și părintele minciunii” (Ioan 8:44), omul este mereu tentat să-și întoarcă privirea de la Dumnezeul cel viu și adevărat pentru a o îndrepta către idoli. (cf. 1 Tes 1:9), schimbând „adevărul despre Dumnezeu cu o minciună” (Romani 1:25). Capacitatea omului de a cunoaște adevărul este, de asemenea, întunecată, iar voința lui de a se supune acestuia este slăbită. Astfel, dându-se pe el însuși relativismului și scepticismului (vezi Ioan 18:38), el pleacă în căutarea unei libertăți iluzorii în afara adevărului însuși. -Veritatis Splendor, n. 1

Și totuși, el ne amintește că „nici un întuneric al erorii sau al păcatului nu poate lua total de la om lumina lui Dumnezeu Creatorul. În adâncul inimii sale rămâne întotdeauna o dorință după adevărul absolut și o sete de a dobândi cunoașterea deplină a lui.” Aici se află miezul speranței de ce noi, care suntem chemați pe câmpul de luptă misionar în vremurile noastre, nu trebuie să ne descurajăm niciodată în a depune mărturie altora mesajul mântuirii. Atragerea înnăscută către Adevăr este atât de răspândit în inima omului „prin căutarea lui sensul vietii"^[3]Veritatis Splendor, n. 1 că datoria noastră de a deveni „lumina lumii”^[4]Matt 5: 14 este cu atât mai important, cu cât devine mai întunecat.

Dar Ioan Paul al II-lea spune ceva mult mai revoluționar decât wokism:

Isus arată că poruncile nu trebuie înțelese ca o limită minimă care nu trebuie depășită, ci mai degrabă ca un cale implicând o călătorie morală și spirituală către perfecțiune, în inima căreia se află iubirea (cf. Col 3:14). Astfel, porunca „Să nu ucizi” devine o chemare la o iubire atentă care protejează și promovează viața aproapelui. Preceptul care interzice adulterul devine o invitație la un mod pur de a-i privi pe ceilalți, capabil să respecte sensul conjugal al trupului... -Veritatis Splendor, n. 14

În loc să privim poruncile lui Hristos (dezvoltate în învățătura morală a Bisericii) ca pe un gard cu care ne confruntăm constant, ca granițe care trebuie testate sau limite care trebuie împinse, Cuvântul lui Dumnezeu ar trebui văzut ca o cale de-a lungul căreia mergem către libertate și bucurie autentică. După cum a spus odată prietena și autoarea mea Carmen Marcoux: „Puritatea nu este o linie pe care o trecem, este o direcție în care mergem. "

La fel, cu orice imperativ moral sau „lege” creștină. Dacă ne punem în mod constant întrebarea „Cât este prea mult”, ne confruntăm cu linia gardului, nu cu calea. Întrebarea ar trebui să fie: „În ce direcție pot alerga cu bucurie!”

Dacă vrei să știi cum arată mulțumirea și pacea urmând voia lui Dumnezeu, luați în considerare restul creației. Planetele, Soarele și Luna, oceanele, păsările aerului, animalele câmpurilor și pădurilor, peștii... există o armonie și ordine acolo prin simpla supunere față de instinct și locul pe care le-a dat Dumnezeu. Dar noi am fost creați, nu cu instinct, ci cu un liber arbitru care ne oferă ocazia glorioasă de a alege să-L iubim și să-L cunoaștem pe Dumnezeu și, astfel, să ne bucurăm de comuniunea deplină cu El.

Acesta este mesajul pe care lumea are nevoie disperată să-l audă și vedea în noi: că poruncile lui Dumnezeu sunt calea către viață, către libertate – nu o piedică în calea acesteia.

Îmi vei arăta calea spre viață, bucurie abundentă în prezența Ta, desfătările de la dreapta Ta pentru totdeauna. (Psalmii 16:11)