ACOLO este confuzie, chiar și între catolici, cu privire la natura Bisericii înființate de Hristos. Unii consideră că Biserica trebuie reformată, pentru a permite o abordare mai democratică a doctrinelor ei și pentru a decide cum să se ocupe de problemele morale actuale.
Cu toate acestea, ei nu reușesc să vadă că Isus nu a stabilit o democrație, ci o dinastie.
NOUL LEGAMANT
Domnul i-a promis lui David:
De asta sunt sigur că dragostea ta durează pentru totdeauna, că adevărul tău este ferm stabilit ca cerurile. „Cu alesul meu, am făcut un legământ; I-am jurat lui David, robul meu: „Îți voi întări dinastia pentru totdeauna și voi ridica tronul tău în vecii vecilor.” (Psalmul 89:3-5)
David a murit, dar tronul lui nu a murit. Isus este descendentul lui (Matei 1:1; Luca 1:32) și primele cuvinte ale slujirii Sale de predicare au anunțat această împărăție:
Acesta este timpul împlinirii. Împărăția lui Dumnezeu este aproape. (Marcu 1:15)
Împărăția se stabilește definitiv în Hristos prin vărsarea sângelui Său. Este un spiritual regat, o dinastie care va rezista „în toate veacurile”. Biserica, trupul Său, este întruchiparea acestei împărății:
Hristos, mare preot și unic mijlocitor, a făcut din Biserică „o împărăție, preoți pentru Dumnezeu și Tatăl său...” Credincioșii își exercită preoția de botez prin participarea, fiecare după propria sa vocație, la misiunea lui Hristos de preot, profet, si rege. -Catehismul Bisericii Catolice, n. 1546
Dacă Dumnezeu ar fi promis că împărăția lui David va dăinui în toate veacurile – iar Hristos este împlinirea acelei împărății – atunci împărăția lui David nu ar fi o prefigurare a Domnului nostru?
IERARHIE
David a fost rege, dar în Isaia 22, vedem că el învestește un alt om cu propria sa autoritate – unul care va deveni administrator, stăpân sau prim-ministru, s-ar putea spune, al propriei case a lui David:
În ziua aceea, voi chema pe robul meu Eliachim, fiul lui Hilchia; Îl voi îmbrăca cu haina ta, îl voi încinge cu centura ta și îi voi preda stăpânirea ta. El va fi tată pentru locuitorii Ierusalimului și pentru casa lui Iuda; Voi pune pe umărul lui cheia Casei lui David; când deschide, nimeni nu va închide, când el închide, nimeni nu va deschide. Îl voi fixa ca un cuier într-un loc sigur, ca să fie un loc de cinste pentru familia lui... (Isaia 22:20-23)
Este de neconfundat, deci, că Isus se referă la acest pasaj când Se întoarce la Petru, făcând ecou chiar cuvintelor lui Isaia:
Vă spun că sunteți Petru și pe această stâncă îmi voi construi biserica, iar porțile lumii inferioare nu vor prevala împotriva ei. Vă voi da cheile împărăției cerurilor. Orice veți lega pe pământ va fi legat în cer; și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri. (Matei 16: 18-19)
Isus nu a venit să desființeze Vechiul Testament, ci să-l împlinească (Matei 5:17). Astfel, El îi înmânează lui Petru cheile împărăției Sale pentru a fi administratorul ei:
Hrănește-mi oile. (Ioan 21:17)
Adică, Petru ocupă acum un rol ca substitui pentru regele peste casa lui. De aceea îl numim pe Sfântul Părinte „Vicarul lui Hristos”. Vicar vine din latină vicarius care înseamnă „înlocuitor”. Mai mult, vezi cum cuvintele lui Isaia se împlinesc în hainele ecleziastice purtate de-a lungul secolelor: „Îl voi îmbrăca cu haina ta și îl voi încinge cu centura ta..” De fapt, Isaia spune că acest vicar al lui David va fi numit „tată” peste locuitorii Ierusalimului. Cuvântul „papă” provine din greacă Pappas care înseamnă „tată”. Papa este atunci un părinte peste „noul Ierusalim”, care este deja prezent în inimile credincioșilor care formează „cetatea lui Dumnezeu”. Și așa cum Isaia profețește că Eliachim va fi „ca un cuier într-un loc sigur, pentru a fi un loc de cinste pentru familia luiy”, la fel și Papa este o „stâncă” și rămâne până astăzi iubit și onorat de credincioșii din întreaga lume.
Cine poate să nu vadă că Hristos și-a întemeiat dinastia în Biserică, avându-l ca ispravnic pe Sfântul Părinte?
IMPLICAȚII
Implicațiile pentru aceasta sunt enorme. Adică Eliachim nu era rege; era administrator. El a fost însărcinat să îndeplinească voința regelui cu privire la regat, nu să-și creeze propriul ordin. Sfântul Părinte nu este diferit:
Papa nu este un suveran absolut, ale cărui gânduri și dorințe sunt lege. Dimpotrivă, slujirea papei este garantul ascultării față de Hristos și a cuvântului său. —PAPA BENEDICT XVI, Omilia din 8 mai 2005; San Diego Union-Tribune
Desigur, Isus le-a spus și celorlalți unsprezece apostoli că ei împărtășesc autoritatea Sa de a învăța de a „lega și dezlega” (Matei 18:18). Numim această autoritate didactică „magisteriul”.
... acest Magisteriu nu este superior Cuvântului lui Dumnezeu, ci este slujitorul său. Învață doar ceea ce i-a fost predat. La porunca divină și cu ajutorul Duhului Sfânt, ascultă acest lucru cu devotament, îl păzește cu dăruire și îl expune cu fidelitate. Tot ceea ce propune credinței ca fiind revelat divin este extras din acest depozit unic al credinței. (CCC, 86)
Astfel, Sfântul Părinte și episcopii în comuniune cu el, precum și credincioșii laici, se împărtășesc de rolul „regesc” al lui Hristos prin propovăduirea adevărului care ne eliberează. Dar acest adevăr nu este ceva ce noi inventăm. Nu este ceva ce fabricăm de-a lungul secolelor, așa cum continuă să susțină criticii Bisericii. Adevărul pe care îl transmitem mai departe – și adevărurile pe care le vorbim astăzi pentru a aborda noile provocări morale ale vremurilor noastre – sunt derivate din cuvântul imuabil al lui Dumnezeu și din legea naturală și morală, ceea ce numim „depozitul credinței”. Credința și moravurile Bisericii, deci, nu sunt puse în joc; ele nu sunt supuse unui proces democratic prin care sunt modelate conform capriciilor unei anumite generații sau respinse cu totul. Niciun om, inclusiv papa, nu are autoritatea de a trece peste voința regelui. Mai degraba, "adevărul este ferm stabilit ca cerurile„. Acest adevăr este păzit de un „dinastie... de-a lungul veacurilor. "
Biserica... intenționează să continue să-și ridice vocea în apărarea omenirii, chiar și atunci când politicile statelor și majoritatea opiniei publice se mișcă în direcția opusă. Adevărul, într-adevăr, trage putere din sine și nu din cantitatea de consimțământ pe care o trezește. — PAPA Benedict al XVI-lea, Vatican, 20 martie 2006
CHIAR ÎN SCANDAL
În ciuda scandalurilor sexuale care continuă să zguduie Biserica, adevărul cuvintelor lui Hristos nu este mai puțin puternic: „...porțile iadului nu vor birui împotriva lui.” Trebuie să rezistăm tentației de a arunca copilul afară cu apa din baie; a vedea stricăciunea câtorva membre ale corpului ca o stricăciune a întregului; să ne pierdem credința în Hristos și capacitatea Lui de a guverna. Cei cu ochi pot vedea ce se întâmplă astăzi: ceea ce este corupt este zdruncinat până la temelii. În cele din urmă, ceea ce rămâne în picioare poate arăta mult diferit. Biserica va fi mai mică; ea va fi mai umilă; ea va fi mai pură.
Dar nu vă înșelați: va fi guvernată și de un vicar. Căci dinastia va dura până la sfârșitul timpurilor... și adevărul pe care îl învață ne va elibera mereu.
… în ceea ce privește scriptura divină… niciun om, bazându-se pe propria înțelepciune, nu poate pretinde privilegiul de a răsuci neplăcut scripturile în sensul său propriu, în opoziție cu sensul pe care Sfânta Mamă Biserică îl deține și pe care l-a deținut. Doar Bisericii a fost însărcinată Hristos să păzească depozitul credinței și să hotărască adevăratul sens și interpretarea pronunțărilor divine.. — PAPA PIUS IX, Nostis et Nobiscum, Enciclică, n. 14 8 DECEMBRIE 1849
CITIREA SUPLIMENTARĂ:
- Despre interpretarea Scripturii: Problema fundamentală
