Ascultarea credinței

 

Acum, Acela care te poate întări,
conform Evangheliei mele și vestirii lui Isus Hristos...
tuturor națiunilor să aducă ascultarea credinței... 
(Romani 16:25-26)

… s-a smerit și a devenit ascultător până la moarte,
chiar moartea pe cruce. (Fil 2: 8)

 

DUMNEZEU trebuie să-și scuture capul, dacă nu să râdă de Biserica Sa. Căci planul care se desfășoară din zorii Răscumpărării a fost ca Isus să pregătească pentru Sine o Mireasă care este „Fără pete, riduri sau orice altceva, ca ea să fie sfântă și fără cusur” (Efeseni 5:27). Și totuși, unii în cadrul ierarhiei în sine^[1]cf. Procesul final au ajuns în punctul de a inventa modalități prin care oamenii să rămână în păcatul muritor obiectiv și totuși să se simtă „bineveniți” în Biserică.^[2]Într-adevăr, Dumnezeu îi primește pe toți pentru a fi mântuiți. Condiția pentru această mântuire este în cuvintele Domnului nostru însuși: „Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie” (Marcu 1:15). Ce viziune cu totul diferită de cea a lui Dumnezeu! Ce prăpastie imensă între realitatea a ceea ce se desfășoară profetic la această oră — purificarea Bisericii — și ceea ce unii episcopi propun lumii!

De fapt, Isus merge și mai departe în a Lui (aprobat) dezvăluiri către Slujitoarea lui Dumnezeu Luisa Piccarreta. El spune că voința umană poate chiar produce „bine”, dar tocmai pentru că a cuiva acțiunile sunt făcute în voința umană, nu produc roadele pe care El dorește să-l aducem.

...la do Testamentul meu [spre deosebire de „trăiește în voia Mea”] este a trăi cu două voințe în așa fel încât, atunci când dau ordin să urmeze Voia Mea, sufletul să simtă greutatea propriei voințe care provoacă contraste. Și chiar dacă sufletul îndeplinește cu fidelitate poruncile Voinței Mele, simte greutatea firii sale umane răzvrătite, a pasiunilor și înclinațiilor sale. Câți sfinți, deși au atins culmile desăvârșirii, au simțit propria lor voință făcând război împotriva lor, ținându-i asupriți? De unde mulți au fost nevoiți să strige:„Cine mă va elibera de acest corp al morții?”, Adică, „Din această voință a mea, care vrea să dea moarte binelui pe care vreau să îl fac?” (cf. Rom 7:24) - Iisus către Luisa, Darul de a trăi în voia divină în scrierile Luisei Piccarreta, 4.1.2.1.4

Isus vrea ca noi domni as fii și fiice adevărateși asta înseamnă „a trăi în Voința Divină”.

Fiica mea, trăirea în Voia Mea este viața care seamănă cel mai mult cu [viața celor] binecuvântați din cer. Este atât de îndepărtat de cel care este pur și simplu conform cu Voința Mea și o face, executând cu fidelitate ordinele sale. Distanța dintre cei doi este până la cea a cerului de la pământ, până la cea a unui fiu de la un rob și a unui rege de la supusul său. — Ibid. (Locații Kindle 1739-1743), ediție Kindle

Cât de străin, deci, să ne propunem ideea că putem zăbovi în păcat...

 

Gradulitatea Legii: Milostivirea greșită

Fără îndoială, Isus iubește chiar și pe cel mai împietrit păcătos. El a venit pentru „bolnavi”, așa cum se anunță în Evanghelie^[3]cf. Marcu 2:17 si iarasi, prin Sf. Faustina:

Niciun suflet să nu se teamă să se apropie de Mine, chiar dacă păcatele lui sunt ca stacojiu... Nu pot pedepsi nici pe cel mai mare păcătos dacă face un apel la compasiunea Mea, ci dimpotrivă, îl îndreptățesc în mila Mea de nepătruns și de nepătruns. - Iisus la Sf. Faustina, Mila divină în sufletul meu, Jurnal, n. 1486, 699, 1146

Dar nicăieri în Scripturi nu sugerează Isus vreodată că putem continua în păcatul nostru pentru că suntem slabi. Vestea Bună nu este atât că ești iubit, ci că, datorită Iubirii, poți fi restaurat! Și această tranzacție divină începe prin botez, sau pentru creștinul post-botez, prin Spovedanie:

Ar fi fost un suflet ca un cadavru în descompunere, astfel încât, din punct de vedere uman, nu ar exista [speranța] restaurării și totul s-ar pierde deja, nu este așa la Dumnezeu. Miracolul Milostivirii Divine reface pe deplin acel suflet. O, cât de nenorociți sunt cei care nu profită de minunea milostivirii lui Dumnezeu! -Milostenia divină în sufletul meu, Jurnal, n. 1448

Acesta este motivul pentru sofistica actuală — poate treptat pocăiește-te de păcat – este o minciună atât de puternică. Este nevoie de mila lui Hristos, revărsată pentru noi pentru a-l restabili pe păcătos grație, și o răsucește, mai degrabă, pentru a-l restabili pe păcătos în al lui ego-ul. Sf. Ioan Paul al II-lea a expus această erezie încă persistentă cunoscută sub numele de „gradalitatea legii”, spunând că una...

… nu pot, totuși, să privească legea ca pe un simplu ideal de realizat în viitor: ei trebuie să o considere ca o poruncă a lui Hristos Domnul de a depăși dificultățile cu perseverență. Așadar, ceea ce este cunoscut sub numele de „legea gradualității” sau a avansului pas cu pas nu poate fi identificat cu „gradalitatea legii”, ca și cum ar exista diferite grade sau forme de precepte în legea lui Dumnezeu pentru diferiți indivizi și situații. -Consorțiul Familiaris, nu. 34

Cu alte cuvinte, chiar dacă creșterea în sfințenie este un proces, decizia de a se rupe de păcat astăzi este întotdeauna un imperativ.

O, dacă azi ai auzi glasul Lui: „Nu vă împietriți inimile ca la răzvrătire”. (Evr 3:15)

Lăsați „Da” să însemne „Da”, iar „Nu” înseamnă „Nu”. Orice mai mult este de la cel rău. (Matei 5:37)

În manualul pentru mărturisitori, se precizează:

„Legea treptată” pastorală, care nu trebuie confundată cu „gradalitatea legii”, care ar tinde să diminueze pretenţiile pe care ni le impune, constă în a cere o pauză decisivă cu păcatul împreună cu a cale progresivă spre unirea totală cu voia lui Dumnezeu şi cu exigenţele sale iubitoare.  -Vademecum pentru mărturisitori, 3:9, Consiliul Pontifical pentru Familie, 1997

Chiar și pentru cel care știe că este incredibil de slab și poate chiar să cadă din nou, el este totuși chemat să se apropie de „fântâna milei” din nou și din nou, atrăgând har, pentru a birui păcatul și creşte în sfințenie. De câte ori? După cum a spus atât de frumos Papa Francisc la începutul pontificatului său:

Domnul nu-i dezamăgește pe cei care își asumă acest risc; ori de câte ori facem un pas către Iisus, ajungem să realizăm că El este deja acolo, aşteptându-ne cu braţele deschise. Acum este timpul să-i spun lui Isus: „Doamne, m-am lăsat înșelat; în mii de feluri m-am ferit de iubirea ta, dar iată-mă încă o dată, ca să-mi reînnoiesc legământul cu tine. Am nevoie de tine. Mântuiește-mă încă o dată, Doamne, mai ia-mă încă o dată în îmbrățișarea Ta răscumpărătoare”. Ce bine este să ne întoarcem la El ori de câte ori suntem pierduți! Permiteți-mi să spun încă o dată asta: Dumnezeu nu se satură să ne ierte; noi suntem cei care obosim să-i căutăm mila. Hristos, care ne-a spus să ne iertăm unii pe alții „de șaptezeci de ori șapte” (Mt 18:22) ne-a dat exemplul său: El ne-a iertat de șaptezeci de ori șapte. -Evangelii Gaudium, n. 3

 

Confuzia actuală

Și totuși, erezia de mai sus continuă să crească în anumite sferturi.

Cinci cardinali i-au cerut recent Papei Francisc să clarifice dacă „ practica pe scară largă de a binecuvânta uniuni între persoane de același sex este în conformitate cu Apocalipsa și Magisteriul (CCC 2357).”^[4]cf. Avertisment octombrie Răspunsul, totuși, a creat doar o nouă diviziune în Trupul lui Hristos, pe măsură ce titlurile din întreaga lume au răsunat: „Binecuvântări pentru uniunile între persoane de același sex posibile în catolicism".

Ca răspuns la cardinali dubia, Francis a scris:

…realitatea pe care o numim căsătorie are o constituție esențială unică care necesită un nume exclusiv, care nu este aplicabil altor realități. Din acest motiv, Biserica evită orice tip de rit sau sacramental care ar putea contrazice această convingere și sugerează că ceva care nu este căsătorie este recunoscut drept căsătorie. —2 octombrie 2023; vaticannews.va

Dar apoi vine „totuși”:

Totuși, în relațiile noastre cu oamenii, nu trebuie să pierdem caritatea pastorală, care ar trebui să pătrundă în toate deciziile și atitudinile noastre... Prin urmare, prudența pastorală trebuie să discearnă în mod adecvat dacă există forme de binecuvântare, solicitate de una sau mai multe persoane, care nu transmit o concepție greșită a căsătoriei. Căci atunci când se cere o binecuvântare, este exprimarea unei cereri către Dumnezeu pentru ajutor, o cerere de a trăi mai bine, o încredere într-un Tată care ne poate ajuta să trăim mai bine.

În contextul întrebării – dacă „binecuvântarea uniunilor între persoane de același sex” este permisă – este clar că cardinalii nu întrebau dacă indivizii pot cere pur și simplu o binecuvântare. Desigur că pot; iar Biserica a binecuvântat de la început pe păcătoși ca tine și ca mine. Dar răspunsul lui pare să implice că ar putea exista o modalitate de a le oferi o binecuvântare sindicate, fără a o numi căsătorie — și chiar sugerează că această decizie ar trebui luată, nu de conferințele episcopale, ci de preoții înșiși.^[5]Vezi (2g), vaticannews.vA. Prin urmare, cardinalii au cerut clarificări lui Ruther din nou recent, dar nu a primit niciun răspuns  Altfel, de ce să nu repeți pur și simplu ceea ce a afirmat deja clar Congregația pentru Doctrina Credinței?

… nu este licit să dai o binecuvântare asupra relațiilor sau parteneriatelor, chiar stabile, care implică activitate sexuală în afara căsătoriei (adică în afara uniunii indisolubile a unui bărbat și a unei femei deschise în sine la transmiterea vieții), așa cum este cazul unirilor dintre persoane de acelasi sex. Prezența în astfel de relații a unor elemente pozitive, care sunt în sine de apreciat și apreciat, nu poate justifica aceste relații și le face obiecte legitime ale unei binecuvântări ecleziale, întrucât elementele pozitive există în contextul unei uniri neordonate planului Creatorului. . - "Responsum al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei la a dubium privind binecuvântarea uniunilor de persoane de același sex”, 15 martie 2021; presa.vatican.va

Mai simplu spus, Biserica nu poate binecuvânta păcatul. Prin urmare, fie că este vorba de cupluri heterosexuale sau „homosexuale” angajate în „activitate sexuală în afara căsătoriei”, ei sunt chemați să facă o ruptură definitivă de păcat pentru a intra sau reintra în unire cu Hristos și Biserica Sa.

Ca niște copii ascultători, nu vă conformați patimilor neștiinței voastre de mai înainte, ci precum cel care v-a chemat este sfânt, fiți sfinți în toată purtarea voastră; pentru că este scris: „Veţi fi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”. (1 Petru 1:13-16)

Fără îndoială, în funcție de cât de complexă este relația și implicarea lor, acest lucru poate necesita o decizie dificilă. Și aici sunt indispensabile sacramentele, rugăciunea și compasiunea și sensibilitatea pastorală.  

Modul negativ de a vedea toate acestea este o simplă comandă de a se conforma regulilor. Dar Isus, mai degrabă, o extinde ca pe o invitație de a fi Mireasa Sa și de a intra în viața Sa divină.

Dacă mă iubești, vei păzi poruncile Mele... Ți-am spus aceasta pentru ca bucuria mea să fie în tine și bucuria ta să fie deplină. (Ioan 14:15, 15:11)

Sf. Pavel numește această conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu „ascultarea credinței”, care este primul pas către creșterea în acea sfințenie care într-adevăr va defini Biserica în epoca următoare... 

Prin El am primit harul apostoliei, pentru a realiza ascultarea credinței... (Roma 1:5)

... mireasa lui s-a pregătit. I s-a permis să poarte o haină de in, strălucitoare, curată. (Apocalipsa 19:7-8)

 

 

Citire asemănătoare

Supunere simplă

Biserica pe o rețetă – Partea a II-a

 

Sprijiniți lucrarea cu normă întreagă a lui Mark:

 

cu Nihil Obstat

 

Să călătorești cu Mark în  Acum Word,
faceți clic pe bannerul de mai jos pentru a subscrie.
E-mailul dvs. nu va fi distribuit nimănui.

Acum pe Telegram. Clic:

Urmați-l pe Mark și „semnele timpurilor” zilnice pe MeWe:

Urmați scrierile lui Mark aici:

Ascultați următoarele: