Biserica primitoare

Papa Francisc deschide „ușile milostivirii”, 8 decembrie 2015, Sf. Petru, Roma
Foto: Maurizio Brambatti / European Pressphoto Agency

 

DIN chiar începutul pontificatului său, când a refuzat fastul care însoțește adesea funcția papală, Francisc nu a omis să provoace controverse. Cu deliberare, Sfântul Părinte a încercat în mod intenționat să modeleze un alt tip de preoție atât pentru Biserică, cât și pentru lume: o preoție care este mai pastorală, mai plină de compasiune și care nu se teme să meargă printre marginile societății pentru a găsi oile pierdute. Făcând acest lucru, el nu a ezitat să-și mustre aspru confrații și să amenințe zonele de confort ale catolicilor „conservatori”. Și asta pentru bucuria clerului modernist și a presei liberale care au intonat faptul că Papa Francisc „schimbă” Biserica pentru a deveni mai „primitoare” pentru homosexuali și lesbiene, divorțați, protestanți etc. ^[1]de exemplu. Vanity Fair, Aprilie 8th, 2016 Mustrările Papei către dreapta, împreună cu ipotezele stângii, au dus la o cascadă de furie de-a dreptul și acuzații către Vicarul lui Hristos că încearcă să modifice 2000 de ani de tradiție sacră. Mass-media ortodoxă, precum LifeSiteNews și EWTN, au pus sub semnul întrebării în mod deschis judecata și raționamentul Sfântului Părinte în anumite declarații. Și multe sunt scrisorile pe care le-am primit de la laici și clerici, deopotrivă exasperați de abordarea blândă a Papei în războiul cultural.

Așadar, întrebarea la care trebuie să ne punem și să răspundem cu atenție pe măsură ce acest An al milostivirii începe să se apropie de sfârșit este: ce înseamnă să devii o Biserică mai „primitoare” și intenționează Francisc să schimbe învățătura Bisericii?

Înainte de a adăuga vreun comentariu, permiteți-mi să încep prin a spune, în propriile sale cuvinte, care este viziunea Papei la această oră...

 

VIZIUNEA PAPALĂ

Abordarea tactică a Papei Francisc nu este de fapt o surpriză. Într-o omilie adresată colegilor săi prelați, cu puțin timp înainte de alegerea sa, cardinalul Jorge Bergoglio a semnalat exact tipul de pontificat pe care îl considera necesar în acest moment:

Evanghelizarea implică o dorință în Biserică de a ieși din ea însăși. Biserica este chemată să iasă din ea însăși și să meargă la periferii nu numai în sens geografic, ci și la periferiile existențiale: cele ale misterului păcatului, ale durerii, ale nedreptății, ale ignoranței, ale lipsei de religie, ale gândirii și a oricărei nenorociri. Când Biserica nu iese din ea însăși pentru a evangheliza, ea devine autorreferentă și apoi se îmbolnăvește ... Biserica auto-referențială îl ține pe Iisus Hristos în sine și nu-l lasă să iasă ... Gândindu-se la următorul Papă, el trebuie să fie un om care, din contemplarea și adorarea lui Iisus Hristos, ajută Biserica să iasă la periferiile existențiale, care o ajută să fie mama roditoare care trăiește din bucuria dulce și mângâietoare a evanghelizării. -Revista Salt and Light, p. 8, numărul 4, ediția specială, 2013

Evident, colegii săi cardinali au fost de acord, alegându-l pe cel de-al 266-lea papă. Succesorul lui Petru nu a pierdut timpul pictând o imagine a ceea ce a simțit ca fiind misiunea Bisericii la această oră:

Văd clar că lucrul de care Biserica are cea mai mare nevoie astăzi este capacitatea de a vindeca rănile și de a încălzi inimile credincioșilor; are nevoie de apropiere, de apropiere. Văd Biserica ca pe un spital de campanie după bătălie. Este inutil să întrebi o persoană grav rănită dacă are colesterolul mare și despre nivelul zahărului din sânge! Trebuie să-i vindeci rănile. Apoi putem vorbi despre orice altceva. Vindecă rănile, vindecă rănile... Și trebuie să începi de la zero. —PAPA FRANCIS, interviu cu AmericaMagazine.com, 30 septembrie 2013

Astfel, în primul său îndemn apostolic, Papa Francisc a început să dezlege practic cum ar trebui să fie condus un astfel de „spital de campanie”. Vindecarea rănilor, a spus el, începe cu Biserica, nu neapărat păcătosul, făcând „primul pas”:

Biserica care „ieșează” este o comunitate de ucenici misionari care fac primul pas, care sunt implicați și sprijinitori, care rodesc și se bucură. O comunitate evanghelizatoare știe că Domnul a luat inițiativa, El ne-a iubit primul pe noi (cf. 1 Ioan 4:19), și, prin urmare, putem merge înainte, să luăm cu îndrăzneală inițiativa, să mergem la alții, să căutăm pe cei care au căzut, să stăm la răscruce și să-i primim pe cei proscriși. O astfel de comunitate are o dorință nesfârșită de a arăta milă, rodul propriei experiențe a puterii milostivirii infinite a Tatălui. -Evangelii Gaudium, nu. 24

De dragul conciziei, permiteți-mi să adaug încă o înțelegere din Îndemnul apostolic post-sinodal al Sfântului Părinte, Amoris Laetitia, care caută o Biserică cu...

…o abordare pastorală pozitivă și primitoare, capabilă să ajute cuplurile să crească în aprecierea cerințelor Evangheliei. Cu toate acestea, am fost adesea în defensivă, risipind energia pastorală pentru a denunța o lume decadentă, fără a fi proactivi în a propune modalități de a găsi adevărata fericire. Mulți oameni consideră că mesajul Bisericii despre căsătorie și familie nu reflectă în mod clar predicarea și atitudinile lui Isus, care a prezentat un ideal exigent, dar nu a eșuat niciodată să arate compasiune și apropiere față de fragilitatea unor indivizi precum samariteanca sau femeia prinsă. în adulter. -Amoris Laetitia, n. 38

 

VIZIUNEA LUI HRISTOS

Așadar, ni s-a oferit o viziune pentru ceea ce actualul deținător al Cheilor Regatului crede că este primordial în acest moment. Cheia interpretării acestei viziuni, totuși, nu sunt interviurile papale în timpul zborului, remarcile neînțelese, pretinse convorbiri telefonice, articole de reviste neînregistrate sau chiar remarci spontane în timpul unei omilii. Mai degrabă, după cum a spus pe bună dreptate cardinalul Burke:

Singura cheie pentru interpretarea corectă a Amoris Laetitia [și alte declarații papale] este învățătura constantă a Bisericii și disciplina ei care protejează și încurajează această învățătură. —Cardinalul Raymond Burke, Registrul național catolic, 12 aprilie 2016; ncregister.com

Și iată motivul pentru care, enunțat clar acum 2000 de ani de Sfântul Pavel:

Dacă vă propovăduiește cineva altă Evanghelie decât cea pe care ați primit-o, să fie blestemat! (Gal 1:9)

Astfel, scopul acestei meditații este de a face cititorului absolut clar ceea ce este afară posibil semnificație a ceea ce înseamnă a deveni o Biserică mai „primitoare”.

Când Papa Francisc vorbește despre atingerea „periferiilor” omenirii, „cele ale misterului păcatului, ale durerii, ale nedreptății, ale ignoranței, ale lipsei de religie, ale gândirii și ale întregii mizerii”, aici vorbește, în unele privințe, a tuturor dintre noi. Căci cine dintre noi nu este afectat de propriul păcat, durere, ignoranță și mizerie? Dar el identifică, de asemenea, cu precizie „starea” sufletului lumii la acest moment: una care este amorțită de conceptul de păcat și, astfel, cufundată în adâncul păcatului. Este o lume care practic a lepădat orice reținere și, prin urmare, culege mizeria păcatului de moarte, acea moarte a spiritului care este cea mai mare rană a omului modern.

Lasă-mă să întreb: când ai săvârșit un păcat, la ce tânjești în acel moment în care te bati, te acuzi, te mustri și te condamni? Este un cuvânt aspru... sau un cuvânt de milă? Ce te vindecă cel mai mult în spovedanie? Să fii certat de preot — sau să auzi că Isus Hristos te iubește, chiar și încă?

La asta se referă Papa Francisc când spune că trebuie să vindecăm rănile primul: înseamnă a vindeca rana căscată a vinovăției și a condamnării.

… bărbatul și soția lui s-au ascuns de Domnul Dumnezeu printre copacii din grădină… [Adam] a răspuns: „Te-am auzit în grădină; dar mi-a fost frică, pentru că eram gol, așa că m-am ascuns”. (Geneza 3:8, 10)

Cum a vindecat Tatăl această rană de frică în rasa umană? El L-a trimis pe Fiul Său Isus Hristos să ne acopere goliciunea cu a Lui milă:

Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume pentru a osândi lumea, ci pentru ca lumea să fie mântuită prin El... Cei care sunt bine nu au nevoie de medic, ci cei bolnavi au nevoie. Nu am venit să chem pe cei drepți, ci pe păcătoși... Care dintre voi, având o sută de oi și pierzând una dintre ele, nu le-ar lăsa pe cele nouăzeci și nouă în deșert și n-ar merge după cea pierdută până o va găsi? (Ioan 3:17, martie 2:17, Luca 15:4)

Și așa, abordarea pastorală are deja fost setat. Isus ne-a dat modelul suprem de evanghelizare, a cum ar trebui să arate Biserica pretutindeni și în orice moment:

Cine pretinde că rămâne în el ar trebui să trăiască așa cum a trăit el. (1 Ioan 2:6)

Francis îi cheamă pe fiecare catolic să devină un alt Hristos la lucru, pe piață, în școlile și casele noastre. El ne cheamă să arătăm mila și dragostea lui Hristos celor care au cea mai mare nevoie de mila și iubirea lui Hristos. Exemplul pe care Papa îl citează este femeia samariteancă de la fântână.

 

CĂLĂTORIE CU PĂCĂTOS

Era o femeie care trăia într-o situație adulteră. Când Hristos a întâlnit-o la fântână, două lucruri semnificative s-au întâmplat înainte ca subiectul stării ei de păcat să vină în prim-plan. Primul este că Isus îi cere să-i dea apă. Aceasta este o lecție profundă pentru acei creștini care „evit” pe păcătoși tocmai pentru că sunt păcătoși. Cât de des grupurile noastre de rugăciune, cluburile biblice, asociațiile parohiale și parohiile însele devin un loc cald doar pentru cei evlavioși? Cât de des gravităm către alți creștini evitând personajele mai aspre? Cât de des ne plimbăm pe cei degenerați, săraci și tulburați pentru a nu ne tulbura? Pentru Isus, această atitudine este absurdă și antitetică cu misiunea Sa, care este acum a noastră: Cei care sunt bine nu au nevoie de un spital de campanie, ci bolnavii! Atunci de ce lași pe marginea drumului acele sărmane suflete bătute și jefuite de Satana, distrugătorul de suflete? Întrebarea este pentru noi, cei care Îl cunoaștem pe Hristos, care pretindem că suntem urmașii Săi. Și astfel, Papa Francisc a zdruncinat Biserica în multe părți, dezvăluind pe cei care se ascund în spatele frunzei de smochin din zonele lor de confort. De ce? El a răspuns de ce, când a deschis ușile Bazilicii Sfântul Petru, declarând „Anul milostivirii” în timp ce o citează pe Sfânta Faustina. Pentru că Francisc știe bine, așa cum Domnul Nostru i-a revelat Faustinei, că trăim într-un „timp al îndurării” care se va încheia. ^[2]cf. Deschiderea largă a ușilor milostivirii

Al doilea lucru important care se întâmplă la fântână este că Isus o ademenește pe femeia samariteancă să privească dincolo de ceea ce este temporal, să depășească dorințele ei de plăcere și să înseteze după ceva mai mare: „apa vie”, care este viața în Spirit.

Când mergem fără teamă în inimile celorlalți și le dezvăluim bucuria și pacea care depășește orice înțelegere prin simpla reflectare a fericirii noastre simple, se vor întâmpla două lucruri: alții fie vor însetați după ceea ce avem, fie ne vor respinge. Cred că motivul pentru care unii creștini sunt înfuriați de chemarea Papei Francisc de a călători cu gay și lesbiene, divorțate și altele asemenea este că i-a convins că nu au nici bucuria, nici pacea Domnului! Și astfel, pentru unii, este mult mai ușor să se ascundă pur și simplu în spatele doctrinei, în spatele unui zid de apologetică, decât să dea o mărturie vie a Evangheliei care le poate costa reputația, dacă nu și viața.

Blândețea lui Isus a recunoscut, în primul rând, demnitatea femeii samaritece. El nu a privit-o ca pe un vierme păcătos, mai degrabă, ca pe o femeie creată după chipul Lui, cu capacitatea de a iubi cu dragostea Lui. Această speranță, aceasta optimism divin care L-a împins la Cruce de dragul ei (și al nostru), este ceea ce a mișcat inima acestei femei să caute eternul. Dragostea și mila lui față de ea i-au deschis inima și i-au vindecat rana primordială a respingerii pe care o purta în ea... și apoi... atunci ea a fost gata să primească medicamentul adevărului care o va elibera. După cum El i-a spus:

Dumnezeu este Duh, iar cei care i se închină trebuie să se închine în Duh și adevăr. (Ioan 4:24)

 

ELIBERAREA ADEVĂRULUI

Papa Francisc, la fel ca Hristos, a ales nu pentru a sublinia păcatul, ales să nu fie, în cuvintele sale, „în defensivă, irosind energia pastorală în denunțarea unei lumi decadente, fără a fi proactiv în a propune modalități de a găsi adevărata fericire”. Este aceasta abordarea corectă în acest moment, când războiul cultural devine din ce în ce mai ostil creștinismului? După cum a remarcat Papa Benedict, „consensul moral” care a menținut națiunile civile și ordonate se prăbușește peste tot în jurul nostru. Nu este un lucru mic:

A rezista acestei eclipse de rațiune și a-și păstra capacitatea de a vedea esențialul, de a-l vedea pe Dumnezeu și pe om, pentru a vedea ce este bine și ce este adevărat, este interesul comun care trebuie să unească toți oamenii de bunăvoință. În joc este chiar viitorul lumii. —PAPA BENEDICT XVI, Adresă Curiei Romane, 20 decembrie 2010; cf. În ajunul

Când Isus a devenit om și a umblat printre noi, Matei afirmă că Domnul a venit la „un popor care stă în întuneric”. ^[3]Matt 4: 16 Erau inimile oamenilor acea mult diferit? Hristos a venit ca lumină în lume. Acea lumină era compusă atât din exemplul Său, cât și din învățătura Sa. Acum, El se întoarce la noi și spune: „Tu ești lumina lumii”^[4]Matt 5: 14— prin exemplul și învățătura voastră. 

Astfel, a primi pe păcătoși în sânul Bisericii nu înseamnă a minimiza păcatul. Motivul pentru care sunt bolnavi este tocmai din cauza păcatului! Dar Isus ne arată că drumul către inima păcătosului, ca să spunem așa, este de a deveni chipul iubirii pentru ei – nu masca condamnării. Și astfel Papa Francisc îi îndeamnă pe credincioși să vindece mai întâi acea rană a respingerii:

Trebuie să-i vindeci rănile. Apoi putem vorbi despre orice altceva... Biserica s-a închis uneori în lucruri mărunte, în reguli mici. Cel mai important lucru este prima proclamare: Isus Hristos te-a salvat. —PAPA FRANCIS, interviu cu AmericaMagazine.com, 30 septembrie 2013

Apoi putem vorbi despre orice altceva. Adică, atunci putem preda adevărurile mântuitoare ale credințelor noastre despre Sacramente, căsătorie și moralitate. Și aceasta a fost abordarea triplă a lui Isus la fântână: fi prezent celuilalt, fii o lumină pentru ei, Și apoi Invata-i dacă le este sete de adevăr. Isus a spus, destul de clar: Adevarul te va elibera. Astfel, scopul Bisericii nu este doar de a-i face pe oameni să se simtă bineveniți, ca și cum adunarea într-un spirit de camaraderie ar fi scopul nostru final. Nu, Isus a spus scopul:

… faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. (Matei 18:19-20)

Botezul este unul literal și spiritual spălat departe de păcat. Astfel, în inima misiunii Bisericii se află să-l conducă pe păcătos din viața păcatului în învățăturile lui Isus, care singure îi vor face ucenicii Săi. Astfel, Papa Francisc a declarat clar:

… o abordare pastorală pozitivă și primitoare [este] capabilă să ajute cuplurile să crească în aprecierea cerințelor Evangheliei. -Amoris Laetitia, n. 38

Cerințele Evangheliei sunt pocăința față de păcat și conformarea cu voia lui Dumnezeu, care este sursa bucuriei, păcii și echilibrului, în măsura în care pământul rămâne rodnic și dătător de viață prin „ascultarea” legilor gravitației care îl mențin într-un orbita perfectă în jurul soarelui.

 

BISERICA PRINCIPATORĂ, MĂSCUTORĂ

În concluzie, a „întâmpina” pe alții în Biserică înseamnă a le face cunoscute prin bunătatea ta, respectul pentru demnitatea celuilalt și disponibilitatea de a fi prezenți, puterea și prezența lui Isus. În acest fel, parohiile noastre pot deveni „o comunitate de comunități”. ^[5]Evangelii Gaudium, nu. 28 Acest lucru este posibil doar dacă noi înșine ști Isus și am fost atinși de mila Lui — un rod al rugăciune iar frecventarea celor Taine. După cum a spus Francisc, „din contemplarea și adorarea lui Isus Hristos [care] ajută Biserica să iasă la periferiile existențiale”. ^[6]Revista Salt and Light, p. 8, numărul 4, ediția specială, 2013

Și totuși, chiar dacă suntem călduroși și primitori, vor exista întotdeauna cei care resping cererile Evangheliei. Adică, „întâmpinarea” noastră are limitele definite de liberul arbitru al celuilalt.

Deși sună evident, acompaniamentul spiritual trebuie să îi conducă pe ceilalți din ce în ce mai aproape de Dumnezeu, în care dobândim adevărata libertate. Unii oameni cred că sunt liberi dacă pot evita pe Dumnezeu; nu reușesc să vadă că rămân orfani existențial, neajutorați, fără adăpost. Încetează să mai fie pelerini și devin drifters, zburând în jurul lor și nu ajung niciodată nicăieri. A-i însoți ar fi contraproductiv dacă ar deveni un fel de terapie care să susțină absorbția lor de sine și ar înceta să mai fie un pelerinaj cu Hristos către Tatăl. —PAPA FRANCIS, Evangelii Gaudium, nu. 170

Isus a fost foarte clar în această privință. Biserica, care este Împărăția lui Dumnezeu pe pământ, este refugiul păcătoșilor, dar numai acei păcătoși care își pun încrederea în mila lui Dumnezeu, împăcându-se cu Tatăl prin Fiul, dându-I voie să-i îmbrace cu o haină nouă, sandale noi și inelul de ființă, pentru ca ei să fie așezați la Masa Mielului. ^[7]cf. Luca 15:22 Căci Biserica a fost întemeiată de Hristos nu numai pentru a primi pe păcătoși, ci și pentru a-i răscumpăra.

Când regele a intrat în întâmpinarea oaspeților, a văzut acolo un bărbat care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. El i-a zis: „Prietene, cum de ai intrat aici fără haină de nuntă?” Dar a fost redus la tăcere. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Leagă-i mâinile și picioarele și aruncă-l în întunericul de afară, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților”. Mulți sunt invitați, dar puțini sunt aleși. (Matei 22:11-14)

 

  

ÎNTREBĂRI LEGATE

Linia subțire dintre milă și erezie - părți I, II, III

Papa Francisc! Partea I și Partea II

 

 

Vă mulțumim pentru sprijinul acordat!

 

Pentru a călători cu Mark în  Acum Word,
faceți clic pe bannerul de mai jos pentru a subscrie.
E-mailul dvs. nu va fi distribuit nimănui.