Papii și era răsăritului

„Sângele martirilor este sămânța Bisericii”, a spus Părintele Bisericii timpurii, Tertulian. ^[1]160-220 d.Hr., Apologeticum, n. 50 De aici, din nou, motivul acestui site: să pregătim cititorul pentru zilele care ne stau în față. Aceste vremuri trebuiau să vină, pentru o generație, și ar putea fi bine ale noastre.

Tmai demn de remarcat profețiile care se referă la „vremurile din urmă” par să aibă un scop comun, de a anunța mari nenorociri iminente asupra omenirii, triumful Bisericii și renovarea lumii. -Enciclopedia catolică, Profetie, www.newadvent.org

Opinia cea mai autoritară și cea care pare să fie în armonie cu Sfânta Scriptură este că, după căderea Anticristului, Biserica Catolică va intra din nou într-o perioadă de prosperitate și triumf. -Sfârșitul lumii prezente și misterele vieții viitoare, Părinte Charles Arminjon (1824-1885), p. 56-57; Sophia Institute Press

Deci sunt, mai presus de toate, vremuri ale speranţă. Trecem de la o lungă iarnă spirituală la ceea ce recentii noștri papi au numit „o primăvară nouă”. Suntem, a spus Sf. Ioan Paul al II-lea, „trecând pragul speranței”.

[Ioan Paul al II-lea] păstrează într-adevăr o mare așteptare că mileniul diviziunilor va fi urmat de un mileniu de unificări ... că toate catastrofele secolului nostru, toate lacrimile sale, așa cum spune Papa, vor fi prinse la sfârșit și transformat într-un nou început.  —Cardinalul Joseph Ratzinger (POPE BENEDICT XVI), Sarea Pământului, un interviu cu Peter Seewald, p. 237

După purificare prin încercare și suferință, zorii unei noi ere este pe cale să se rupă. -POPE ST. JOHN PAUL II, Public general, 10 septembrie 2003

PRAGUL UNUI NOU ERA

În timp ce am fost adunat cu sute de mii la Ziua Mondială a Tineretului din Toronto, Canada în 2002, am auzit pe Ioan Paul al II-lea chemându-ne să fim „paznici ai dimineții” acestui „nou început” anticipat:

Tinerii s-au arătat că sunt pentru Roma și pentru Biserică un dar special al Duhului lui Dumnezeu ... Nu am ezitat să îi rog să facă o alegere radicală a credinței și a vieții și să le prezinte o sarcină stupidă: să devină „dimineața paznici ”în zorii noului mileniu. —POPUL JOHN PAUL II, Novo Millennio Inuente, nr.9

... paznici care vestesc lumii o nouă zori de speranță, frăție și pace. —POPE JOHN PAUL II, Adresa mișcării de tineret Guanelli, 20 aprilie 2002, www.vatican.va

Benedict al XVI-lea a continuat acest apel către tineri într-un mesaj care descrie mai detaliat această „nouă eră” care urmează (pentru a fi diferențiată de „new age” contrafăcută spiritualitate predominantă astăzi):

Împuternicită de Duh și bazându-se pe viziunea bogată a credinței, o nouă generație de creștini este chemată să contribuie la construirea unei lumi în care darul vieții lui Dumnezeu este binevenit respectat și prețuit - nu respins, temut ca o amenințare și distrus. O nouă eră în care dragostea nu este lacomă sau căutătoare de sine, ci pură, fidelă și cu adevărat liberă, deschisă celorlalți, respectând demnitatea lor, căutând binele lor, radiant de bucurie și frumusețe. O nouă eră în care speranța ne eliberează de superficialitatea, apatia și absorbția de sine care ne ucid sufletele și ne otrăvesc relațiile. Dragi tineri prieteni, Domnul vă cere să fiți profeți ai acestei ere noi ... — BENEDITUL POPULUI XVI, Omilia, Ziua Mondială a Tineretului, Sydney, Australia, 20 iulie 2008

El s-a referit din nou la această nouă eră în timp ce vorbea cu oamenii din Regatul Unit în vizita sa de acolo:

Această națiune și Europa pe care [Sfântul] Bede și contemporanii săi au ajutat-o ​​să se construiască, se află încă o dată în pragul unei ere noi. —PAPA BENEDICT XVI, Discurs la sărbătoarea ecumenică, Londra, Anglia; 1 septembrie 2010; Zenit.org

Această „nouă eră” a fost ceva ce a prevăzut în 1969 când a profețit într-un interviu radio:

Din criza de astăzi va ieși Biserica de mâine - o Biserică care a pierdut mult. Va deveni mică și va trebui să înceapă din nou mai mult sau mai puțin de la început. Ea nu va mai putea să locuiască în multe dintre edificiile pe care le-a construit în prosperitate. Pe măsură ce numărul adepților săi se diminuează, așa va pierde multe dintre privilegiile ei sociale ... Procesul va fi cu atât mai dificil, deoarece va trebui să fie aruncată o minte sectară, precum și o voință pomposă de sine ... Dar când procesul această cernere a trecut, o mare putere va curge dintr-o Biserică mai spiritualizată și simplificată. —Cardinalul Ratzinger (PAPA BENEDICT), „Cum va arăta Biserica în 2000”, predică radio în 1969; Ignatius Press; ucatholic.com

TRADIȚIE APOSTOLICĂ

Am explicat anterior cum această nouă eră este înrădăcinată în Tradiția Apostolică pe care am primit-o, în parte, de la primii Părinți ai Bisericii (vezi Stăpânirea viitoare a Bisericii) și, desigur, Sfânta Scriptură (vezi Erezii și mai multe întrebări).

Cu toate acestea, destul de remarcabil este ceea ce au spus Sfinții Părinți tot timpul, mai ales în secolul trecut. Adică, Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea nu propun o speranță unică pentru viitor, ci construiesc pe acea voce apostolică că va veni într-adevăr un moment în care domnia spirituală a lui Hristos va fi stabilită, prin intermediul unei Biserici purificate, până la sfârșit. al Pamantului.

Dumnezeu iubește pe toți bărbații și femeile de pe pământ și le dă speranța unei noi ere, o eră a păcii. Iubirea Sa, revelată pe deplin în Fiul Întrupat, este temelia păcii universale. Când este primită în adâncul inimii umane, această dragoste reconciliază oamenii cu Dumnezeu și cu ei înșiși, reînnoiește relațiile umane și stârnește acea dorință de frăție capabilă să alunge tentația violenței și a războiului. Marele Jubileu este inseparabil legat de acest mesaj al iubirii și al reconcilierii, un mesaj care dă glas adevăratelor aspirații ale umanității de astăzi.  —POPUL JOI PAUL II, Mesajul Papei Ioan Paul al II-lea pentru sărbătorirea Zilei Mondiale a Păcii, 1 ianuarie 2000

Teologul papal pentru Ioan Paul al II-lea, precum și pentru Pius al XII-lea, Ioan al XXIII-lea, Pavel al VI-lea și Ioan Paul I, a afirmat că această „perioadă de pace” mult așteptată se apropie.

Da, s-a promis un miracol la Fatima, cel mai mare miracol din istoria lumii, al doilea doar după Înviere. Și acel miracol va fi o eră a păcii care nu a mai fost acordată niciodată cu adevărat lumii. - Cardinalul Mario Luigi Ciappi, 9 octombrie 1994, Catehismul familiei, p. 35

Cardinalul Ciappi leagă deci afirmațiile magistere anterioare de Triumful Inimii Neprihănite, care este în același timp un triumf al Bisericii.

Biserica Catolică, care este împărăția lui Hristos pe pământ, este destinată să fie răspândită între toți oamenii și toate națiunile ... —POPUL PIUS XI, Quas Primas, Enciclică, n. 12, 11 decembrie 1925; cf. Mat 24:14

În cele din urmă va fi posibil ca numeroasele noastre răni să fie vindecate și toată dreptatea să răsară din nou cu speranța autorității restaurate; ca strălucirile păcii să fie reînnoite și săbiile și brațele să cadă din mână și când toți oamenii vor recunoaște imperiul lui Hristos și vor asculta de bunăvoie cuvântul Său și fiecare limbă va mărturisi că Domnul Isus este în Slava Tatălui. —PAPA LEO XIII, Sfințirea Sfintei Inimi, mai 1899

Această speranță a fost reiterată din nou în zilele noastre de Papa Francisc:

... [pelerinajul] întregului Popor al lui Dumnezeu; și prin lumina ei chiar și celelalte popoare pot merge spre Împărăția dreptății, către Împărăția păcii. Ce zi grozavă va fi, când armele vor fi demontate pentru a fi transformate în instrumente de lucru! Și acest lucru este posibil! Mizăm pe speranță, pe speranța păcii și ea va fi posibil. —PAPA FRANCIS, duminică Angelus, 1 decembrie 2013; Agenția Catolică de Știri, 2 decembrie 2013

La fel ca predecesorii săi, Papa Francisc susține, de asemenea, speranța că este posibilă o „lume nouă” în care Biserica devine cu adevărat o casă pentru lume, un popor unit născut de Maica Domnului:

Noi implorăm mijlocirea maternă a [Mariei] ca Biserica să devină o casă pentru multe popoare, o mamă pentru toate popoarele și să se deschidă calea nașterii unei lumi noi. Hristos înviat este cel care ne spune, cu o putere care ne umple de încredere și speranță de neclintit: „Iată, fac toate lucrurile noi” (Apocalipsa 21: 5). Cu Mary avansăm cu încredere spre împlinirea acestei promisiuni ... —PAPA FRANCIS, Evangelii Gaudium, n. 288

O promisiune condiționată de conversie:

Omenirea are nevoie de dreptate, de pace, de iubire și o va avea doar revenind cu toată inima la Dumnezeu, care este sursa. —PAPA FRANCIS, la Sunday Angelus, Roma, 22 februarie 2015; Zenit.org

Este consolator și liniștitor să auzim această anticipare profetică a unei perioade globale de pace pe pământ de la atât de mulți papi:

„Și vor auzi glasul meu și vor fi un singur cioban și un singur păstor.” Fie ca Dumnezeu… să aducă în scurt timp profeția Sa pentru transformarea acestei viziuni mângâietoare asupra viitorului într-o realitate prezentă… Este sarcina lui Dumnezeu să aducă la bun sfârșit această oră fericită și să o facem cunoscută tuturor ... Când va ajunge, va deveni o oră solemnă, una mare cu consecințe nu numai pentru restaurarea Împărăției lui Hristos, ci și pentru pacifierea ... lumii. Ne rugăm cel mai înverșunat și le cerem și celorlalți să se roage pentru această mult dorită pacificare a societății. —POPUL PIUS XI, Ubi Arcani dei Consilioi „Pe Pacea lui Hristos în Împărăția Sa”, Decembrie 23, 1922

Vorbind într-un document nu mai puțin autoritar decât o enciclică, Papa Pius X a scris:

Oh! când în fiecare oraș și sat legea Domnului este respectată cu fidelitate, când se arată respect pentru lucrurile sacre, când Tainele sunt frecventate și rânduielile vieții creștine sunt împlinite, cu siguranță nu va mai fi nevoie ca noi să lucrăm mai departe vezi toate lucrurile restaurate în Hristos ... Și atunci? Apoi, în sfârșit, va fi clar pentru toți că Biserica, așa cum a fost instituită de Hristos, trebuie să se bucure de deplină și întreagă libertate și independență față de orice stăpânire străină ... „El va sparge capetele dușmanilor săi”, pentru ca toți să poată să știți „că Dumnezeu este împăratul întregului pământ”, „pentru ca neamurile să se știe că sunt oameni”. Toate acestea, venerabili frați, credem și așteptăm cu o credință de neclintit. — PAPA PIUS X, E Supremi, Enciclica „Despre restaurarea tuturor lucrurilor”, n.14, 6-7

Răsunând rugăciunea lui Isus pentru unire, „ca toate să fie una”(Ioan 17:21), Pavel al VI-lea a asigurat Biserica că această unitate va veni:

Unitatea lumii va fi. Demnitatea persoanei umane va fi recunoscută nu numai în mod formal, ci în mod eficient. Inviolabilitatea vieții, de la pântece până la bătrânețe ... Inegalitățile sociale nejustificate vor fi depășite. Relațiile dintre popoare vor fi pașnice, rezonabile și fraterne. Nici egoismul, nici aroganța, nici sărăcia ... nu vor împiedica instaurarea unei adevărate ordine umane, a unui bun comun, a unei noi civilizații. —POPUL PAUL VI, Mesaj Urbi și Orbi, Aprilie 4th, 1971

Înaintea lui, fericitul Ioan XXIII a elucidat această viziune a unei noi ordini de speranță:

Uneori trebuie să ascultăm, spre regretul nostru, vocile oamenilor care, deși ard de zel, nu au un sentiment de discreție și măsură. În această epocă modernă ei nu pot vedea altceva decât prevaricarea și ruina ... Simțim că trebuie să nu fim de acord cu acei profeți ai condamnării care prognozează întotdeauna dezastru, ca și cum sfârșitul lumii ar fi fost la îndemână. În vremurile noastre, Providența divină ne conduce către o nouă ordine a relațiilor umane care, prin efortul uman și chiar dincolo de toate așteptările, sunt îndreptate către împlinirea planurilor superioare și inescrutabile ale lui Dumnezeu, în care totul, chiar și reculurile umane, duce la binele mai mare al Bisericii. —BINECUVENTUL IOAN XXIII, Discurs pentru deschiderea Conciliului Vatican II, 11 octombrie 1962; 4, 2-4: AAS 54 (1962), 789

Și din nou, în fața lui, Papa Leon al XIII-lea a profețit și despre această restaurare și unitate viitoare în Hristos:

Am încercat și am realizat în mod persistent în timpul unui lung pontificat către două scopuri principale: în primul rând, spre restaurarea, atât la conducători, cât și la popoare, a principiilor vieții creștine în societatea civilă și domestică, deoarece nu există o viață adevărată pentru oameni, cu excepția lui Hristos; și, în al doilea rând, să promoveze reuniunea celor care s-au îndepărtat de Biserica Catolică fie prin erezie, fie prin schismă, deoarece este, fără îndoială, voința lui Hristos ca toți să fie uniți într-o singură turmă sub un singur Păstor. -Divinum Illud Munus, n. 10

SEMINTE DE VIITOR

În Apocalipsa Sfântului Ioan, el vorbește despre această reînnoire a Bisericii în termeni de „înviere” (Apoc. 20: 1-6). Papa Pius al XII-lea folosește și acest limbaj:

Dar chiar și în această noapte din lume arată semne clare ale zorilor care vor veni, ale unei noi zile primind sărutul unui nou și mai strălucitor soare ... Este necesară o nouă înviere a lui Isus: o înviere adevărată, care nu mai admite domnia morții ... La indivizi, Hristos trebuie să distrugă noaptea păcatului muritor cu zorii harului recâștigate. În familii, noaptea indiferenței și a răcorii trebuie să cedeze locul soarelui iubirii. În fabrici, în orașe, în națiuni, în țări de neînțelegere și ură, noaptea trebuie să devină strălucitoare ca ziua, nox sicut moare iluminat, iar lupta va înceta și va exista pace. —PAPA PIUX XII, Urbi et Orbi adresa, 2 martie 1957; vatican.va

Această „înviere” este, în cele din urmă, o restaurare de har în omenire pentru ca a Lui „Se va face pe pământ așa cum este în Rai”, în timp ce ne rugăm în fiecare zi.

Dumnezeu însuși a oferit să creeze acea sfințenie „nouă și divină” cu care Duhul Sfânt dorește să-i îmbogățească pe creștini în zorii celui de-al treilea mileniu, pentru a „face din Hristos inima lumii”. —POPUL JOHN PAUL II, Adresa către Părinții Rogationiști, n. 6, www.vatican.va

Învierea nu precede însă Crucea. La fel și așa cum am auzit, semințele acestei noi primăveri pentru Biserică vor fi și vor fi plantate în această iarnă spirituală. Un nou timp va înflori, dar nu înainte ca Biserica să fie purificată:

Biserica va fi redusă în dimensiunile sale, va fi necesar să începem din nou. Cu toate acestea, din aceasta test ar apărea o Biserică care va fi întărită prin procesul de simplificare pe care l-a experimentat, prin capacitatea sa reînnoită de a privi în sine ... Biserica va fi redusă numeric. —Cardinalul Ratzinger (PAPA BENEDICTUL XVI), Dumnezeu și Lumea, 2001; Interviu cu Peter Seewald

„Testul” poate fi foarte bine cel despre care se vorbește în Catehismul Bisericii Catolice:

Înainte de a doua venire a lui Hristos, Biserica trebuie să treacă printr-o încercare finală care va zdruncina credința multor credincioși. Persecuția care însoțește pelerinajul ei pe pământ va dezvălui „misterul nelegiuirii” sub forma unei înșelăciuni religioase oferind oamenilor o soluție aparentă la problemele lor la prețul apostaziei din adevăr… Înșelăciunea lui Antihrist începe să prindă contur în lume de fiecare dată când se pretinde că realizează în istorie acea speranță mesianică care poate fi realizată numai dincolo de istorie prin judecata eshatologică. -CVC 675, 676

În mod clar, atunci, papii nu vorbesc despre un regat politic în stil milenar, ci despre o reînnoire spirituală a Bisericii care va avea impact chiar asupra creației însăși înainte de „sfârșit”.

Astfel este acțiunea deplină a planului inițial al Creatorului delimitat: o creație în care Dumnezeu și bărbatul, bărbatul și femeia, umanitatea și natura sunt în armonie, în dialog, în comuniune. Acest plan, supărat de păcat, a fost luat într-un mod mai minunat de Hristos, care îl duce la îndeplinire în mod misterios, dar eficient în realitatea actuală, în așteptarea aducerii la îndeplinire ...  —POPE JOHN PAUL II, Public General, 14 februarie 2001

Aceasta este marea noastră speranță și invocația noastră: „Vine Regatul tău!” - un Regat al păcii, dreptății și seninătății, care va restabili armonia originală a creației.-SF. PAPA IOAN PAUL II, Audiență generală, 6 noiembrie 2002, Zenit

CONFRONTAREA FINALĂ

Poate ca nici o altă dată în ultimii 2000 de ani, mesianismul laic nu a fost atât de răspândit. Tehnologia, ecologismul și dreptul de a lua viața altuia - sau a cuiva - au devenit „speranța viitorului”, mai degrabă decât Dumnezeu și o adevărată civilizație a iubirii construită pe ordinea Sa. Astfel, într-adevăr „ne confruntăm cu confruntarea finală” cu spiritul acestei epoci. Papa Paul al VI-lea părea să înțeleagă dimensiunile necesare, dar pline de speranță, ale acestei confruntări când i-a canonizat pe martirii Ugandei în 1964:

Acești martiri africani anunță zorii unei ere noi. Dacă doar mintea omului ar putea fi îndreptată nu către persecuții și conflicte religioase, ci spre o renaștere a creștinismului și civilizației! -Liturghia orelor, Vol. III, p. 1453, Memorialul lui Charles Lwanga și însoțitorii

Fie ca zorii să fie pentru toți timpul păcii și libertății, timpul adevărului, al dreptății și al speranței. —PAPA IOAN PAUL II, Mesaj radio, Vatican, 1981

Publicat pentru prima dată pe 24 septembrie 2010.

  
Binecuvântează și mulțumesc tuturor
pentru sprijinul acordat acestui minister!

Pentru a călători cu Mark în  Acum Word,
faceți clic pe bannerul de mai jos pentru a subscrie.
E-mailul dvs. nu va fi distribuit nimănui.